Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 13

În fața ochilor e doar un imens vid negru, nimic altceva, nici măcar o mică rază de lumină sau de speranță. Nu simt absolut nimic, nici măcar vreun fel de durere. Dar oare de ce ar trebui să simt durere? Nici eu nu știu motivul, nu știu nici ce s-a întâmplat, de ce și cum am ajuns aici, nici măcar nu mai știu cine sunt. Oare sunt moartă?

Pot simți totuși o căldură plăcută pe obrazul stâng, ca și cum l-ar fi atins cineva. O mână caldă care îmi atinge corpul înghețat, lipsit de orice urmă de viață. Mă uit în jurul meu, dar nu văd pe nimeni, deși încă pot simți acea atingere. O atingere care mă face să cred ca sunt în siguranță, că sunt protejată și că nimeni nu îmi poate face nimic rău atâta timp cât rămân aici, în locul în care simt acea căldură.

-Akane! aud o voce șoptită cum rostește acst nume. Akane, numele asta mi se pare cunoscut, l-am mai auzit undeva, dar unde?

-Akane, trezește-te!

Tresar dintr-odată, amintindu-mi brusc numele. Aceste este numele meu, dar cine mă strigă și de ce trebuie să mă trezesc, când sunt deja trează? Nu pot să înțeleg.

-Akane! se aude acea voce calmă și liniștitoare, iar căldura de pe obraz mi se plimbă acum pe toată față, șimțind cum mi-o încălzește treptat. Amintește-ți!

Să-mi amintesc, să-mi amintesc. Akane... Da, acum îmi amintesc ce mi s-a întâmplat.

-Du-te și odihnește-te, repet desprinzându-mă din îmbrățișare și împingându-l spre ușă. Mă mai întreabă încă odată dacă nu am pățit nimic, asigururându-l că sunt bine, ceea ce chiar era adevărat. Înainte să iasă din bucătărie se uită la mine făcându-mă să ridic din sprâncene întrebător.

-Akane?

Mă uit la Kail clipind des, dar într-o fracțiune de secundă dispare din fața ochilor mei, lăsându-mă singură în bucătărie. Merg pe hol în căutarea lui pentru a afla ce dorea să-mi spună, dar când ies din bucătărie îmi simt corpul devenind la fel de greu ca un bolovan, capul începe să mă doară de parcă ar fi gata să explodeze, iar stomacul mi s-a întors pe dos. Camera se învârte cu mine cu mare viteză, făcându-mă să simt greața în gât, pleoapele mi se îngreunează, iar în două secunde fac contact cu podeaua rece.

Ce mi s-a întamplat atunci, de am leșinat așa și unde s-a dus Kail când s-a întâmplat asta? De ce nu era lângă mine cum este tot timpul? Oare a renunțat la mine după cearta aceea?

-Akane! mă strigă pentru a patra oară vocea, făcându-mă să mă întrab a cui îi aparține și de ce îmi tot rostește numele. Căldura pe care am simțit-o mai devreme a dispărut de mult, iar în locul ei și-au făcut simțită prezența doar fiori de gheață ce îmi străbat corpul, făcându-l să amorțească încet, încet, până ajung din nou să nu mai simt nimic. Vreau să îmi închid ochii, să las întunericul să mă acapareze, dar deodată apare o lumină puternică ce îmi străpunge ochii, făcându-mă să mi închid. Oare așa te simți când mori?

Mă ridic brusc în fund, țipând atat de tare încât gâtul a început să mă doară. Privesc agitată în jur respirând greoi, realizând că nu mai sunt deloc acasă la roșcat, ci mă aflu într-un fel de peșteră. Examinez mai cu atenție peștera observând că în înteriorul ei se află câteva plante ce au crescut în piatră în apropierea unei mici ape care s-a format datorită cascadei care curge în interiorul acestei peșteri. De-o parte și de alta a pereților peșterii se află niște scări care te duc către cascadă, făcându-mă să mă întreb dacă se află ceva de partea cealaltă a ei.