A Strange Summer (Book 1&2)

14.1 ♡

Ei bine, a fost o escapadă destul de plăcută.
După ce am mâncat am pierdut timpul printr-un mall din zonă, băieții pe la magazinele sportive iar eu și Ish prin cele de haine.

Până s-a deschis parcul acela am făcut cumpărături...cam multe dacă mă întrebați pe mine.
Cum nu aveam unde să le lăsăm, a trebuit să le ținem după noi - prin urmare, nu ne-am dat în toate prostiile decât pe rând sau pe grup, unul dintre noi rămânând mereu cu toate acele pungi.

Am mâncat tot felul de tâmpenii, de la dulciuri de casă până la vată pe băț și hamburgeri.

În final pe la ora șase am zis că e timpul să plecăm, în fond chiar nu-mi doream să ne prindă noaptea în afara taberei.
Având în vedere că de fiecare dată a mers ceva prost când ne-am furișat, începusem să cred că e un fel de semn care ne spune să nu mai plecăm de capul nostru.

•••

-E șapte și un sfert, ne anunță Ish când coborâm din taxi.
-Suntem plecați de dimineață.
-Măcar ne-am distrat... Am fi făcut-o mai mult dacă voi două, dragelor, nu ați fi pierdut ore în șir prin magazine, ne "certa" Tyler.
-Vorbește ăla care a fost distras de un copil cu o minge!

Playboy-ul nostru prețios s-a jucat o jumătate de oră întreagă cu un copil de vreo cinci ani...doar pentru că mingea avea un autograf.

-Era o minge cu autograf de la Xabi Alonso! Ai idee cine e tipul?
-Unul care a jucat la Real Madrid. Și ce-i cu asta? întreb ridicând din umeri.
-Las-o baltă, nu înțelegi.

M-am abținut din a-i spune că nu mai are de mult vârsta necesară pentru joacă și că ar trebui să treacă peste etapa "bate mingea", dar nu voiam să-i stric fericirea.
Avea un zâmbet incredibil pe față când îi pasa mingea acelui băiețel.
Și ca să fiu sinceră, nu cred că autograful ăla l-a făcut să zâmbească atât de larg, ci mai degrabă faptul că era vorba de fotbal, că în sfârșit atinsese o minge după cine știe cât timp.
E așa copilăros câteodată, îmi spun chicotind în sinea mea.

-De când nu te-ai mai jucat cu o minge? îl întreabă Ish parcă citindu-mi gândurile.
-De când am ajuns aici, răspunde oarecum trist.
Într-adevăr, tabăra asta ne distruge toate plăcerile.

-Avem probleme mai importante, ne atrage James atenția. Cum intrăm?

Mda, uitasem că ne-am strecurat afară. Nu mai era agentul de dimineață, ci era schimbul de după-amiază...dar asta nu ne ajuta cu nimic.

-Putem să ocolim.
-Dar asta înseamnă să tăiem pădurea-n două...
-Și tabăra e înconjurată de gardul ăsta nenorocit.
-Atunci ce? Așteptăm să-și părăsească agentul postul? Poate dura o veșnicie...
-Ne complicăm prea mult, spun în cele din urmă. Tyler, dă-mi telefonul tău.
-Iar?
-Din nou.

M-am autoservit, astfel băgându-i ambele mâini în buzunare, neștiind în care era telefonul.
-Încetează să mă pipăi...se simte chiar ciudat.
-Și-acum? întreb apucând telefonul, dar ținând în continuare mâinile în buzunarele lui, însă trăgându-l mai aproape de mine.
-N-ai vrea să știi ce gândesc acum, mi-a răspuns rânjind.
Întotdeauna e plăcut să mă joc cu hormonii lui obraznici.

-Cred că ți-era dor să te fac pervers, îi spun scoțând apoi telefonul și umblând în toată agenda.
-Ce cauți acolo...?
-Nu ai numărul lui Cassidy?

-Cassidy? De ce aș avea numărul ei?
-Pentru că te-ai culcat cu ea, răspundem noi ceilalți la unison.

-Nu i-am băgat numărul în agendă, dar am mesaje de la ea.
Mesaje?