Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 29

„-Ai vrea să știi cine m-a ajutat să îi omor?"

„-Nu te mint."

„-Întreabă-l"

Mamă, tată, nu...

„-Nu te mint."
„-Nu te mint."
„-Nu te mint."

Deschid ochii ridicându-mă brusc din pat, începând să respir cu precipitații, fiind toată transpirată. Îmi duc mâna în dreptul inimii simțind cum îmi bate cu putere, fiind gata să-mi iasă din piept. Închid ochii lăsându-mă cu capul înapoi pe pernă așteptând câteva minute pentru a mă calma, ca mai apoi să mă uit prin cameră și să realizez că mă aflu în camera mea de la casa părinților mei. Mă ridic la loc puțin șocată, când realizez că tot ce s-a întâmplat a fost doar un vis, absolut totul: incendiul, transformarea, luptele și antrenamentul, Takeo, Onna, Mayaku, Akuma.

-Doar un vis, șoptesc uimită, dar în același timp relaxată.

Oftez ușurată sprijinindu-mă de tăblia patului, bucurându-mă de faptul că tot coșmarul care l-am trăit nu s-a întâmplat de fapt. Îmi închid ochii vrând să-mi fac ordine printre gânduri, dar încheietuta mâinii începe să mă usture. O ridic la nivelul feței pentru a o inspecta, iar în următorul moment înțepenesc de frică și încep să tremur incontrolabil. Mă ridic repede din pat și mă îndrept spre oglinzdă, mărindu-mi ochii la reflexia din fața mea. Încer să-mi revin la normal, dar de fiecare dată eșuam, ajungând la rezulatul opus față de ceea ce îmi doream. Acum sunt transormată în totalitate, iar semnul de pe mâna mea îmi provoacă dureri insuportabile. Îmi sprijin capul de oglindă lăsându-mă păgubață. Cu un oftat puternic mă îndepărtez de oglindă, mergând spre ușă, dorindu-mi ca și ăsta să fie doar un alt vis. Pun mâna pe clanță și deschid ușa, dar rămân blocată la vederea holului lung, luminat de torțe din fața mea.

-Asta. Nu. Este. Casa mea! exclam speriată, trântind ușa și sprijinindu-mi spatele de ea mă uit rapid prin cameră. Ce naiba mi se întâmplă?

Merg agitată spre pat, așezându-mă pe el și punându-mi capul în palme mă concentrez pentru a-mi aminti ce mi s-a întâmplat și cum am ajuns aici.

-Gărzi, ucideții! strigă cu putere pentru a fi auzit. Ușile încăperii se deschis brusc lovindu-se de perete, iar toți demonii care așteptau semnalul lui au sărit asupra noastră punându-se la pământ pe amândoi. Acum s-a terminat, continuă să strige învingător. Moștenitoarea din Akuma va fi ucisă, iar Semnul Regal o să îmi aparțină mie! începe să râdă ca un psihopat, uitându-se la corpurile noastre imobilizate de supușii lui.
-Akane!

Îl aud pe Takeo strigându-mă, dar nu îmi pot întoarce capul pentru a-l privi. Reușesc cu coada ochiului să observ că a reușit cumva să doboare toți demonii de pe el de unul singur. Alergând spre mine îi dă la o parte pe toți demonii care mă imobilizau în câteva secunde, ridicându-mă de la pământ și trăgându-mă spre ieșire.

Începe să zboare făcându-mă să mă înalț de la sol după el, prinzând imediat viteză. Deși nu pot încă să zbor la fel de rapid ca și el, faptul că sunt trasă de brunet mă ajută să nu rămân în urmă. Ajungem la ieșirea din Akuma, iar în momentul în care aterizăm începem să alergăm cu cea mai mare viteză spre peșteră, pentru a ajunge în lumea oamenilor cât mai repede.

Când suntem pe punctul de a intra simt cum Takeo este tras de lângă mine, ceea ce mă face să mă întorc pentru a-l vedea prins în ghearele demonilor. Vreau să îl ajut, dar mă oprește strigând spre mine să plec, dar nu îl ascult și alerg spre demoni pentru a-l elibera pe Takeo.