Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 36

„Viața poate să fie grea, dură, nemiloasă și neiertătoare, te poate pune la încercare și nu va ezita să te doboare oricând va avea ocazia, dar nu uita un lucru esențial. Oricât de greu ți-ar fi sau oricât de multe obstacole îți apar în cale, nu renunuța să speri că vei reuși într-o zi. Perseverează iar și iar, continuă să lupți pentru ceea ce vrei, până când nu va mai reuși nimeni și nimic să te pună la pământ. Fii puternică și apără persoanele pe care le iubești, dar nu te învinovăți dacă dai greș uneori, deoarece unele situații sunt menite să se întâmple, cu sau fără voia noastră. Tu doar continuă să trăiești, luptă pentru visele tale cu orice preț, trăiește din plin clipele fericite și nu îți fie frică să plângi în momentele triste, deoarece la capătul drumului vei fi mândră de tot ce ai realizat pe tot parcursul călătoriei tale, draga mea Akane."

Îmi simt corpul slăbit, neavând destulă forță pentru a mă putea mișca. Capul îmi bubuie de durere, simțind cum este gata să explodeze, în timp ce am o stare cumplită de amețeală și de greață. Totuși, un sentiment de liniște, de siguranță mă înconjoară, făcându-mă încet, încet să mă calmez, uitând pentru o secundă de toate grijile pe care le am.

Deschid ochii plimbându-mi privirea prin cameră, ca mai apoi să mă uit la silueta cunoscută de lângă mine. Stă așezată pe marginea patului meu, în timp ce mâna ei se joacă ușor cu părul meu. Zâmbetul ei îi împodobește fața imediat cum observă că m-am trezit, privindu-mă cu căldură, transmițându-mi sentimentul de siguranță de care aveam nevoie. Mă ridic în șezut, privind spre ea cu o oarecare emoție. Deși am mai văzut-o de câteva ori până acum, este prima dată de când am aflat că este mama mea biologică.

-Onna, îi rostesc numele cu vocea sugrumată, abia auzindu-mă în liniștea încăperii.
-Mă bucur că te-ai trezit, îmi spune privindu-mă cu dragoste, m-ai speriat puțin atunci când ai leșinat.

Strâng din maxilar, încercând să nu plâng, dar cedez într-un final, fiindu-mi prea greu să mă abțin. Mama mea era aici cu mine, chiar dacă doar sufletul ei, eu o puteam simți ca și cum ar fi reală.

-Mereu voi fi lângă tine draga mea, chiar și atunci când tu nu mă vezi, spune ștergându-mi lacrimile de pe obraji. Nu am mai rezistat nicio clipă, iar în următoarea secundă îi sar în brațe, strângând-o cât de tare pot. Aceasa îmi mângâie ușor spatele, ținându-mă protector la pieptul ei, repetând într-una că totul va fi bine și că este lângă mine.
-Ma-mă... las propoziția în aer, neștiind ce ar trebui să-i spun în continuare. Cum aș putea să-i dau vestea că fiul ei este în mâinile lui Mayaku, torturat de el chiar în acest moment cel mai probabil.
-Știu ce te frământă, mă lămurește, nu trebuie să-mi spui.
-Ajută-mă te rog, implor cu vocea la fel de joasă. Nu știu ce să fac, mă chinui să vorbesc, chiar dacă ea deja știie ceea ce vreau să-i spun. Îmi este atât de frică să nu fie deja mort.
-Nu trebuie să te temi, șoptește pentru a păstra o atmosferă cât mai liniștitoare. Știi bine că dacă el ar muri tu ai putea să simți acest lucru, îmi reamintește, confirmându-mi faptul că vorbele lui Arashi erau adevărate. Se desprinde din îmbrățișare, luându-mi fața în palme. Ai încredere în mine, mă imploră, privindu-mă în ochi. El încă trăiește, iar Mayaku îl va ține în viață doar ca tu să mergi de bună voie la el. Takeo este momeala de care are nevoie, explică schimbându-și expresia în una îngrijorată. Scumpa mea Akane, trebuie să fii cu băgare de seamă, unchiul vostru este o persoană periculoasă și cu sânge rece, mă avertizează în timp ce mă privea fix. Draga mea, tu ești speranța de care are nevoie Akuma, dar pentu asta trebuie să rămâi în viață cu orice preț. De aceea nu ar trebui să te grăbești să îl slvezi, spune făcându-mă să vreau să protestez, dar mă oprește imediat. Îmi cunosc fiul foarte bine, mă asigură ridicându-și colțurile gurii într-un mic zâmbet. Takeo este puternic, iar atâta timp cât știe că are o soră care îi va salva pe toți demonii din Akuma, va continua să lupte, să te protejeze și să te ajute când ai nevoie.

Termină de vorbit, lăsând ca liniștea să se așterne peste noi, dându-mi timp să mă gândesc la tot ce mi-a zis. Deși știu că are dreptate, nu pot să mă liniștesc deloc, gândindu-mă că fratele meu, cel care m-a apărat de la bun început, este acolo, singur și neajutorat. Îmi este frică să îl pierd pe el, la fel cum l-am pierdut și pe Kail, care era ca un frate pentru mine. Abia am aflat că eu chiar am un frate, unul biologic, iar gândul că o să-l pierd și pe el mă îngrozește.

-De unde știi că Mayaku nu o să se sature să mă aștepte și o să-l omoare într-un final? rostesc cuvintele fără să-mi dau seama, uitându-mă în ochii ei așteptându-i răspunsul. Tot ce primesc în schimb este un oftat îngreunat, mutându-și privirea în pământ, făcându-mă să îmi doresc să nu fie adevărată următoarea mea întrebare. V-Vrei să-l las să moară?

Aștept încă odată un răspund, dar nici acesta nu mai vine. O mai întreb odată, devenind anxioasă cu fiecare secundă care trecea. Tăcerea ei era apăsătoare, nu mai era liniștită ca acum câteva clipe, iar asta mă face să-mi doresc să nu o fi întrebat nimic. Înghit în sec, încercâd să-mi alung nodul din gât, dar fără vreo reușită. Îmi deschid gura pentru a o implora să-mi răspundă, dar vocea ei mă oprește.

-Nu mi-aș dori aste niciodată, își scutură capul în semn de negație. Până la urmă este copilul meu, dar înainte să vin la tine am fost să vorbesc cu el, mărturisește, făcându-mă să-mi măresc ochii. A fost riscant și a trebuit să fim rapizi, deoarece Mayaku mi-a simțit prezența, chiar dacă sunt moartă, continuă ridicându-și privirea spre mine.
-Dar puteai să-l salvezi! exclam nervoasă. Ai fi putut să-i dai drumul, iar el ar fi ieșit.
-Sunt moartă draga mea, îmi reamintește, zâmbindu-mi tristă. Pot să te ating pe tine, dar lucrurile nu le pot atinge, explică oftând. Îmi las privirea în jos, risipindu-mi-se orice speranță că Takeo poate fi scos de acolo cât mai repede. Mi-a spus să te conving cu orice preț să nu te duci după el, continuă făcându-mă să mă uit la ea. Cel puțin nu până nu ești în totalitate pregătită de o luptă împotriva lui Mayaku. Chiar dacă trebuie să se sacrifice pentru tine el...
-Asta nu este o opțiune! o opresc brusc, fiind sătulă de toate prostiile pe care mi le spune. Este fratele meu, Onna, îi spun cu glas tremurat. Fratele pe care nici măcar nu știam că îl am, iar tu îmi ceri să renunț la el pur și simplu?

Mă ridic nervoasă din pat, începând să mă plimb agitată prin cameră, fiind un obicei pe care îl am, care mă ajută să mă calmez când sunt stresată. Toate persoanele din jurul meu vor ca eu să uit de fratele meu și să îl las în urmă, iar acum aflu că până și el își dorește acest lucru. Onna se ridică de pe pat, venind spre mine, prinzându-mă de umeri pentru a mă opri. Îmi prinde obrajii făcându-mă să o privesc în ochi.

-Atunci fă ceea ce simți tu că este mai bine, dar fă în așa fel încât să le fie bine tuturor, spune cu o privirea serioasă.

Știu că tuturor înseamnă, de fapt demonii din Akuma care au nevoie de un conducător, de cineva capabil, care să fie un bun lider, nu de Mayaku. Dar oare chiar voi fi un conducător mai bun pentru ei?

-Își amintești ce ți-a spus tatăl tău? întreabă, făcându-mă să mă uit nedumerită la ea. Nu înțelegeam la ce se referea, deoarece nu-mi amintesc ca tatăl meu vitreg să-mi fi spus ceva care să mă ajute în momentul de față, iar pe cel biologin nu l-am întâlnit niciodată. Înainte să te trezești, continuă văzând confuzia de pe chipul meu, nu ai visat pe cineva, care îți vorbea? Un bărbat, spune făcându-mă să-mi măresc ochii, amintindu-mi de acel glas din visul meu. Acela era tata? Draga mea, vrei să vorbești cu el? mă întreabă privindu-mă fix, dar având totuși un mic zâmbet pe față.

Dau afirmativ din cap, simțind fluturi în stomac, deoarece este prima dată când voi vorbi cu el și îl voi cunoaște. O privesc pe Onna așteptând să-mi arate cum pot ajunge la el, dar aceasta doar continuă să mă privescă fără să spună sau să facă nimic. Vreau să-mi deschid gura să vorbesc, dar privirea mi se încețoșează brusc, simțind cum îmi bubuie capul, fiind cuprinsă de o stare de amețeală. Simt brațele mamei în jurul meu, ținându-mă protectiv pentru a nu cădea.

-Fii atentă la tot ce o să-ți spună, mă sfătuiește, fiind ultimele cuvinte pe care le-am auzit din partea ei, urmând ca privirea să mi se întunece în totalitate, nemaiputând să-mi simt corpul. În următorul moment aud aceeași voce de bărbat.

„Akane!"