„ - Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤAveam paisprezece ani când am crezut că am înțeles cum funcționează universul și m-am împăcat cu gândul că asta a fost tot pentru mine. La fel am crezut și la nouăsprezece. Și la douăzeci și unu. Și la douăzeci și trei. Dar viața n-a obosit niciodată să-mi demonstreze cât de puțin știu. Cu o insistență aproape sadică, m-a contrazis din nou și din nou.
ㅤAșa se face că, la doi ani după divorț, fostul meu soț dormea lângă mine, aproape în fiecare noapte. Ca și cum ceva s-ar fi defectat în timp, și ne-am trezit înapoi în punctul în care încă nu ne dezamăgisem, nu ne răniserăm, nu ne abandonaserăm.
ㅤUndeva unde el era al meu, iar eu eram a lui, fără să fie ceva greșit în asta.
ㅤDar acum era. Și era mai mult decât greșit. N-ar fi trebuit să mai existe. Povestea noastră se încheiase de mult, o rupsesem din carne vie, o ștersesem cu încăpățânare, o arseserăm până n-a mai rămas decât cenușa. Șansa noastră murise. Și o făcuse urât.
ㅤȘi totuși, nu puteam evada unul din viața celuilalt. Crima noastră ne urmărea zilnic. Ne bântuia. Își cerea dreptul furat de viață.
ㅤAsta devenise iubirea noastră... o fantomă însetată de răzbunare. Un suflet rătăcit, care nu-și va găsi niciodată pacea. O entitate flămândă, hotărâtă să ne terorizeze până la ultima suflare.
ㅤEu și Abel am picat într-o mare capcană. Ar fi trebuit să știm mai bine. Dar n-am știut. Ne-am jucat cu viața, am pariat cu inima, am făcut greșeala fatală de-a crede că vom fi liberi. Și-am ajuns, în schimb, doi prizonieri.
ㅤAm oftat scurt și m-am foit în pat, apropiindu-mă fără să vreau de trupul bărbatului care mă ținea strâns, cu brațele înlănțuite în jurul meu.
ㅤDar era degeaba. Nu puteam să dorm. Și mă durea și burta.
ㅤ— Dacă nu stai cuminte, o să trec cu vederea că ești la menstruație, m-a avertizat cu o voce somnoroasă, strângându-mă și mai tare în brațe.
ㅤM-a pufnit râsul, dar m-am abținut. Se pare că nu eram singura care nu reușea să adoarmă. În ciuda lui, m-am împins și mai tare cu fundul în el, iar mârâitul slab pe care mi l-a suflat în ureche m-a făcut să zâmbesc pe furiș.
ㅤ— Ești un bou, i-am aruncat peste umăr, înainte să-mi așez obrazul mai bine pe brațul lui. Dar mersi că mi-ai confirmat că asta e tot ce vrei de la mine.
ㅤAm scos un oftat slab când m-a strâns intenționat mai tare. M-am lăsat pe spate, iar el m-a tras după el fără niciun efort, ca și cum aș fi fost parte din el. Am înghițit în sec când m-a întors și i-am întâlnit privirea. Rece, intensă, electrică.
ㅤ— Ia vezi, m-a atenționat din nou, cu ochii ăia care nu lăsau loc de jocuri. Ai grijă ce vorbești.
ㅤMi-a atins obrazul cu vârful degetelor, încet, de parcă m-ar fi studiat.
