„ - Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤ— Robert, dă jos aia din mână! a strigat Sylvia, alergând după nepotul meu, care dezvoltase o afinitate aparte pentru orice băț găsit. Nu! Robert!
ㅤAm râs, sorbind din limonada mea. Pentru cineva atât de mic, avea o viteză impresionantă. Logan, văzând că Sylvia e depășită, a lăsat grătarul în seama lui Abel, Apollo și a unchiului meu, plecând să-l prindă pe micul fugar.
ㅤMama și Michelle erau prin casă, pregătind salate și sosuri, refuzând categoric să primească ajutor de la „fetele tinere". Dar nici noi n-am putut sta degeaba. Eu m-am asigurat că masa din foișor arată impecabil, în timp ce Dory și Adira aranjau dulciurile pe platouri. Deși, sincer, habar n-am câte au ajuns efectiv acolo și câte direct în stomacul lor.
ㅤMai încolo, Edmond se ocupa de muzică și divertisment. Blondul începuse să danseze, iar Kim îl acompania, râzând în hohote. Am zâmbit, lăsând privirea să-mi rămână câteva clipe pe imaginea aceea plină de viață.
ㅤ— Ce naiba faci, Edmond?! a strigat Apollo peste muzică, ridicând o sprânceană la mișcările haotice ale blondului.
ㅤ— Revoluționez dansul! a replicat Edmond, executând o piruetă cam stângace, făcând-o pe Kim să râdă și mai tare.
ㅤAm clătinat din cap, amuzată, lăsând paharul gol deoparte. Soarele dogorea, scăldând totul într-o lumină caldă, iar aerul vibra de voie bună. Abel s-a apropiat fără grabă, așezându-se lângă mine, sprijinindu-și antebrațele pe masă.
ㅤ— Pari obosită, a remarcat el, măsurându-mă atent.
ㅤProbabil i se părea suspect că nu eram la fel de vorbăreață, dar nu simțeam nevoia să vorbesc. Voiam doar să mă bucur de ziua asta – de soarele blând, de râsetele din jur, de familia mea. Sărbătoream ziua de naștere a mamei, femeia care însemna totul pentru mine.
ㅤÎmplinea patruzeci și cinci de ani, dar n-ai fi ghicit niciodată. Strălucea, mai frumoasă ca oricând, radiind prin fiecare gest, fiecare privire. Se mândrea că scăpase, în sfârșit, de cele șase kilograme care o chinuiau de ani de zile, dar adevărata schimbare era alta – era liberă. Scăpase din cușca tatălui meu, își recăpătase viața, iar acum o trăia așa cum merita. Pentru ea. Pentru fericire.
ㅤ— Nu obosită. Doar... liniștită.
ㅤA tras colțul gurii într-un zâmbet subtil, dar privirea i-a rămas agățată de mine, de parcă voia să îmi pătrundă gândurile. Am fost pe punctul să spun ceva, dar fix atunci, Robert a țâșnit pe lângă noi, cu Sylvia pe urmele lui.
ㅤ— Vă rog, cineva să-l oprească! a strigat ea exasperată, gâfâind sonor.
ㅤAbel nici măcar n-a clipit. A întins o mână și l-a prins din zbor, ridicându-l ca pe un sac de cartofi.
ㅤ— Hei! protestă încâlcit puștiul, dând din picioare.
