Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 42

Privesc spre răsărit cum soarele se ridică încet spre înaltul cerului, întinzându-și razele spre pământ pentru a-l încălzi. Cerul capătă nuanțe de roșu și galben, în combinație cu ușoare tente de violet și roz, creând o paletă de culori armonioase.

Frumusețea peisajului din fața mea ar trebui să mă liniștească și să-mi aducă un zâmbet pe chip, dar din păcate eșuează în această privință. După ce am avut acel coșmar cu el nu am mai putut dormi, indiferent cât de mult s-a chinuit Takeo să mă adoarmă. Toată noapte a stat lângă mine asigurându-mă din cinci în cinci minute că nimic din ce s-a întâmplat în vis nu a fost real și nici nu o să se întâmple. Și are dreptate. Nu s-a întâmplat, dar se poate întâmpla în viitor, iar din păcate, acel viitor se apropie cu viteză de noi.

În timpul în care am stat trează m-am gândit continuu la o metodă de a împiedica asta să se întâmple, dar din păcate nu am găsit nicio soluție. Ca toți să fie în siguranță și departe de pericol ar însemna ca ei să nu mă însoțească în Akuma, ceea ce nu se poate, deoarece Arashi nu mă va lăsa să plec singură, iar Takeo nici atât.

Oftez obosită întorcându-mă înapoi în cameră, unde îl observ pe Takeo stând pe jos, înconjurat de hârtii cu diferite desene pe ele. Acesta le examina atent, fără să realizeze că sunt lângă el. Mă așez față în față cu brunetul și privesc, la rândul meu spre desenele făcute.

-Ce sunt astea? întreb atrăgându-i atenția. Își ridică capul pentru a mă privi, în timp ce eu încă studiez hârtiile de pe podeaua amerei. Takeo le întoarce pe fiecare spre mine, aranjându-le una lângă alta.
-Arashi a făcut o hartă cu locuri din Akuma, spune punând ultima hârtie la locul ei. Vrea să găsească cea mai potrivită cale spre sala tronului, unde să îl atacăm pe Mayaku.
-Cum poate să facă o hartă precisă? continui cu întrebările, îndoinu-mă puțin de harta din fața mea.
-Mătușa e plină de surprize, spune râzând, dar redevine serios când observă că expresia feței îmi rămâne aceeași. Își drege glasul, după care continuă. De fapt, făcând parte din garda regală a fost nevoită să învețe să reproducă o copie perfectă a tărâmului nostru, în caz de orice, să știe să-l ducă pe conducător departe de pericol.
-Conducătorul n-ar trebui să lupte în caz de pericol? îmi ridic privirea spre el, fiind sigură că mi se distinge scepticismul din voce. Brunetul ridică din umeri.
-Ai dreptate, dar e o regulă veche, de pe vremea când toți conducătorii erau îngâmfați și țineau la pielea lor mai mult ca la regat, spune strâmbându-se. Nimeni nu îi înțelege întrebuința în ziua de azi, dar noi tocmai am făcut-o, arată spre hartă indicându-mi un loc anume pe ea. Este util să analizăm locurile din Akuma, pentru a stabili o rută cât mai sigură. Atunci când Arashi a reprodus harta și-a amintit de o zonă din Akuma de care demonii nu se apropie de bunăvoie, se întoarce cu spatele, luând încă o hârtie de pe pat, așezând-o pe jos lângă celelalte.

Mă încrunt la vederea ei, deroarece era doar o jumătate de hârtie, de culoarea violet, neavând nimic special desenat pe ea. Îmi ridic capul spre Takeo, așteptând să-mi spună ce se află în acel loc.

-Este un loc în care este plantată verbină, spune oftând, în timp ce-și plimbă o mână peste bandaje. Pielea mi se face de găină instantaneu. În trecut, demonii erau legați și aruncați acolo, continuă explicația, fiind lăsați să moară. Era o metodă mai ușoară decât tortura în temniță și niciun alt demon nu avea de suferit, dar asta a fost de mult, iar în ultimele secole torturarea demonilor a încetat, datorită conducătorilor noi, care preferau izgonirea în locul torturii.
-De ce?
-Nu toți demonii sunt nemiloși Akane, spune privindu-mă, iar vremurile se schimbă și la fel și conducătorii.
-Atunci de ce încă mai este verbină acolo?
-Astăzi ai multe întrebări, îmi atrage atenția, mă aflu cumva la interogatori? spune făcându-mă să zâmbesc ușor. Colțurile gurii i se ridică când vede că a reușit să mă înveselească. Verbina este o plantă perenă, așa că nu este alegerea noastă dacă este acolo sau nu.
-Puteau să o ardă, protestez iritată, vrând să cred că demonii sunt mai inteligenți decât o plantă.
-Nu este atât de ușor pe cum crezi, se aude o voce dinspre ușă. Ne întoarcem amândoi atenția spre Dani, care vine și se așează lângă noi. Florile produc polen, iar polenul se află în aer. Chiar dacă nu ne afectează la fel de tare ca planta în sine, demonii se feresc să stea în locuri în care aerul este plin de polenul ei.
-Dar demonii sunt torturați cu ea, nu? întreb uitându-mă când la Takeo, când la Dani. Cum pot fi torturați cu ea, dacă cei care se presupune că îi torturează sunt chiar ei vulnerabili la plantă?
-Crezi că ei nu sunt afectați? intervine Takeo, atrăgându-mi atenția. Oftează și se îndraptă de spate. Ți-am spus că unii demoni mor din cauza torturii, alții rămân cu răni și cicatrici pe viață. Acei demoni sunt cei care se ocupă de tortură, mă ațintește cu privirea, uitându-se fix în ochii mei.
-Ce se întâmplă dacă inspiri polenul?
-Depinde cât de mult este prin jur, explică Dani. Dacă este puțin, atunci în cel mai bun caz, doar ne va afecta felul în care respirăm, dacă este pre mult polen în aer consecințele pot fi mai rele.

Aprob din cap în semn că am înțeles, fără să cer detalii legat de asta. Oftez întorcându-mi privirea spre hartă. Nu ne putem risca să trecem pe acolo, deoarece ele nu au nicio imunitate la verbină, față de mine, dar totuși, acela este cel mai pustiu loc din tot tărâmul și se află destul de aproape de palat.

„Dar destul de departe de intrarea în Akuma." gândesc analizând harta. Dacă putem ajunge acolo, drumul nostru va fi ferit de prezența demonilor, dar va rămâne la fel sau chiar mai periculos.

-Cum plănuiți să trecem pe acolo fără să fim afectați într-un fel?
-Nu știm, răspund amândoi la unison.

Peste noi se lasă tăcerea, fiecare încercând să găsescă o modalitate de a ne furișa fără să fim prinși sau răniți. Dacă Demonii nu se apropie de nicio zonă în care sunt șanse să fie polen în aer, înseamnă că am putea să ne furișăm prin zona mai îndepărtată de plantă. Chiar dacă polenul o să fie în aer, nu va fi atât de mult încât să ne afecteze prea mult. „Chiar și așa, este un risc pe care nu aș vrea să ni-l asumăm trecând pe acolo." Analizez harta în continuare în speranța că voi găsi o altă cale mai sigură pentru noi, dar toate celelalte zone sunt păzite mai multe sau mai puțin de demoni.

Dau cu pumnul în podea, făcându-i pe cei doi de lângă mine să tresare și să-și întroacă atenția asupra mea. Mă ridic nervoasă și mă îndrept din nou spre balcon, ignorând vocea lui Dani, care mă strigă. Mă sprijin de balustradă, inspirând și expirând continuu, în încercarea de a mă calma. Akuma este mult prea periculos pentru ei în momentul de față, dar chiar și așa nu m-aș descurca de una singură acolo.

Cu cât mă gândesc mai mult la faptul că sunt neputincioasă în fața lui Mayaku, cu atât devin mai frustrată. Nu știu ce ar trebui să fac ca să îi ajut pe ceilalți, fără să îi pun în pericol. Nu știu cum pot eu să salvez toți demonii din Akuma și să-i eliberez de sclavia unchiului meu. Chiar nu știu.

-Akane.

Simt cum o pereche de brațe se încolăcește în jurul meu, strângându-mă cu putere.

-Vom găsi o soluție, mă asigură brunetul, în timp ce mă întoarce cu fața spre el. Te rog nu te stresa.
-Cum să nu mă stresez? întreb împingându-l ușor de lângă mine. Trebuie să acționăm cât mai repede, dar Mayaku este bine pregătit pentru lupta asta, iar noi nu suntem. Nu o să fiu în stare să îl înving, nu o să fiu în stare să salvez pe nimeni, spun cu voce răgușită, încercând să-mi stăpânesc lacrimile. Takeo oftează. Mă uit în spatele lui spre femeia care ne privește tăcută.
-Faptul că ai astfel de gânduri o să te afecteze, spune apropiindu-se de noi. Trebuie să ai speranța că vom reuși să învingem.
-Nu pot avea speranță când noi nu reușim să găsim un plan pentru a ne furișa în Akuma, sau pentru a ajunge până la el.
-Toți ne gândim la un plan Akane, vom găsi o soluție..
-NU MAI AVEM TIMP! strig, întrerupându-o. Nu mai spune nimic.

Takeo închide ochii oftând apăsat, în timp ce Rose, Dani și Mia privesc spre noi din pragul ușii. Chipul lui Arashi se întunecă, urmând să fie luminat pentru câteva secunde de fulgerul care străbate cerul. În următoarea secundă toți trei ajungem să fim uzi până la piele. Plouă torențial.