Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 17

-Vrei,te rog să nu te mai învârți prin cameră și să-mi zici ce s-a întâmplat de ești atât de agitată, sparge roșcatul tăcerea, probabil fiind exasperat să se uite la mine cum mă învârt prin cameră ca un titirez. Mă opresc în fața lui luând o gură mare de aer.
-Nu am putut să dorm azi-noapte așa că am ieșit pe balcon și m-am urcat pe acoperiș pentru a mă uita la stele, încep explicația gestionând din mâini mai mult de cât era cazul. La un moment dat am auzit o voce care mi-a strigat numele așa că am sărit înapoi în balcon, crezând că tu ai venit în camera să vorbim, fac o mică pauză pentru a lua încă o gură de aer, dar m-am înșelat rău de tot.

-Yushiro? încremenesc când îl văd în fața ochilor. Ce faci aici?
-Întrebarea corectă este ce făceai tu pe acoperișul casei? întreabă arătând spre balconul în care tocmai am sărit. Puteai să îți pierzi echilibrul sau să aluneci, să cazi și să mori, mă mustrează uitându-se supărat la mine. Cum ai reușit să te urci până acolo până la urmă? întreabă făcându-mă să mă panichez mai mult decât sunt deja.

Gura îmi este deschisă pentru a-i explica situația, dar nu spun nimic, neștiind ce minciună să inventez de data aceasta pentru a ieși din problema în care tocmai m-am băgat.

-Bine, oftează văzând că doar stau și mă uit la el, este târziu, iar tu ar trebui să dormi deja. Vorbim despre asta mâine dimineață, spune ieșind din cameră urându-mi „noapte bună".

Îmi închei relatarea respirând greoi datorită faptului că nu am făcut acest lucru în timpul în care i-am explicat tot ceea ce s-a întâmplat. Mă uit cu o expresie îngrijorată la roșcat, așteptând ca acesta să spună ceva, sau măcar să aibă o reacție, chiar și una mică, în schimbe acesta se uită neutru la mine fără să schițeze un gest. Se ridică de pe pat venind spre mine, prinzându-mă ușor de umeri și uitându-se în ochii mei.

-Ești nebună, începe, având reacția pe care nu mi-o doream, ce o să ne facem dacă află? întreabă Kail, dar nu am șansa să raspund, deoarece ușa camerei se deschide făcându-ne pe amândoi să tresărim.

Yushiro intră în cameră întrebându-ne pe amândoi ce nu ar trebui să afle. Eu și roșcatul ne uităm pentru o secundă unul la celălalt, dar niciunul din noi nu știe ce să zică, așa că rămânem tăcuți, făcându-l pe tata să se încrunte.

-Voi doi îmi ascunde-ți ceva și vreau să știu ce este, își încrucișează mâinile la piept așteaptând un răspuns din partea noastră.
-Nimic tată, ce să-și ascundem? întreabă nevinovat Kail ăncercând să pară credibil.
-Bine, atunci spuneți-mi prima și prima dată ce făcea Akane sus pe casă? continuă reușind să ne blocheze amândoi. Akane Yumina, ce căutai pe acoperiș? strigă tata la mine când vede că nu primește niciun răspuns.
-Mă uitam la stele, murmur spunându-i jumătate din tot adevărul. Kail îi evită privirea, uitându-se, în schimb la mine cu coada ochiului.

-Cum te-ai urcat acolo? continuă interogatoriul calmându-se puțin, coborânduși tonul vocii.
-S-a urcat prin pod tată, intervine Kail văzând că eu m-am blocat la întrebarea asta. Îți amintești că noi trei mereu făceam asta când eu și Akane eram mici? îi aduce aminte de momentele de atunci, știind că Yushiro se înmoaie mereu când își amintește de vremurile când noi doi eram copii. Nu mai sunem mici ca să te rugăm pe tine să ne duci să vedem stelele.
-Înțeleg asta, spune frecându-și ochii, dup care se uită iar spre noi, dar trebuia să intre înapoi în casă tot pe acolo nu să sare de pe acoperiș pe balcon.
-Am închis din neatenție ușa și n am mai putut să o deschid, spun cu privirea în pământ încercând să adopt o atitudine rușinoasă. Îmi pare rău că te-am făcut să te îngrijorezi, continui încercând să închei discuția. Tata ofteaza zgomotos, venind spre mine și luându-mă în brețe.
-Nu vreau să pățești ceva, mai ales că ești în grija mea, mărturisește mângâindu-mă pe cap. Tu mereu ai fost ca o fică pentru mine și aș fi distrus dacă tu sau Kail ați păți ceva, înțelegi? întreabă desprinzându-se din înbrățișare.