Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 33

-Aștepți pe cineva? întreb ridicându-mă de canapea pentru a merge să deschid ușa.
-Nu, spune simplul roșcatul, privind curios în direcția mea.

În clipa de față încep să mă panichez puțin, gândindu-mă că poate fi ori Arashi, ori un demon trimis de Mayaku. Ambele cazuri mă fac să-mi țin garda sus. Pun mâna pe clanță, ezitând să deschid ușa. Pot simți prezența persoanei, dacă este o persoană, de pe partea cealaltă, dar nu mi se pare cunoscută, ba chiar mă neliniștește și mai mult. Trag aer în piept și o deschid, urmând să rămân surprinsă.

-Emiko? întreb nedumerită de apariția ei neașteptată.
-Akane, tu ești? întreabă la fel de uimită ca mine, dar ceva în mimica feței îmi dă un sentiment de neîncredere. De ce ai dispărut dintr-odată și unde ai fost până acum? mă asaltează cu o grămadă de întrebări, sărind la gâtul meu pentru a mă îmbrățișa. Gestul ei mă uimiște și mai mult decât sunt deja, deoarece ea niciodată nu a îmbrățișat pe nimeni din proprie inițiativă.
-Em, ce faci aici? rostește Kail, venind lângă noi.
-Am venit să te văd, explică dându-și ochii peste cap. În ultima vreme nu te-ai simțit prea bine așa că am vrut să văd cum ești, spunând asta trece pe lângă mine și roșcat, autoinvitându-se în casă.

Eu și Kail ne uităm unul la altul, având amândoi o expresie nedumerită pe chip. Mergem după brunetă până în bucătărie, văzând-o așezată pe scaun, cu fața spre noi.

-Akane încă nu mi-ai răspuns la întrebare, se uită la mine ridicându-și o sprânceană. Ai dispărut pur și simplu, iar Kail nu a vrut să ne spună unde ai plecat, explică ducându-și privirea de la mine la roșcat. Doar repeta „A plecat, a plecat", dar nu ne zicea unde ai plecat.
-Cred că pui cam multe întrebări, se amestecă roșcatul, făcând-o să se încrunte la el.
-Kail, exclamă bruneta, nu crezi că mi-am făcut griji pentru prietena mea? întreabă îngrijorată, dar felul cum a adresat întrebarea îmi dă de bănuit.

Totul la ea mă pune pe gânduri în momentul de față. Tonul vocii mi se pare prea prefăcut, miminca ei lasă de dorit, chiar și nesfârșitul șir de întrebări pe care mi le adresează. O cunost pe Emiko de destul timp, iar ea niciodată nu a fost o persoană curioasă și mai ales niciodată nu a adresat atât de multe întrebări unei persoane. Parcă ar fi o altă persoană. Sunt scoasă din gândurile mele de brunetă, în momentul în care își drege glasul pentru a ne atrage atenția.

-Nu este treaba ta, spun sec, uitându-mă pierdută la ea.

Aceasta face o față surprinsă, dar puteam citi iritarea din privirea ei și felul în care i s-a încordat tot corpul. An un sentiment neplăcut în legătură cu prezența ei aici, iar tot ce-mi doresc este ca ea să plece și să ne lase singuri. Eu și roșcatul ne uităm unul la altul, acesta dându-mi de înțeles că și el simte că ceva este suspect cu Emiko.

-Em, cred că ar fi mai bine să pleci, îi spune Kail calm, cât se poate de politicos, dar bruneta devine și mai iritată.
-Eu vin la tine să văd cum te simți, iar tu mă dai afară? izbucnește revoltată. Faci asta doar ca să stai cu o persoană care a plecat și de-a lăsat izbeliște? întreabă arătând dezgustată spre mine. Să nu crezi că eu sau restul nu știm de ce ești în starea în care ești
-Em, ce s-a-ntâmplat cu tine? întreb, deja vrând să aflu de ce se comportă dintr-odată atât de ciudat.
-Tu să taci! se răstește la mine, făcându-mă să tresar. Vrei să plec? continuă atunci când vede că roșcatul vrea să intervină. Bine plec, spune ridicându-se de pe scaun, dar ea vine cu mine, arată spre mine, aruncându-mi o privire ucigătoare.
-Akane nu merge nicăieri, spune Kail, prinzându-mă de mână și trăgându-mă în spatele lui.