Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 16

Îmi întorc privirea spre roșcat care se chinuia să respire, în timp ce Amaya îl scutura îngrijorată, spunându-i încontinuu să-și revină. Takeo merge lângă ea și o ridcă, luând-o de lângă roșcat.

-Asta nu o să-l ajute, îi spune când blonda ripostează.
-Asta e numai vina ta, strigă Den spre el, luându-ne pe toți prin surprindere.
-Nu a făcut-o intenționat, i se putea întâmpla oricum, intervine Emiko încercând să-l liniștească. Nu are rost să îl învinovățim.

Takeo îi ignoră comentariile lui Den și îi împinge pe toți de lângă Kail, care stătea ghemui pe iarbă. Îl forțează să se întindă pe iarbă și îi apasă abdomenul cu palmele. Vreau să îl opresc pentru a nu-i face și mai mult rău, dar mă opresc atunci când văd că încet, încet Kail își recapătă respirația. Se dă de lângă roșcat după ce termină, lăsându-ne să îl ajutăm să se ridice.

-Ce i-ai facut? întreabă Am fascinată, oprindu-l din drum. Takeo se întoarce spre ea.
-Trebuie doar să știi în ce zonă a corpului să apeși, în funcție de asta poți să vindeci sau să rănești pe cineva, explică reușind să o uimească pe blondă. Cred că mai bine aș pleca, continuă Takeo îndepărtându-se de noi, dar Am merge spre el prinzându-l de mână pentru a-l opri.
-Nu trebuie să pleci, a fost doar un accident până la urmă, încearcă să îl convingă.
-Am are dreptate, o susține Den încercând să îl convingă să rămână, și până la urmă tot tu ești cel care l-a ajutat să-și revină, chiar dacă nimeni n-a prea înțeles cum ai făcut asta.

Takeo îi ignoră pe amândoi trăgându-și brusc mâna din strânsoarea lui Amaya, continuându-și drumul. Toți ne uitam la el cum se îndepărtează de teren, în timp ce Den își făcea griji pentru el ca nu cumva să-l fi întristat când a țipat la el. În momentul de față, eu mă întreb dacă Takeo l-a rănit intenționat pe Kail sau chiar a fost doar un accident.

-Akane, mă trezește la realitate Emiko, zguduindu-mă ușor, cred că ar fi mai bine să-l duci acasă pentru a se putea întinde.

O aprob dând din cap, aplecându-mă pentru a-i pune mâna lui Kail de după gâtul meu ca să fiu sigură că are stabilitate când merge. Ne luăm la revedere de la ceilalți îndreptându-ne încet spre casă și lăsându-i pe ei să-și continue meciul fără noi. Tot drumul spre casă nici eu dar nici Kail nu am spus nimic. Eu sunt cea care sparge tăcerea în momentul în care intrăm în casă, pentru a-l anunța pe tata că am sosit.

-Cum a fost? întreabă venind vesel spre noi, dar expresia feței se schimbă când îl vede pe Kail. Ce s-a întâmplat? se apropie de mine și de roșcat îngrijorat, ajutându-l pe roșcat să meragă în sufragerie.
-Un accident, îi explic mergând după ei, Takeo a lovit puțin prea tare mingea, continui dar tata mă oprește înțelegând instant ce s-a întâmplat.
-Astfel de accidente se întâmplă la fotbal din când în când, continuă punându-l pe canapea, sunt sigur că nu a facut-o intenționat. Până la urmă, pare să fie un băiat bun, poți vedea asta pe fața lui. Oricum Kail, nu îți fă griji, știu cum te simți, și eu când eram de vârsta ta am fost lovit de mii de mingi doar în stomac, râde ușor amintindu-și de copilărie, încercând în același timp, probabil, să-l apere pe demon.

„Păcat că nu ai fost lovit de un demon ca și Kail să vezi cum se simte." este singurul gând care îmi trece prin minte în momentul de față, neputându să-l zic cu voce tare, deși mi-aș dori.

-Akane, ajută-l tu pe Kail să meargă la el în cameră, te rog, îmi spune tata ridicându-se de pa canapea. Aprob cu o mișcare scrută a capului ducându-l pe roșcat până la el în cameră ajutându-l să se întindă. Mă așez pe marginea patului, ezitând să vorbesc despre ce s-a întâmplat azi, dar decid să spun ceva, știind că probabil așa este mai bine.