A Strange Summer (Book 1&2)

𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟓 ❤

Dimineaţă, nişte bubuituri insuportabile m-au trezit.
Afară încă era întuneric, iar uşa cabanei parcă tremura.

Stai...doar nu...

Ceasul de pe noptieră îmi arăta ora cinci.
Ish încă dormea, cum...nu ştiu, singura explicaţie ar fi fost că avea dopuri de urechi şi nu auzea atât de puternic bubuiturile din uşă precum le auzeam eu.

M-am ridicat iritată din pat şi m-am dus la uşă, unde am dat peste perversul cu formulare: Richie.

-Vrei să mori? l-am întrebat eu privindu-l furioasă.
-Scularea păpuşă, General Denver te cheamă.

-Du-te dracu' ! i-am spus încercând să trântesc uşa, dar şi-a pus piciorul pe prag şi nu o puteam închide.

-Te cheamă acum.

-Vrei să rămâi fără piciorul ăla? Dispari, e cinci dimineaţa! Nu merg nicăieri!

-Scumpete, ori o faci de bună voie ori te iau cu forţa. Am permisiune de la ea. De fapt...mi-a spus să te "târăsc" dacă e nevoie...aşa că fii drăguţă şi hai cu mine.

-Marş!
-Eşti dură, huh? Fie, dacă nu vrei să cooperezi. GENERALE !!! strigă deodată, făcând cu mâna cuiva. Tu ai vrut-o, adăugă apoi.

-O să-ţi leg o bilă de bowling de gleznă şi o să te azvârlesc în lac spunându-le tuturor că ultimul loc în care te-am văzut a fost pe o canoe la pescuit.

-Riscul meseriei, iubire, mi-a şoptit zâmbind triumfător şi bătându-mi uşor obrazul cu palma, dar imediat i-am dat mâna la o parte.

-Lasă-mă să ghicesc, nu cooperează? îl întrebă Roxanne încrucişându-şi mâinile la piept, Richie dând aprobator din cap. Ştiam că aşa va fi, nici nu ştiu de ce am sperat. Hai dulceaţă, mi se adresă mie, mişcă-te.

-Unde mă duci la cinci dimineaţa ?
-Dacă veneai de la bun început în biroul meu, nu făceam altceva decât să discutăm. Ba chiar îți ofeream și o cafea. Dar în cazul de faţă...mergi frumuşel cu mine la antrenamentul de dimineaţă. Şi nu spune că erai pe cale să vii, pentru că nu te cred.

-Despre ce naiba vorbeşti!? am întrebat revoltată. Vrei să spui că mă iei la alergat?
-Alergat, flotări, genuflexiuni...şi altele. Două ore.

-Două ore !?
-Vreau să-ţi văd picioarele alea frumoase făcându-se utile.
-Dar -
-Fără comentarii. Mişcă.

Nu avea rost să mă confrunt cu ea, în fond...era Roxanne. Era de un milion de ori mai nesuferită decât credeam şi chiar mă abţineam să nu îi zic vreo două de dulce. Doar că încă țineam la sănătatea și bunăstarea mea.

-Pot măcar să mă schimb?
-Asta e partea amuzantă, nu poţi. Rămâi în pijamale.
-Umorul tău lasă de dorit...E răcoare! O să răcesc.

-Tragic. Altădată să faci ce-ţi spun. Şi să te înveţi să nu mai dormi aşa dezbrăcată, că nu se ştie când mi se pune pata şi dau buzna peste tine. Încalță-te şi hai, a spus aşteptând să mă încalţ.
Cu cât termin mai repede, cu atât mai bine.

M-am încălţat rapid şi am ieşit afară, unde am realizat că din neatenţie luasem tenişii lui Ish.
Nici că stau să-i schimb.

Aerul era rece şi umed, dar în acelaşi timp revigorant. Adierea slabă a vântului aducea un miros puternic de conifere din pădurea apropiată.

Părul desprins îmi tot intra în ochi şi în gură, nu-mi trecuse prin cap să iau un elastic.
Nu e aşa rău...în afara faptului că sunt cu Roxanne şi perversul de Richie la ora cinci dimineaţa la antrenament.