A Strange Summer (Book 1&2)

8.1 ♡

Am aşteptat câteva secunde până ce în final ne-a răspuns un bărbat deloc înspăimântător precum mă aşteptam.
Nu era foarte înalt şi era slăbuţ, cu părul negru şi tuns milităreşte.

Nu arăta chiar neîngrijit...dar se vedea că nu era tocmai totul în regulă cu el. Era tras la faţă şi gălbejit, în slaba lumină a becului din hol îi puteam zări pupilele dilatate şi cearcănele întunecate de sub ochi.

Tyler mă prinse de braţ şi mă trase mai aproape de el, eu observând clar că nu avea încredere în omul ce stătea în faţa noastră.

-Voi cine sunteţi? ne întreabă bărbatul, vocea sunându-i mai degrabă a mormăit.

-Chiar aşa Eve, cine suntem? șopti Tyler.

-Ţine-ţi gura idiotule, îi spun dându-i un cot în umăr, apoi îmi îndrept atenţia din nou spre bărbatul din uşă. Îmi pare rău că vă deranjez la ora asta, dar -

M-am oprit când l-am văzut pe Josh în pragul uşii, ascunzându-se după picioarele tatălui său.
-Josh...
Micuţul se luminase imediat cum mă văzuse şi din expresia aceea speriată îi apăru un zâmbet larg pe faţă.
-Evelyn, chiar ai venit! Cât mă bucur!

-Josh? Unde ai auzit numele ăsta? mă întreabă tatăl lui pe un ton agitat.
-Ăm...eu...ăăă...e numele fiului dumneavoastră, domnule...
-Belmond. Numele meu e Russel Belmond. Dar de unde ştii de fiul meu?
-Putem...putem discuta vă rog? E vorba despre Josh.

Domnul Belmond s-a dat din uşă şi ne-a făcut semn să intrăm în casă.
Tyler ezitase o clipă, așa că a trebuit să-l forțez să intre. A închis uşa în urma noastră şi ne-a condus apoi în living, unde ne-a spus să luăm un loc pe canapea.

Era un dezastru total în casă.
Peste tot erau sticle de alcool şi frunzuliţe uscate de la droguri. A dat televizorul mai încet şi ne-a privit confuz şi puţin speriat, aş putea adăuga. Josh se aşezase şi el lângă tatăl său şi aştepta să înceapă careva să vorbească.

-Ăăă da...numele meu e Evelyn. El e fra - amicul meu, Tyler, spun pe fugă. Sunt aici să vorbim despre problemele cu drogurile şi alcoolul pentru -

-Eşti psiholog? mă întrerupse el. Psihiatru? Nu sunt nebun să ştii. Cine te-a trimis aici, mama sau sora mea?

-Vă rog să vă liniştiţi. Sunt prea tânără ca să fiu psiholog sau psihiatru şi credeţi-mă că un nebun nu poate fi tratat de alt nebun, răspund pe un ton glumeţ. Şi nu consider că sunteţi nebun...ştiu oameni mai nebuni ca dumneavoastră dacă e s-o luăm aşa, iar eu sunt unul dintre acei oameni.

-Ai zis că e vorba despre fiul meu.
-Este. El...ă...ştiţi, o să sune imposibil şi nebunesc...dar e adevărul. Eu...pot vedea fantomele şi pot comunica cu ele...

Domnul Belmond nu a aşteptat să termin şi a izbucnit într-un râs isteric. O criză de râs mai exact, pentru că se oprise după câteva minute bune de râs cu lacrimi.
-Ha...hahaha, asta...Evelyn ai zis că te cheamă? Zău că-ţi sunt recunoscător, Evelyn. Nu am mai râs aşa de un an întreg.
-Dar nu glumesc! Josh e o fantomă şi nu poate trece dincolo pentru că nu vrea să vă lase singur, e îngrijorat.
-Recunosc puştoaico, a fost amuzant la început...dar acum începi să mă iriţi. Cum vrei să cred aşa ceva? Nu e momentul pentru prostii, familia mea e moartă!
-Ştiu, condoleanţele mele...şi nu mă rog să mă credeţi, dar Josh e aici şi chiar insist să mă întrebaţi absolut orice.

-Pf, asta o să fie amuzant. Fie, intru în jocul tău stupid. Ia zi tu, măreaţă văzătoare de fantome ce eşti, cu ce e îmbrăcat?
-Poartă un tricou alb cu Grinch. Pantalonii sunt de trening, o culoare închisă...dar nu-mi pot da seama ce culoare, şi au o minge de fotbal cusută pe ei. În picioare poartă adidaşi albi cu dungi verzui. Seamănă cu dvs, are părul lunguţ şi negru, iar ochii sunt la fel de negri.