The First Love 》Liam Payne FF《 - Vol. 1&2

5

-Mamă?! Ce cauți aici? Întreabă Liam mirat.

Femeia din fata noastră își deschide gura sa zică ceva,dar rămâne fără cuvinte.

-Scumpule,putem sa vorbim câteva minute ? Întreabă cu putina teama femeia.

-Nu am ce sa vorbesc cu tine! Spune Liam clar și răspicat.

-Dar Liam...

-Nu! Sa mergem Emma! Spune Liam și mă ia de mana.

-Liam chiar cred ca ar trebui sa vorbești cu ea! Spun și îl privesc rugător în ochi.

-Nu am ce sa vorbesc cu o persoana care mi-a spus fără pic de emoție ca sunt făcut dintr-o greșeală! Spune Liam nervos în timp ce se uita la mama lui.

-Dragule, îmi pare rău! Spune mama lui,izbucnind în plâns.

-E prea târziu "mamă"! Spune el în scârbă.

Se mai uita o data la ea,apoi mă apuca de mână și mă trage afară din restaurant.

-Liam,stai! Spun.

-Ce? Spune și se oprește brusc.

-Ar trebui sa vorbești cu ea! Spun.

-Ca sa ce? Sa îi ascult minciunile ? Mai bine nu! Și acum hai sa mergem! A trebuit sa apară ea și sa strice tot! Spune și lovește nervos cu piciorul în trotuar.

Ușa restaurantului se deschide,iar noi ne întoarcem pentru a o vedea pe mama lui,plângând.

-Eu...O sa va las sa vorbiți! Spun și îl privesc pe Liam.

-Stai! Nu mă lăsa singur cu ea!

Îmi dau ochii peste cap și mă întorc spre mama lui.

-La revedere ,doamnă! Spun zâmbind.

-La revedere,scumpo! Spune forțând un zâmbet.

-Te aștept în mașină! Spun când mă întorc spre Liam.

-Bine! Spune și îmi da cheile.

Le iau și mă ridic pentru a-l pupa pe obraz. Îl mai privesc o data și mă îndrept spre mașină.

Din perspectiva lui Liam

După ce Emma îmi ia cheile din mână, mă pupa pe obraz,apoi îmi mai da o privire și pleacă spre mașină.

Rămas singur cu "mama" mă întorc spre ea și o privesc cum plânge.

Câtă falsitate sa fie într-un om? E evident ca se preface! Cum s-a prefăcut în tot timpul cât a avut grija de mine. Dar și ce mai grija! Mai mult țineau la mine vecinii,decât ea!

Mă strâmb la gândul ăsta și îmi ridic privirea spre cer.

-Deci...cu ce minciuna o sa începi? Spun încă uitându-mă la cer.

-Liam,nu îți dai seama cât de rău îmi pare! Spune și vine mai aproape de mine.

-Da,da,îți pare foarte rău,acum spune-mi,ce cauți aici ?

-Aici lucrez...

Mă încrunt și o privesc.

-Atât de rău ai decăzut? Unde e femeia cu bani și bijuterii de alta data ? Întreb sarcastic.

-Nu mai e! După moartea tatălui tău...

-Stai ce?! Tata...e mort? Întreb și simt o mica înțepătura în zona pieptului. Din ce cauza a murit?

-Cred ca ar trebui sa vorbim altădată despre asta! Spune agitata.

-De ce a murit? Spun de data asta mai rar.

-Știi ca tatăl tău a ținut mai mult la tine decât mine,iar când ai plecat în ziua aia,a fost devastat! Nu a mai fost nimic la fel de atunci! Ziua următoare când a văzut ca nu ai venit acasă,a anunțat politia,dar degeaba! Ei nu te-au găsit! Și atunci a început calvarul. În fiecare zi dădea vina pe mine pentru ca ai plecat și așa și era ,chiar a fost vina mea ca ai plecat... Sper ca o sa mă poți ierta vreodată! Poate dacă nu îți spuneam atunci ce am spus,acum eram bine...

-Încă nu mi-ai spus cum a murit. Spun și încerc sa mă calmez.

-După o luna,a început sa bea. În fiecare seara ne certam pe tema asta. Țin minte ca într-o seara i-am luat sticla din mana și a dat în mine,apoi a spus sa nu mă mai ating de sticlele lui. Și a continuat așa pana a intrat în coma alcoolica. După înmormântare totul s-a dus de râpă. Am rămas fără bani și a trebuit sa vând casa pentru a supraviețui. Mi-am căutat diverse locuri de munca,dar am fost data afară pentru ca nu mă descurcam. Iar de o săptămână lucrez aici! Spune și face semn cu capul spre restaurant.

Încă nu îmi vine sa cred ca tata e mort. Poate dacă nu plecam atunci,acum era viu și bine.

Îmi mușc buza pentru a opri lacrimile sa izbucnească.

-Și acum unde locuiești?

-Într-o garsoniera, în sudul orașului. Spune. Liam,îmi pare rău! Dacă as putea da timpul înapoi as face-o! Continua.

-Dar din păcate nu poți!

-Poți sa îmi mai dai o șansă,pentru a o lua de la capăt? Întreabă cu speranța.

-Nu! Asta niciodată!

-Te rog dragule,măcar mai gândește-te!

Îmi strâng maxilarul pentru a nu țipă la ea. Știu ca merita sa fac asta,dar totuși nu o fac.

-Bine o sa mă mai gândesc! Spun în speranța de a scăpa de ea.

-Serios?

-Da!

-Asta e minunat! Mulțumesc dragule! Spune și vine sa mă îmbrățișeze.

Îmi ridic mâinile sa o îmbrățișez și eu,dar nu o fac.

-Cred ca ar trebui sa plec,Emma mă așteaptă! Spun și o dau ușor la o parte.

-Bine! Și apropo,iubita ta e foarte drăguță! Spune.

-Mersi,cred! Ne mai vedem!

-Pa dragule!

-Pa...mama!

¤ ¤ ¤

Cum vi se pare capitolul ?
Următorul capitol nu știu când îl voi pune!