A Strange Summer (Book 1&2)

𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟖 ❤

-A dat Domnul să te găsesc! Huh? Evelyn, plângi?
-Nu, Lex, ochii mei fac un duş. Pleacă.

-Nu-mi spune că tipa aia Roxanne te-a făcut să -
-Am spus să pleci! Vreau să fiu singură.

-Nu, nu vrei. Nimeni nu vrea să fie singur, mi-a spus oarecum compătimitor şi s-a pus pe vine în faţa mea.
-Eu vreau. Acum pleacă.

-Încetează, te comporţi ca un copil. Nu vreau decât să te calmezi puţin...

-Să mă calmez!? Cum ai vrea să mă calmez? Ai văzut-o! Toată vina a aruncat-o asupra mea. M-am săturat până peste cap, Lex...

Obişnuiam să mă cred o persoană puternică, dar de fiecare dată...deşi nu o recunoşteam...îmi venea să plâng, indiferent de motiv. Mai ales când eram furioasă.

Lacrimile nu înseamnă slăbiciune. Înseamnă că o persoană a fost puternică mult prea mult timp, spunea tata, care era chiar puternic.

Nu a plâns la moartea bunicii, nu a plâns când mama s-a despărţit de el, nu a plâns când aproape am murit din cauza lui Cassidy...nu l-am văzut plângând niciodată.
Aş vrea să fiu şi eu la fel de puternică.

-Lex...cum e să fii mort? l-am întrebat brusc.
-Huh?
-Vreau să spun...mereu mi-am dorit să mor. Privesc moartea ca pe o a doua şansă la viaţă.

-Atunci ai ceva la cap şi probabil nevoie de un psihiatru, mi-a răspuns amuzat. Gândeşti prost, a continuat serios. E groaznic, sunt momente în care pur şi simplu vrei să vorbeşti cu cineva şi afli că nu te aude şi nu te vede nimeni. Eşti singur. Şi singurătatea...nu e deloc plăcută.

Ce este de fapt singurătatea?

"Un cuvânt simplu în spatele căruia se ascunde o noţiune cât se poate de vastă.
Singurătatea e un defect al realităţii în care trăim, sau, dacă ar fi să privesc lucrurile dintr-o perspectivă pur umană, este un atribut întâlnit chiar la baza cărămizilor biologice care ne alcătuiesc - este înscris în genele noastre."

-Poate că uneori nu ne simţim singuri din simplul motiv că nu putem percepe acest concept, continuă Lex. Şi poate că uneori nu ne simţim singuri pentru că avem o familie iubitoare care ne asigură fericirea...sau pentru că uneori avem prieteni buni care ne înţeleg şi în compania cărora putem trăi clipe fericite...
-Și ce faci când ești ca mine și nici măcar una din chestiile astea nu mi se aplică, hm?

Au existat cândva...dar doar pentru o perioadă scurtă de timp în viaţa mea, urmând cursul normal de degradare şi fiind pierdute în final pentru totdeauna. Sentimentele acelea opuse singurătăţii...sunt doar nişte amintiri dintr-un trecut îndepărtat.

-O ai pe tipa blondă, nu-i aşa?
Nu știam exact ce să răspund, dar am dat ușor din cap în semn de aprobare, fără să mă gândesc prea mult.
-Înseamnă că nu eşti singură. Şi mă ai şi pe mine...mai nou.
-Eşti o fantomă, e ca şi cum n-ai exista sau ai fi un prieten imaginar.

-Ok, asta m-a rănit. Ai putea fi mai drăguţă totuşi dar...chiar dacă sunt o fantomă, pentru tine exist. Mă vezi, mă auzi...deci exist. Şi eram mai singur ca tine...până te-am găsit, mi-a spus zâmbind ca idiotul.