Langa parintii mei se afla un barbat inalt, saten, destul de bine facut , imbracat intr-un costum negru, doar camasa fiind alba. Tatal meu zambi larg atunci cand ma vazu... Sa inteleg ca ii pare rau pentru tot? Cred ca pe el nu prea o sa pot sa-l iert in totalitate niciodata, dar pastrez aparentele. M-am oprit langa ei, imbratisand-o pe mama. Mi-am intors privirea spre barbatul din fata mea, iar chipul mi s-a crispat. Nu suport prezenta barbatilor in preajma mea... Nimeni nu e atat de perfect ca Razvan. Nu mai vreau pe nimeni in viata mea, inafara de el.
- Draga mea, el e Bogdan M, un nou asociat. - Spuse tatal meu. Bogdan doar zambi, dar eu nu am schitat nimic, ci l-am privit putin incruntata.
- Incantata. - Am spus rece , dupa care m-am asezat pe canapea, dand drumul la TV. Nu i-am mai bagat pe nici unul in seama, ci schimbam plictisita programele.
Trebuie sa incep o noua viata aici si sa incerc sa trec peste tot si sa ii asigur un viitor copilului meu, iar primul lucru pe care ar trebui sa il fac este sa imi gasesc de lucru. Dar nu ma simt in stare de nimic... Sunt epuizata si fizic si psihic, desi am dormit pana acum. E o sezatie foarte stranie si nu ma simt deloc confortabil. Sau poate de vina faptul ca locuiesc cu parintii mei. Trebuie sa imi gasesc si un apartament. Off.. Totul e atat de greu. Nu vreau sa uit ce s-a intamplat. Chiar daca face parte din trecut, el mereu se intoarce si e o parte din noi, din fiecare. Toti facem ce vrem, pe propria noastra raspundere.
- Scumpo... Spuneai ca vrei sa iti gasesti de lucru. Bogdan te-ar putea ajuta.- Spuse mama, asezandu-se langa mine si luandu-mi mana intr-a sa. Mi-am tras-o , asezand-o pe genunchi si am intors privirea spre Bogdan. Acesta avea un zambet mic pe fata, dar sincer, nu ma impresiona cu nimic.
- Am nevoie de un redactor la ziarul meu, sau de o secretara la firma. - Cand am auzit cuvantul secretara capul incepu sa ma doara, iar ochii ma intepau, din cauza lacrimilor care atentionau ca o sa curga. M-am ridicat si am fugit spre scari, urcand in graba si inchizandu-ma in camera. M-am lasat sa cad langa usa si am izbucnit in lacrimi. Asa ne-am reintalnit noi. Am fost secretara lui... Nu mai vreau sa imi amintesc nimic. Nu mai vreau sa plang sau sa sufar, dar nu vreau sa il uit. Niciodata nu o sa vreau asta. A facut parte din mine si va face mereu. Inima mea e cu el.. oriunde ar fi.
- M... - Se auzi vocea mamei de dupa usa. M-am ridicat si mi-am sters lacrimile, dupa care am deschis-o. Mama ma privi ingrijorata si intra dupa mine. - Sa inteleg ca nu vrei sa accepti nici unul dintre posturi?
- Pe cel de redactor il vreau, dar.. Spune-i tu. Nu vreau sa mai cobor.
- Scumpo.. Nu poti sta toata viata inchisa in camera. Plus ca nu mananci aproape nimic si ii faci mult rau copilului. Gandeste-te si la el.
- O sa incerc... promit. - Am spus eu , dupa care m-am ridicat din pat si am iesit din camera, indreptandu-ma spre living. Bogdan era asezat pe un fotoliu , iar tata statea pe canapea, destul de relaxat. - Ăă.. Accept postul de redactor.
- Oh.. Multi l-ar prefera pe cel de secretara.
- Fa-mi o favoare si nu mai rosti cuvantul ala. - Am spus rece, incruntandu-ma si abtinandu-ma sa nu plang din nou. Am mers in bucatarie, asezandu-ma la masa, punandu-mi fata in palme.
- Doriti sa mancati, domnisoara? Parintii dumneavoastra au mancat. - As fi spus ca nu, deoarece nu imi era foame, dar avand in vedere ca sunt insarcinata o sa incerc.
- Da.. - Am spus eu oftand si ducandu-mi mana protector spre abdomen. Nu se observa aproape deloc faptul ca sunt insarcinata, doar abdomenul era putin mai umflat decat de obicei, dar pana acum trei saptamani nici nu am observat. Am oftat din nou, indreptandu-mi privirea spre tavan. In momentele de fata, albul ma innebunea. Imi dadea o stare ciudata si ma facea sa ma simt ca intr-un spital de boli psihice. Una dintre servitoare imi puse mancarea pe masa. Piept de pui la gratar cu legume, dupa care imi dadu si un pahar cu suc de portocale natural. Pot sa jur ca mama a avut contributia in masa mea pentru astazi.
