A Strange Summer (Book 1&2)

𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟐𝟎 ❤

Am tresărit când m-am ridicat. Sincer? Mă aşteptam să fie Tyler, dar când m-am întors să văd cine era...am dat peste puştiul acel care tot apărea în faţa mea.

El...mă poate...atinge...!?

-Ştiu că mă poţi vedea şi nu le voi spune celorlalţi, şopti el. Te rog, nu-l lăsa singur. De când e aici...ţi-a menţionat numele de câteva ori. Are nevoie de tine, Evelyn. Nu-l poţi lăsa aşa, îmi spuse puştiul cu o privire tristă.

Am înghiţit în sec, vrând să refuz...dar privirea copilului-fantomă mi-a dat un impuls şi m-a făcut să mă întorc din drum. Mna, vorba vine...deja m-a întors el din drum trăgând în halul ăla de piciorul meu.

M-am dus înapoi la Tyler care avea din nou sticla aceea de Jack Daniels. Nervoasă, i-am smuls-o din mână şi am aruncat cu ea în perete, astfel spărgându-se în bucăţi.

-Ok, ştii ceva? Eu sunt proasta. Eu sunt proasta căreia îi pasă în continuare şi care e îngrijorată pentru idiotul de tine. Acum, ori vorbeşti...ori în clipa asta mă duc la Roxanne şi-i zic să-ţi anunţe "preaiubitul" tată, am strigat exasperată.

-N-ai decât. Tata e mort.

-Să fie şi în - stai...tocmai...tu tocmai ai zis că...

-Da. Tata. E mort. Fericită? Ai aflat de ce sunt în starea asta. Acum lasă-mă, vreau să fiu singur.

Tonul lui nu mă făcea deloc să-mi fie milă. Mai degrabă mă facea să vreau să-i dau una în cap...dar nu era momentul pentru celebra mea violență.
Arată atât de slab.

-Cândva...i-am spus lui Lex acelaşi lucru. El mi-a zis că nimeni nu vrea să fie singur...

-Eu vreau.

-Şi exact răspunsul ăsta i l-am dat şi eu. Iar el a zis să încetez pentru că mă comport ca un copil...şi că vrea doar să mă calmez. Aşa că Tyler, asta vreau şi eu de la tine...vreau să te calmezi şi să putem vorbi. Dar nu aici. Hai, i-am spus oferindu-i mâna ca să se ridice.

Însă idiotul doar se uita la ea.

-Serios? Chiar ai de gând să îmi refuzi ajutorul? Ei bine chiar nu-i problemă, va fi plăcerea mea să te târăsc ca pe un sac.

-Fii serioasă, tu n-ai forţă să ridici nici un fir de iarbă de pe jos.

-Ok, se pare că începi să-ţi revii.

A zâmbit pentru prima dată de când îl găsisem şi în final m-a prins de mână. Şi-a pus cealaltă mână în jurul gâtului meu şi astfel am ajuns să-l ajut să meargă.

Înainte să ieşim, acel copil-fantomă mi-a zâmbit, mi-a făcut cu mâna şi apoi a strigat un "mulţumesc" cât l-au ţinut plămânii.

Puștiul...cum a reușit să mă atingă? E o fantomă... O să aflu şi ce-i cu grămada asta de fantome din subsol. Trebuie doar să am răbdare.

L-am dus pe Tyler la cabana lui -care aparent era singura dotată cu o trusă de prim-ajutor completă. Din nu ştiu ce motiv sângera de parcă luase o bătaie zdravănă...

În fine. Nu-l puteam lăsa singur prea mult timp, probabil că ar fi ajuns din nou cu sticla de alcool la braţ...aşa că prima dată am zis să merg la Ish și s-o anunț ca să nu se îngrijoreze.

-Ish!
-Evelyn, nu erau în subsol picturile,erau -

-Da, da, ştiu asta. Mai important de-atât...Tyler a păţit ceva. Dar nu te îngrijora, mă ocup de el. Promit că-ţi dau toate detaliile mâine pentru că acum e beat mort şi dacă nu mă grăbesc ori i se face rău ori bea mai mult, i-am spus pe fugă alergând înapoi spre cabana lui Tyler.