Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 32

Chiar dacă am scăpat de ele, am făcut asta pentru o perioadă scurtă de timp. Probabil Rose deja este în drum spre ascunzătoare, dacă nu a ajuns deja, pentru a le anunța că am ieșit. Atunci vor începe să mă caute și mă vor găsi cu siguranță dacă nu mă ascund. Dar întrebarea este: Unde să mă duc?

-Nu contează cât de mare este problema pe care o ai, eu voi fi mereu alături de tine. Până la urmă ești sora mea și te voi susține mereu. Să nu uiți asta, Akane.

Cuvintele lui Kail îmi răsună în minte, iar primul gând este să mă duc la el. Nu vor avea curajul să se lupte cu mine în fața oamenilor, iar atunci ele nu mă pot forța să mă întorc. Dar în același timp nu mă pot întoarce la el, după ce l-am rănit cu vorbele mele. Ar fi total egoist din partea mea să mă întorc doar pentru că am nevoie de ajutor.

-Nu ești supărat pe mine?
-Sunt foarte supărat, dar nu pot sta așa toată viața. Ai făcut o greșeală, dar chiar nu are rost să mă cert cu tine pentru asta. Te rog nu mai plânge și ține minte că mereu te voi ierta, indiferent de situație.

-Indiferent de situație? repet vorbele sale. Oare o să mă ierți și de data aceasta, Kail?

Oftez tristă, schimbându-mi direcția spre casa roșcatului, rugându-mă în sinea mea ca totul să decurgă bine. Măresc atât viteza cât și înălțimea, pentru a mă ascunde printre nori, exact cum m-a învățat Takeo să fac. Mă întristez când imaginea lui îmi apare în minte. „Fratele meu" spun în timp ce cad pe gânduri. Te rog rezistă încă puțin, te voi salva, îți promit.

Pufnesc amuzată, adumcîndu-mi aminte de prima zi în care l-am întâlnit. Eram sigură că viața mea o să fie iadul pe pământ cu el prin preajmă, iar acum s-a dovetit că avem același sânge care ne curge prin vene.

Mă uit în jos și observ că în timpul în care eram pierdută în gândurile mele, am ajuns la casa roșcatului. Merg deasupra ei, la o înălțime la care să nu pot fi văzută, deoarece Amaya stă în pragul ușii. Oftez, înjurând-o în gând, nefiind momentul potrivit să-i facă o vizită. O urmăresc cum se îndepărtează de casă, dându-mi ocazia să cobor cât mai repede până la balconul fostei mele camere. Aterizez rapid și mă transform la loc în momentul în care observ un om trecând pe lângă casă. Oftez ușurată, știind că nu am fost văzută.

Mă întorc spre ușa balconului, care spre surprinderea mea este deschisă. Intru în cameră și uitându-mă în jur încep să zâmbesc, abia acum realizând cât de dor mi-a fost de camera asta. Pașii mei mă îndreaptă spre ușa camerei, pe care o deschid încet. Simt prezența lui Kail în bucătărie, așa că mă îndrept spre scări fără să mai stau pe gânduri. Cu fiecare treaptă pe care o cobor ritmul inimii mi se accelerează, iar respirația îmi devine din ce în ce mai grea. „Indiferent de situație".

Ajungând în fața bucătăriei, trag aer în piept intrând în liniște. Privirea mea cade pe roșcat imediat cum intru. Acesta stă la masă, cu spatele la mine, jucându-se cu mâncarea din farfurie. Iau încă odată o gură mare de aer, făcându-mi curaj să vorbesc.

-K-Kail, îi pronunț numele cu vocea joasă și răgușită. Aceste tresare ridicându-și privirea din farfurie, dar rămânând cu spatele la mine. Mă apropi puțin de el vorbind pentru a doua oară. Kail e-eu...

Se ridică de pe scaun, întorcându-se brusc spre mine. Ochii mi s-au mărit la vederea aspectului său, realizând cât de mult s-a schimbat de când l-am văzut ultima dată. Este mult mai palid și slab decât ultima dată când am venit aici, cearcănele sunt și mai vizibile, iar ochi lui sunt roșii, culoarea lor odată luminoasă, e ștersă. Părul îi este răvășit în toate direcțiile, căzându-i peste ochi.
-Akane, spune cu vocea stinsă, abia auzibilă. Buza de jos îi tremură, iar în colțul ochilor i se adună lacrimile. Își pune o mână pe obrazul meu, făcându-mă să tresar, datorită răcelii acestora. A-Akane ești.. ești chi-ar aici? întreabă privindu-mă în ochi. Te rog spune-mi că nu am halucinații.
-Sunt chiar aici, îi confirm prinzându-i mâna.

În următoarea secundă acesta se aruncă în brațele mele, punăndu-și capul la mine pe umăr, începând să plânge. Îl strâng tare în brațe mângâindu-l pe spate pentru a-l ajuta să se calmeze.

-Ești aici, spune printre sughițurile de plâns. Am crezut că el te-a omorât.
-Nu te teme, îl liniștesc, Mayaku nu mă va putea omorî niciodată, mă depărtez puțin de el, punându-mi mâinile pe obrajii lui pentru a-i șterge lacrimile.
-Despre cine vorbești? întrebă nedumerit, făcându-mă să mă uit la el la fel de confuză.
-Tu la cine te referi? mă încrunt așteptând un răspuns.
-Takeo, îi pronunță numele cu scârbă, strâmbându-se imediat după.

În următorl moment realizez că el nu știe cine este Takeo cu adevărat. Nu avea de unde să afle, iar el în tot timpul acesta era speriat și îndurerat din cauza gândului că eu aș putea fi moartă. „Dragul meu frate, mereu ai fost îngrijorat pentru mine." zâmbesc în gând, fiind fericită că nu mă urăște după toate câte i-am făcut.

-Kail, oftez profund, făcându-l să se uite în ochii mei. Takeo nu este deloc cum am crezut noi, îi explic, făcându-l să se încrunte. Ascultă-mă! îl opresc înainte să mai spună ceva. Takeo doar se prefăcea că vrea să-mi facă rău.
-De ce ar face asta? întreabă cu dispreș în glas.
-E o poveste lungă, spun luându-l de mână și trăgându-l după mine până pe canapea în sufragerie.

Ne așezăm amândoi, unul lângă altul. Kail nu spune nimic, doar se uită la mine cu o privirea curioasă, având încă ochii sticloși. Îl privesc preț de câteva secunde, după încep să îi relatez tot ce mi s-a întâmplat până acum, începând de la visele cu Onna pe care le-am avut și nu i-am spus de el, până la întâlnirea mea cu Arashi și poveste spusă de ea.

***

Trecuseră deja două ore de când am început să îi relatez la Kail tot ce mi s-a întâmplat până acum, fiind nevoită să mă opresc din când în când, simțind cum emoțiile mă depășesc și trebuia să le las libere, calmându-mă în brațele roșcatului. Când într-un final povestea a ajuns la final Kail părea confuz, nervos, surprins, dar totuși fericit, toate în același timp. Acum că știa adevărul nu îl mai ura atât de mult pe Takeo, mai ales că a aflat că este fratele meu, dar era îngrijorat din cauza lui Mayaku.

-De asta am venit aici, îi mărturisesc. Știu că este mult să îții cer asta după tot ce am spus, dar...
-Este în regulă, mă întrerupe zâmbind. De aceea ai venit la mine, pentru că știai și tu că mereu o să te ajut, spune făcându-mă să zâmbesc la rândul meu. Akane, nu vreau să fiu împotriva ta, dar ele au dreptate, încearcă să mă convingă, devenind serios. Este prea periculos și nu o să-l poți salva pe Takeo fără ajutor.
-Nu pot nici să pierd mult timp, protestez. El poate fi omorât în orice moment dacă nu mă duc dă-l ajut. Nu pot să-l pierd acum când am aflat cine este cu adevărat. Este exact ca atunci când am plecat de aici, nu te-ai simțit bine, nu? rostesc fraza fără să gândesc, ca să realizez că nu trebuia să aduc vorba de asta. Kail își lasă capul în pământ, fiind trist din nou, iar eu mă înjur în gând. Scuze, Kail... încerc să mă justific, dar mă întrerupe.
-Mie îmi pare rău, își ridică privirea spre mine, dar sunt îngrijorat pentru tine și vreau doar să fii în siguranță, îmi explică stângându-mi mâna într-a lui.
-Știu asta, îi mărturisesc, o să fiu bine și îți promit că după ce se termină toate astea, chiar dacă voi locui în Akuma, eu o să te vizitez tot timpul, îl asigur zâmbindu-i. Tu o să fii în contiunare fratele meu, iar asta nu se va schimba niciodată.
-Promiți? întreabă schițând un zâmbet.

Deschid gura pentru a-i promite că exact așa va fi, dar sunt întreruptă de niște bătăi puternice în ușă.