Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 34

Fără să stau pe gânduri îl trag repede pe Kail după mine, ieșind amândoi afară din casă. Shun i-a zis foarte clar că nu trebuie să o vadă oamenii ca demon, ceea ce înseamnă că ea nu ne va ataca în văzul tuturor. Mă uit în spate, dar nu o văd pe Emiko să ne urmărească, ceea ce mă face să oftez ușurată, continuând să alerg spre o zonă mai populată.

Brusc simt cum roșcatul este smuls de lângă mine, urmând să-i aud strigătul speriat. Mă uit în spate observândo pe brunetă cu zboară cu Kail departe de mine. Mă uit prin jur, înjurând în gând cartirul pustiu în care locuiește roșcatul. În următoarea secundă sunt în forma de demon zburând după Emiko pentru a-l salva pe Kail.

-E foarte rapidă, murmur surprinsă de viteza cu care zboară, începând să măresc viteza, la rândul meu.
-Ce ai pățit Akane, nu poți ține pasul cu mine? o aud strigând din fața mea, atunci când observă cât de greu îmi este să o ajung din urmă.

Mă încrunt nervoasă, neînțelegând cum ea poate fi mai rapidă decât mine. Dacă nu fac ceva Emiko l-ar putea omorî pe Kail. Nu m-aș ierta niciodată dacă aș lăsa una ca asta să se întâmple.

-Unde îți este mintea? sunt scoasă din gânduri de vocea ei. În următoarea secundă sunt izbită de o rafală puternică de vânt, care este prea puternică să mă pot împotrivi, azvârlindu-mă înapoi. Îți place Akane? întreabă bruneta râzând. Aripile astea chiar sunt puternice dacă știi cum să le folosești. Norocul meu este că am avut cine să mă antreneze. Începe să râdă iar, continuându-și zborul.

„Nu pot renunța acum" îmi spun în gând continuând să zbor după ea. „Nu atâta timp cât viața fraților mei sunt în pericol!"

Emiko a spus că a fost antrenată, cel mai probabil de Shun care a transformat-o în demon, ceea ce înseamnă că va trebui să fiu atentă. Știu deja cât de puternic era el față de Takeo, deci sigur Emiko a fost antrenată bine.

***

Înjur pentru a mia oară de când am ajuns aici. Eram foarte aproape să o prind, dar târâtoarea aceea mică și-a schimbat brusc direcția, întrând într-o pădure, unde a reușit să mă piardă. Trag aer adânc în piept și îl dau afară. Trebuie să mă adun și să o găsesc înainte să i se întâmple ceva roșcatului.

-Aka-ne!

Tresar la auzul glasului atât de cunoscut care mă strigă. Mă întorc repede, văzându-l pe Kail la câțiva metri de mine, sprijinit de un copac, respirâd greu. Alerg repede spre el și îl iau în brațe, doar pentru a constata că umărul său drept sângerează.

-Te-a rănit! exclam nervoasă, desprinzându-mă din îmbrățișare.
-Când m-a pus jos am încercat să fug de ea, mă lămurește atrăgându-mi atenția de la rana lui, dar mi-a zgâriat umărul când a încercat să mă prindă, zâmbește liniștitor punându-și capul la mine pe umăr. Am reușit să scapat totuși.

Mă uit de jur împrejur speriată. Nimeni nu poate scăpa de un demon, mai ales un om, ceea ce înseamnă că ea l-a lăsat să scape. Are un plan în minte, iar Kail i-a căzut în plasă. Îi prind fața în palme, ridicându-i capul pentru a-l privi în ochi. În clipa în care îmi observă îngrijorarea de pe chip zâmbetul îi dispare.

-Nu ai scăpat, ea te-a lăsat să fugi, îi explic cu vocea stinsă. Noi suntem prada și ea este prădătorul, iar în momentul de față se joacă cu noi, îi spun cu frică în glas, începând să tremur la auzul propriilor cuvinte. Trebuie să mă duc, îi atrag atenția făcându-l să-și mărească ochii. Trebuie să mă duc împreună cu ea, este singura cale de a te proteja de pericol.
-Ai înnebunit? întreabă începând să se panicheze. Dacă faci asta o să mori...
-Nu am de ales, îl întrerup luându-mi mâinile de pe el. Dacă nu fac asta o să te omoare pe tine Kail. Nu pot să te pierd, îi spun cu lacrimi în ochi, lăsându-mi capul în jos.
-Tu crezi că eu te pot pierde pe tine? mă prinde de mână trăgându-mă mai aproape de el, punându-și cealaltă mână sub bărbia mea, pentru a-mi ridica capul. Te-am pierdut odată și a fost un iad, continuă privindu-mă cu disperare.

Îi privesc ochii plini de lacrimi cum mă imploră să rămân lângă el. Știu cât de greu îi este să mă vadă plecând, dar nu pot permite ca Mayaku să-i ia pe toți cei dragi de lângă mine. Întâi mi-a omorât părinții reali, după aceea l-a forțat pe Takeo să-i omoare pe cei adoptivi, iar acum l-a prins pe el și îl ține departe de mine. Kail este singurul pe care îl am alături în momentul de față.

Îi ating din nou obrajul pentru a-i șterge lacrimile de pe față. Vreau să îl asigur că voi fi bine, că îmi voi învinge unchiul și voi trăi în continuare lângă el, dar sunt oprită de prezența lui Emiko, pe care o simt tot mai aproape de noi. Îmi măresc ochii, prinzându-l pe Kail de umeri și aruncându-l la pământ, punându-mă peste el, folosindu-mi aripile pe post de scut, ca să-l protejez, chiar înainte ca bruneta să-l poată atinge. Simt cum trece pe deasupra noastră în viteză, iar eu respir ușurată, mulțumind în gând că am reușit să acționez la timp. Îmi ridic privirea, văzând-o pe fată cu mâna înfiptă adânc în trunchiul gros al unui copac. Începe să râdă, scoțându-și mâna imediat.

-Ai scăpat ușor de data asta, spune întorcându-se cu fața spre noi, dar nu o să mai fi atât de norocoasă.

Se năpustește asupra mea cu viteză, lovindu-mă cu putere în stomac, reușind să mă arunce la câțiva metri distanță. Mă opresc doar atunci când corpul mi se izbește de un copac, oprindu-mi-se în același timp și respirația pentru câteva secunde.

-AKANE! aud vocea roșcatului cum mă strigă. Îmi ridic privirea, văzândul cum aleargă spre mine, ajungând imediat în fața mea. Zâmbesc ușor când îmi dau seama că Emiko nu i-a făcut niciun rău, dar zâmbetul îmi dispare în următoarea clipă.

Ochii mi se măresc, sângele îmi îngheață în vene, iar inima mea se oprește brusc să mai bată în momentul în care îi văd mâna brunetei trecând prin pieptul lui Kail.

-Ak... încearcă roșcatul să spună, dar se oprește începând să tușească și să scuipe sânge. Emiko începe să râdă, scoțându-și mâna din el, lăsându-l să cadă peste mine.
-KAIL! strig speriată, luându-l în brațe și uitându-mă în ochii lui goi. Kail... șoptesc începând să plâng, în timp ce îi privesc corpul fără viață a celui mai bun prieten al meu, al fratelui meu.
-Este rândul tău Akane, o aud pe brunetă, dar o ignor, nepăsându-mi ce va urma în continuare.

Îmi las capul pe pieptul roșcatului meu, așteptând ca în orice secundă să îl urmez în lumea celor morți, dar nimic nu se întâmplă. Îmi ridic privirea plină de lacrimi, mărindu-mi ochii în clipa în care le văd pe Arashi, Rose, Dani și Mia în fața mea. Privesc înainte observând corpul lui Emoki la o distanță destul de mare față de noi, fiind la pământ. Se ridică de jos, iar atunci observ sângele cum i se prelinge pe față din cauza rănii pe care i-a provocat-o una dintre cele patru fete de lângă mine. Se uită spre noi cu ură, după care își ia zborul, plecând departe de noi. „Am scăpat?" întreb în minte, fiind surprinsă de apariția bruscă a celor patru. Mă uit în jos spre roșcat, începând să-i mângâi obrazul, care acum câteva minute era cald. Eu am scăpat, dar fratele meu, nu mai este.

-Acum vrei să mă asculți? oftează Arashi, aplecându-se la nivelul meu, privind tristă spre roșcat.

Un alt rând de lacrimi își face apariția pe chipul meu. Îl strâng în brațe pe Kail, regretând amarnic că l-am implicat în toate astea. Dacă nu mergeam la el, acum ar fi fost în viață în continuare. „De ce am fost atât de proastă?"

***

-Trebuie să plecăm, mă anunță Rose, venind în spatele meu.

Mă ridic de pe pământ, privind pentru ultima dată cele două morminte. Am hotărât să îngrop trupul lui Kail lângă cel al lui Shun, pentru ca la fel cum el a fost ca un frate pentru Takeo, la fel și roșcatul a fost ca un frate pentru mine. De asemenea, mi-am dorit ca sufletele lor să nu fie singure, ci să aibă pe cineva care să le țină companie. Mă întorc cu spatele la locul de veci al celor doi, fiind liniștită că amândoi sunt îngropați într-un loc liniștit, unde se pot odihni amândoi în pace.

-Mayaku îți promit că tu o să fi cel care moare data viitoare, spun apropiindu-mă de cele patru. Îmi deschid aripile și îmi iau zborul cu ele pe urmele mele, îndreptându-ne înapoi spre ascunzătoarea lor.