Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 37

-Draga mea, ai crescut atât de mult, îmi spune zâmbindu-mi. O să fii o lideră minunată.

Ochii mi se umplură de lacrimi, în timp ce-l priveam pe bărbatul din fața mea. Îl analizam din cap până-n picioare, realizând ce mult seamănă Takeo cu tata. Acesta se apropie de mine și îmi pune mâna pe umăr, atrăgându-mi atenția.

-O să ai multe de înfruntat Akane, iar uneori trebuie să faci mari sacrificii ca să obții ceea ce-ți dorești, îmi spune schimbându-și expresia într-una seriosă. Mayaku o să-ți creeze multe probleme pe care tu trebuie să le înfunți. El o să atace când te aștepți mai puțin.
-Când zici mari sacrificii, îmi fac curaj să-i vorbesc, te referi la Takeo.
-Știu ce simți, iar eu ca tată al vostru nu mi-aș dori să vi se întâmple ceva, dar ca fost conducător știu că uneori, pentru ați proteja poporul trebuie să fii pregătit să renunți la ceva, îmi spune oftând îndurerat. Takeo știe ce soartă îl așteaptă, dar este pregătit să renunțe la propria viață pentru a ți-o salva pe a ta. Acesta este sacrificiul pe care îl face fratele tău pentru tine, așa că nu da cu piciorul la toată munca lui de a te proteja.

-Akane te lași distrasă prea ușor, îmi spune Arashi, făcându-mă să mă uit spre ea. Trebuie să te concentrezi!

Mă antrenez non-stop de câteva ore, dar astăzi nu mă pot concentra cum trebuie pe nimic, având mintea în cu totul altă parte. Discuția mea cu Onna de acum o zi m-a tulburat, dar întâlnirea cu tata și conversația pe care am avut-o m-a dat peste cap cu totul. Cuvintele lui îmi răsună în minte iar și iar și iar și nu le pot alunga nicio clipă.

De când am început antrenamentul am făcut numai greșeli, fiind doborâtă continuu de către Rose, care era partenera mea de antrenament astăzi, în timp ce eu nu am reușit să-i fac nici o zgârietură ei. Sunt toată transpirată și plină de răni, dar reușesc să mă ridic de la pământ, vrând să atac din nou.

-Cred că este mai bine să încheiem pe ziua de azi, mă oprește Rose înainte să mai fac vreo mișcare.

Vreau să protestez, dar toate patru se îndreaptă deja spre ieșirea de pe terenul de antrenament. Oftez obosită și nervoasă, sperând ca ziua de mâine să fie una mai bună decât cea de astăzi. Mă îndrept și eu spre ieșire, știind că dacă rămân să mă antrenez singură voi avea oricum aceleași rezultate ca în ultimele ore.

În drum spre camera mea gândul îmi zboară pentru a mia oară la Onna, la Takeo și la tot ceea ce mi-a spus tata. Vocile amândurora îmi răsună în cam, spunându-mi încontinuu că trebuie să renunț la Takeo indiferent cât de greu mi-ar fi.

„Takeo știe ce soartă îl așteaptă, dar este pregătit să renunțe la propria viață pentru a ți-o salva pe a ta. Acesta este sacrificiul pe care îl face fratele tău pentru tine, așa că nu da cu piciorul la toată munca lui de a te proteja."

Intru ca o tornadă la mine în cameră, urmând să trântesc ușa cu putere în urma mea. Ceea ce am nevoie acum este un duș rapid și un somn lung. „Sper doar să pot adormi." spun îndreptându-mă spre baie.

***

Mă aflam pe o câmpie mistuită de flăcări imense, care se întindeau pe o suprafață imensă a câmpiei. Îmi duc mâna la gură începând să tușesc din cauza fumului gros provocat de flăcari. Pe solul ars se zăresc umbrele unor creaturi, care se mișcau cu viteză. Când îmi ridic capul le observ siluetele cum zboară dint-o parte în alta, începând să țipe asurzitor de fiecare dată când se apropiau de pământ. Continui să tușesc, dar îmi mut mâna de la gură pentru a-mi acoperi urechile, nemaisuportând să le aud strigătele de disperare și agonie.