Peste 1 an si 4 luni...
Am deschis usa casei mele, inchizand-o silentios inapoi. Se pare ca nu fusese chiar atat de silentios. Anne-Marie se ivi de dupa colt, venind la mine, aproape impiedicandu-se pe drum. Avea aproape un an si nu rostise inca nici un cuvant, dar nu ma ingrijora foarte tare. Kim si Ashton, care venisera intr-o scurta vacanta in Los Angeles, venira si ei , Kim luand-o pe Anne-Marie in brate. Am chicotit putin amuzata si mi-am lasat geaca in cuier , indreptandu-ma spre ei si luandu-mi fetita in brate. Aceasta chitai incet si isi lipi buzele de obrazul meu. Am sarutat-o pe frunte, dupa care i-am strans mana intr-a mea. Desi noua meserie imi ia mult din timp, fac tot posibilul sa petrec cu ea mai bine de jumatate din zi.
- Nu era vorba ca intarzii? - Spuse Kim, inca zambind la scena din fata ei. Ashton isi pozitiona o mana pe soldul ei, privind-o dragastos. Cand te gandesti ca sunt deja casatoriti si asteapta si un copil. Asta s-ar astepta si parintii mei de la mine si de la Bogdan.. sa ne casatorim. Inca nu vor sa inteleaga ca pentru mine el e doar un prieten si ca Razvan va fi singurul pe care il voi iubi mereu. In sfarsit nu mai plang la auzul numelui său sau la amintiri. Dar dorul inca e prezent ,iar durerea din piept si golul din stomac nu o sa dispara niciodata. Sau poate cu timpul... M-am comformat cu ideea ca e mort si ca nu o sa-l mai pot privi niciodata fata in fata si ca nu o sa-si vada fiica niciodata. Kim isi drese glasul, trezindu-ma la realitate.
- Oh.. Am terminat mai repede treaba. - Zic eu cu zambetul pe buze.
- Cum mai merge cu Bogdan? - Intreba pe un ton aproape sec. Nici ea nu e de acord cu parintii mei sau cu Bogdan, care nu se opune acestei prostii.
- Prost. Se comporta ca si cand am fi impreuna si incepe sa devina obsedat. - Spun oftand si asezandu-ma pe un scaun, inca tinand-o pe Mary in brate. S-au schimbat atat de multe de cand am nascut. Bogdan nu e chiar cum parea la inceput... Ma calca pe nervi si se comporta ca si cand as fi proprietatea lui. Norocul sau ca inca nu si-a luat o bataie buna de la mine, dar daca e nevoie vom recurge si la asa ceva. Nu mai am nici o legatura cu mafia si nu mai tin legatura cu nimeni. Nici macar cu Bonnie... Nu a fost dispusa sa ma caute, asa ca nici eu n-am facut-o. Doar eu i-am spus sa nu ma contacteze, dar nici dupa atata timp? Am fost din nou trezita la realitate, de asta data de soneria mult prea enervanta. Am lasat-o jos pe Mary, indreptandu-ma spre usa. Nu asteptam pe nimeni... Nu m-as mira sa fie Bogdan. Am deschis usa fara sa ma uit pe vizor si am inghetat. Lacrimile au inceput sa curga pe fata si am facut cativa pasi inapoi, repetand "Nu e posibil." . Acei ochi verzi smarald ma priveau patrunzator, atat de entuziasmant. Nu stiu cum sa reactionez, dar din cate recunosc dupa sunete, Kim a lesinat. Persoana din fata usii a cascat putin gura de uimire si a facut un pas in fata. Nu.. Clar e un vis. Am inceput din nou sa-l visez? C-cum e posibil? Am inceput sa plang in toata regula, ignorand-o pe micuta Anne-Marie, care ma privea ingrijorata si inlacrimata. Totusi, avea un micut zambet pe fata. Aveau aceeasi ochi... Semana izbitor cu el. Erau aproape identici. Barbatul privi mica fiinta si se lasa pe vine, luand-o in brate. Aceasta accepta zambitoare si ii puse una dintre maini pe fata. Am inghitit nodul din gat, privind scena din fata mea. - T-tu? - Am reusit eu sa spun, inainte sa izbucnesc in plans.
- Chiar eu... iubito. - Spuse acesta dragastos si veni mai aproape de mine. Am inghitit un sec, dand un pas in spate. Acesta se opri si se uita confuz. - Ce s-a intamplat?
- Ce s-a intamplat? Vii dupa aproape doi ani inapoi, apari in fata usii mele si ma intrebi ce s-a intamplat? Tu stii cat am suferit din cauza ta? Am crezut ca esti mort, idiotule! - Am spus eu cu mai mult curaj in voce, desi cuvintele erau aproape sugrumate.
- Si eu am crezut ca esti moarta, M. Nu am mai stiut nimic de tine dupa ce ai fost scoasa din depozit. - Spuse si isi puse o mana pe fata mea. Primul instinct a fost sa ma dau un pas in spate, dar nu am facut-o. Imi oferea aceeasi senzatie calmanta, era aceeasi atingere.. Brusc imi veni sa ii sar in brate si sa-l sarut, dar nici pe asta nu am facut-o. - Semana cu mine. - Spuse mandru privind-o pe Anne-Marie. Nu stiam ce sa spun, deoarece abia ma abtineam sa nu incep din nou sa plang. Totul e atat de greu in momentul asta. Si abia ma obisnuisem... Dar poate e mai bine asa. Dar... Daca nu ma mai vrea inapoi? Gandul acesta ma izbi puternic, avand un inpact imens asupra mea. Atunci ce ar mai cauta aici? Nu.. Trebuie sa imi alung asta din gand. Dar eu l-as mai primi inapoi? Dupa toata suferinta si durerea pe care a trebuit sa o indur atata timp? Cu siguranta... Am spus... Mereu il voi iubi.
