Era Bonnie. Ma privi ingrijorata si ma trase in bratele sale. Am inceput sa plang mai tare, strangand-o in brate. Aceasta ofta si imi dadu drumul cateva clipe, stergandu-mi lacrimile.
- M... Ti-am spus sa nu faci vreo prostie! Chiar crezi ca el ar vrea ca tu sa mori? Chiar crezi ca vrea sa te distrugi? Nu,M! Vrea ca tu sa traiesti in continuare si sa ai grija de copilul vostru... Gandeste-te la el. Merita sa traiasca. - Spuse bland , asezandu-ma mai apoi pe un scaun.
- N-nu p-pot. Il vreau inapoi... Ma gandesc la el in fiecare secunda. Nu pot respira fara el, Bonnie. Ma simt vinovata...
- Nu vorbi prostii! Incearca sa treci peste...
- Nu-mi mai spuneti sa trec peste! Nu pot si nu vreau! Nu vreau sa-l uit.. E parte din mine si asa o sa fie mereu. Nici macar nu stii cum ma simt!
- M... Te rog...
- Nu ma ruga nimic! Plec de aici! Plec definitiv si nu ma mai intorc.. Locul asta imi aminteste doar de el. Nu vreau sa mai tin legatura cu nimeni care a avut vreo legatura cu el, Bonnie, asa ca nu incerca sa ma opresti sau sa ma contactezi. Nu mai vreau nimic! - Am tipat eu isterica si am fugit spre scari, intrand in fostul nostru dormitor. Cat de dor imi e de clipele in care ma tinea in brate, ma saruta sau era arogant... Ii vreau aroganta inapoi. Il vreau asa cum era... Nu imi pasa cate defecte avea, il iubesc asa cum e.
M-am trantit in pat, lasand lacrimile sa curga pe obraji... De ce nu ma intelege nimeni? De ce nu inteleg ca eu nu pot trai fara el? Il iubesc prea mult.. Nu am stat despartita de el decat cateva ore si pot sa jur ca si atunci mi se parea mult. Nu l-am mai vazut de mai bine de doua saptamani si simt ca mor... Simt cum ma sting incet, incet si nu mai am puterea sa fac nimic. Nu mai pot sa zambesc, sa ma distrez, decat sa plang si sa las durerea sa ma cuprinda incet, incet, pana o sa fiu scufundata de tot in ea, fara vreo cale de iesire. E mult prea greu... Vreau sa uit tot... Tot inafara de el. Nu il pot uita si nici nu vreau sa-l uit. L-am iubit enorm si acum il iubesc, chiar daca nu mai e. Preferam de o mie de ori sa se desparta de mine decat sa il stiu mort. Preferam sa il vad cu alta, dar macar sa stiu ca traieste si e bine. Chiar daca nu i-ar fi pasat de copilul lui.. al nostru.
Cat de frumos suna.. copiulul nostru. Ar fi fost atat de bucuros sa stie ca sunt insarcinata. Dar e doar vina mea.. Daca nu se implica in asta din vina mea, poate acum eram fericiti. Daca nu ma cunostea, poate acum traia si era fericit cu altcineva. Il vreau inapoi... As da orice. Off.. Cred ca ma intorc la parintii mei. O sa am nevoie de putin sprijin in toate astea, iar ei cu siguranta nu imi aduc aminte de Razvan. Am izbucnit din nou in plans.. Usa camerei se deschise, intrand Bonnie, care veni langa mine si ma stranse in brate. Am indepartat-o si m-am ridicat din pat, scotand doua trolere.
- Ce ai de gand?
- Plec.. In Los Angeles. Nu mai suport sa stau aici. O sa ma intorc intr-o zi.. poate.
- Nu fa asta, M. O sa imi fie dor de tine.
- Si mie, Bonnie, dar nu mai pot.
- Te ajut?
- Daca vrei...
*
Bine te-am regasit, Los Angeles! Totul pare atat de schimbat.. Nu am mai fost de ani buni aici , dar macar nu am uitat drumul pana la casa parintilor mei. Unii oameni se uitau ciudat la mine. E si normal.. Arat pur si simplu oribil. Ochii imi par injectati, si sunt destul de slaba, datorita proastei alimentatii, ceea ce stiu ca nu ii face bine copilului. Mi-am promis ca o sa incerc sa nu mai plang, dar nu prea imi reuseste, pentru ca simplul nume rostit, ma face sa plang. Nu am avut in viata mea o stare mai sensibila ca aceasta, dar sunt pur si simplu distrusa psihic si fizic. Nu mai am puterea sa fac nimic.. Vreau doar sa stau inchisa intr-o camera si sa plang .
