Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 23

-Trebuie să o găsești, se aude o voce masculină rostind aceste cuvinte cu autoritate, dar nu pot vedea cine vorbește.
-Am înțeles, spune o altă persoană.

Vocea aceasta este a lui Takeo. Cu cine vorbește și pe cine trebuie să găsească?

-Nu vreau să te întorci fără ea, ordonă încă odată celălalt bărbat, vocea răsunându-i cu putere în jurul meu.

Fără cine nu trebuie să se întoarcă? Încep să mă agit, neștiind de ce totul din jurul meu este negru sau de ce nu pot vedea nimic. Încerc să-mi deschid ochii, iar când reușesc văd o lumină albă care se apropie cu viteză spre mine până ajunge să mă orbească. Clipesc des și rapid până ce îmi revine vederea doar pentru a-l vedea pe Takeo stând în genunchi în fața cuiva.

-M-ai înțeles Takeo? întreabă demonul. Să nu te-ntorci fără Akane, îi porunci încă odată uitându-se la el cu ură.
-Așa voi face Mayaku, îi răspunde cu capul plecat, făcându-mă să-mi măresc ochii la auzul numelui. Mă uit către demonul de acolo analizându-l atentă, amintindu-mi de înfățișarea pe care o avea în visul meu. Acum pare mult mai înspăimântător ca atunci.
-Sper că-mi vei fi loial, altfel vei ajunge ca ea dacă mă trădezi, spune și își îndreaptă privirea spre mine.

În acel moment am înghețat, realizând că amândoi mă pot vedea, iar eu nu știu ce să fac. Îl văd pe Takeo cum se uită cu coada ochiului în aceeași direcție cu o privire plină de regrete și tristețe, făcându-mă să realizez că nu la mine se uita. Îmi întorc privirea, uitându-mă în spatele meu, iar în următorul moment un strigăt îmi scapă printre buze, datorită șocului pe care l-am primit. În fața ochilor mei stă trupul mort al Onnei, într-o baltă imensă de sânge, plină de răni adânci până la oase. Îi examinez trupul cu atenție, fiind îngrozită de felul cum arată. Aproape întreaga ei înfățișare este schimbată din cauza rănilor pe care le are, dar în ciuda a toate astea, zâmbetul ei este pe față, neschimbat, la fel de blând și cald. Mă apropii de ea vrând să o ating, dar medalionul de la gâtul ei îmi atrage atenția imediat. Îl examinez, realizând că arată exact ca medalionul pe care l-am primit de ziua mea de cinci ani de la părinții mei, făcându-mă să devin mai confuză decât eram.

-Acum du-te! îl aud pe Mayaku poruncind, făcându-mă să mă uit spre el.
-Am înțeles, spune Takeo ieșind din încăperea în care se aflau, dar nu înainte de a o lua pe Onna cu el.

Îl mai privesc încă odată pe demonul din fața mea, știind că va veni ziua în care o să-l privesc în ochi în realitate, dup care mă întorc cu spatele, urmându-l pe Takeo pentru a vedea ce vrea să facă cu mama lui. Acesta merge spre vârful unui vulcan activ, unde se aflau mai mulți demoni. Zbor dupa el, iar când ajung în dreptul celor doi văd cum o pune pe Onna jos luându-i medalionul de la gât.

-O să am grijă ca acest medalion să ajungă la surioara mea, șoptește făcându-mă să-mi măresc ochii de uimire, neînțelegând la ce se referă. Îl văd că se ridică în picioare împingând trupul mor al Onnei în lavă. Îmi pare rău mamă, șopteste Takeo punându-și medalionul la gât urmând să plece de acolo.

Își desface aripile, iar pentru o secundă am crezut că își va lua zborul, dar se începe să meargă, făcându-i pe ceilalți demoni care erau acolo să-l observe și să fugă din calea lui. nu pentru a-si lua zborul ci ca toti ceilalti demoni sa il observe si sa se dea din calea lui. Urmărindu-l îl văd că se îndreaptă spre o peșteră oprindu-se în fața ei întorcându-se spre Akuma pentru ultima dată, ca mai apoi să intre în peșteră. Vreau să-l urmez, dar totul în jurul meu dispare, creându-se un vid negru.