A Strange Summer (Book 1&2)

9 ♡

După cele patruzeci de minute estimate de Tyler şi o serie bună de certuri inofensive cu el în timpul ăsta...în final maşina s-a oprit din mers.
Chiar simţeam că mi se face rău aici.

Nu ştiu cum sună asta, dar din păcate...era dita mai casa, de două ori cât a mea...iar asta nu mă făcea să mă simt prea confortabil pentru că nu-mi plac casele prea mari.
Probabil toate filmele horror văzute au avut un aşa-numit efect secundar asupra mea şi a paranoiei mele, dar asta nu are importanţă, hehe.

Am mulţumit şoferului despre care ulterior am aflat că-l cheamă Gabe...şi i-am şi luat numărul de telefon.
Mi-am aprins telefonul, iar ceasul se făcuse deja ora zece.

-Asta da casă imensă, am remarcat eu când am ajuns în pragul uşii.
-Tatei îi plăceau lucrurile extravagante...mie nu, dar nu am avut de ales. Ai onoarea, îmi spune făcând semn spre buzunarul în care ţineam cheile de care şi uitasem că erau la mine.
Aş putea cu uşurinţă să-i dau în cap şi să-l jefuiesc, gândisem pentru o clipă. Am pufnit în râs fără să vreau.

-Asta pătrată? întreb abţinându-mi chicotelile.
-Exact. Şi nu mai fi aşa fericită, mă faci să cred că asta era prima dorinţă de pe lista ta: să ajungi la mine acasă.
-Oh Tyler, nici nu ai idee câte dorinţe am cu tine.

-Dacă mă vrei doar spune-mi. Sunt pregătit să-mi vând sufletul diavolului.
-Mă faci diavol pe ocolite?
-N-am spus asta, dar nu o să te contrazic.

Am ridicat o sprânceană la el, pregătită să-i întorc câteva vorbe...dar apoi am zis că nu e momentul pentru o ceartă stupidă.

Am băgat cheia în broască şi am răsucit-o de două ori, astfel scoţând un clinchet puternic la deschidere.
Mă simţeam de parcă urma să intru într-un palat.
Am înaintat, iar Tyler a apăsat câteva întrerupătoare pentru lumini...şi din nou, interiorul era la fel de spaţios precum arăta casa şi decorat mult prea modern pentru gustul meu. Nu neg totuşi că n-ar fi rău să trăiesc într-o casă asemănătoare, e o plăcere pentru ochi.

-Dacă dispar să nu chemi poliţia. Mă voi pierde în labirintul ăsta...
-Exagerezi, mă contrazice Tyler râzând puţin intimidat.
-Poate, dar chiar mă voi pierde.

-Îţi desenez o hartă?
-Având în vedere că-ţi cunosc "talentul" ascuns la desen, nu mulţumesc micule Picasso.

-Cum vrei. Bun, deci suntem aici. Ce căutăm de fapt?
Nu îi pot spune "aaa, nu contează"...

-Un jurnal care habar nu am cum arată, îi răspund sincer.
-Şi de ce ar fi tocmai aici, la mine acasă?
-Ma - vreau să spun...Helen...atunci la cimitir...mi-a spus că...ăăă...bunica ei scria...poveşti despre fantome şi că...mă pot ajuta să-mi înţeleg darul.

Mda, nu ştiu cât de credibilă am fost, dar mă rog. După privirea lui, chiar m-a crezut. Talentul meu în ale minţitului se pare că întrecuse talentul lui la desen cu mult.

-Dar sunt doar poveşti până la urmă.
-Şi basmele au un strop de adevăr.
-Eşti atât de ciudată, Evelyn...
-Mai mult sau mai puţin, recunosc eu.

Mereu am fost aşa...nu ştiu cu cine semăn, dar în fine. O fi vreun blestem?
Hm...nu e exclus.

-Îmi place, dar mă şi enervează pentru că mă surprinzi mereu.
-Oh taci şi treci la treabă! Adună orice pare jurnal, bine?
-În regulă, în regulă. Pivniţa o verific eu, iar tu verifică o parte din camere. Îţi spun de pe-acum că sunt trei sus şi două jos.

Am aprobat din cap şi am pornit amândoi în direcţii diferite. Eram oarecum uşurată să ştiu că va lua el pivniţa, în fond mă cam sperie chestiile astea. Poduri, pivniţe, uşi secrete şi-aşa mai departe.
Însă nu mi-ar strica un dulap magic spre Narnia.