Dragostea este mai mult decât un cuvânt 💖

Capitolul 5

---Secretar Jin, ești de acord cu asta, nu?Majoritatea savanților erau oameni buni, dar nu s-au putut abține să nu se chinuie.

Tenul secretarului Jin era îngrozitor de palid. În minte îi curgeau atât de multe cuvinte, încât nici măcar nu le putea respinge.

Tao Mo încă aștepta cu nerăbdare răspunsul lui.

Bătrânul Tao a fost atunci forțat să spună:

---Tânăre Maestru, deși tânjiți după o persoană capabilă, această propoziție este puțin nepotrivită.

Acea propoziție era mai mult decât „un pic nepotrivită” – era pur și simplu mai mult ca „foarte nepotrivit”. Secretarul Jin ura doar că el însuși nu putea să ia atitudine alături de Bătrânul Tao și să-i răspundă lui Tao Mo, turnându-i sfaturi serioase în urechi.

Tao Mo a întrebat posomorât:

--Nu l-am folosit bine?

---De fapt, nu este chiar atât de rău. În public, Bătrânul Tao nu a subliniat-o direct. El a spus doar:

--Este puțin prea mult.

Tao Mo a spus:

--Ar trebui să spun:

--Deși râul Ruo are trei mii de lii lungime, cineva dorește să bea două căluțe de apă din el?Secretar Jin, sunteți dispus să luați primul oală?

O oală? Sau vizitează o prostituată? [1]

([1] 瓢 sau oală are aceeași pronunție ca 嫖, ceea ce înseamnă patrona prostituate. Ambele sunt pronunțate ca „piáo.)

Tenul secretarului Jin nu mai era îngrozitor de palid; mai degrabă, a devenit verde.

Ceilalți savanți nu și-au putut reține râsul.

"Amenda." Tenul secretarului Jin se schimbase de câteva ori. Dintr-o dată, a râs și a spus:

---Primind apreciere în ochii domnului , mă simt extrem de flatat. Practic nu sunt o persoană pretențioasă care face o ipostază pentru a-i impresiona pe alții. În acest caz, mă voi conforma. Sunt dispus să-l slujesc pe Maestru cu credință.

De la magistratul precedent, până la fostul maestru, schimbarea de atitudine a secretarului Jin arătase că el chiar era de acord. Cu toate acestea, Bătrânul Tao s-a simțit cumva cam neliniştit. El a putut vedea că secretarul Jin a fost de acord pentru că voia să lupte pentru o mușcătură și nu pentru că ar fi vrut sincer să-l ajute pe Tao Mo. Cu toate acestea, problema încetase deja până în acest moment. Interpretarea ulterioară a fost, de asemenea, inutilă. Nu mai avea de ales decât să facă un pas și să se uite în jur înainte de a face următorul pas.

Când Tao Mo a asistat la promisiunea secretarului Jin, a oftat uşurat. Făcu o întoarcere rapidă a pașilor și se îndreptă spre pavilion.

Sprâncenele bătrânului Tao s-au încrețit din neatenție și el a urmat orbește exemplul.

Din păcate, când Tao Mo a sosit, toată lumea din pavilionul central se împrăștiase deja.

Tao Mo a întrebat fără tragere de inimă un spectator:

--Cu doar o clipă în urmă, pavilionul din centru era încă plin de oameni care stăteau în jur, cum de au dispărut?

Trecutorul a răspuns:

--Gu Ea a vrut să plece, așa că l-au urmat în mod natural.

Tao Mo era supărat. În mod normal, când erau atât de mulți oameni care plecau, el știa absolut, fără excepție. Trebuie să fie pentru că erau mulți oameni în urmă cu un moment și toată lumea râdea de râs, așa că nu a observat.