A Strange Summer (Book 1&2)

𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟏𝟒 ❤

-Nu te gândi să fugi, Evelyn. Ţi-e frică?

-Dă-mi drumul Cassidy! Nu sunt obligată să cânt dacă nu vreau.
Cine se crede nenorocita asta să-mi impună lucruri !?

-Nu te grăbi. Ai uitat cum în clasa a II-a mi-ai luat locul în corul şcolii? Sau cum la primul banchet ai aruncat sucul pe rochia mea pentru că nu te-am lăsat să cânţi cu mine? Sau cum i-ai arătat tu noul tău cântec profesorului de muzică şi el l-a ales pe al tău în locul cântecului meu la care muncisem luni întregi?

Cu fiecare întrebare pe care mi-o punea, cu atât mai rău întărea strânsoarea.

-Eram copii! Nu e ca şi cum o făceam intenţionat!
-Ba da, o făceai intenţionat. Erai ciudata clasei şi totuşi când venea vorba de muzică...toată lumea te admira. Mi-ai luat nenumărate şanse...şi de-atunci mă pregătesc pentru momentul ăsta.

-Cassidy...dă-mi drumul, mă doare! am ţipat eu simţind deja uşoare înţepături.
-Nu pleci de-aici, îmi ordonă ea pe un ton ameninţător.

-De ce o lași să te trateze așa? Eve! striga Lex la mine.

L-am privit cu lacrimi în ochi şi am dat dezaprobator din cap.
Mi-am luat inima în dinţi şi am prins-o şi eu pe Cassidy de încheietură la fel de puternic.

-Nu îmi spui...ce să fac. Ai două secunde să-mi dai drumul, până nu îţi strivesc încheietura asta fragilă pe care o ai.

-O să mi-o plăteşti, mi-a spus pe acelaşi ton ameninţător eliberându-mă din strânsoare.
-Refuz să cânt, i-am spus lui Roxanne privind-o furioasă.

Spre surprinderea mea, nu m-a obligat s-o fac. Richie şi Cassidy după cum era de aşteptat, începuseră să protesteze, dar pentru prima oară Roxanne nu mă obligase să fac ceva.

Nu înţelegeam de ce...nici nu voiam. Mă mulţumeam cu faptul că în sfârşit mă lăsase în pace.
Măcar de data asta.

Ei bine...îi va părea rău cândva, pentru că am planuri mari pentru tabără. Voi încerca să le fac viaţa un iad aici...mai ales celor care mă ameninţă.
Începând cu Cassidy.

De mică eram terorizată de ea, iar acum e rândul ei să fie terorizată de mine.

Şi cum ştiu că marea ei slăbiciune este muzica...atunci am de gând să o fac praf în legătură cu asta exact când nu se aşteaptă la nimic altceva în afară de aplauze şi felicitări.

-Eve, eşti ok? Ai o privire tare diabolică, îmi spuse Ish care mă scutura uşor de parcă voia să mă trezească.
-Ish...m-am decis. O să îmi fac de cap aici.
-Oh nu...ştiu ce înseamnă "a-ţi face de cap" la tine şi nu! Nici să nu te gândeşti.

-Sunt hotărâtă.
-Evelyn! Denver o să te omoare!
-Mai degrabă o să fie invers. Deci...ce zici...?
-Nu!
-Ish...
-Am zis nu! Încetează să mă priveşti aşa.
-Ştiu că vrei...

-La naiba Evelyn! O să regret decizia asta.
-Ţi-am spus vreodată cât de mult te iubesc? am întrebat-o zâmbind ca o maniacă.
Era timpul meu. Voi avea grijă de tot...şi toate.

După aceea Roxanne ne-a comunicat şi pedepsele.
Spre deosebire de alţii care au trebuit să o ajute pe ea o zi întreagă sau să facă tot felul de chestii ciudate şi obositoare, eu am scăpat uşor: trebuia să ajut la bucătărie restul săptămânii. Ţinând cont că era luni, vineri terminam cu pedeapsa.

Într-adevăr, nu suna atât de minunat...dar era mai mult decât perfect! Aşa aveam timpul necesar ca să mă gândesc la tot felul de răzbunări.