Dincolo de copaci

Capitolul 25 - Twinkle Twinkle Little Star

La media:  Twinkle Twinkle Little Star 

Christine

           — Cine este asta?

           Alexander pare cu adevărat surprins la vederea mea. Am ajuns să-l cunosc destul de bine ca să știu că nu se preface. Toți ne uităm șocați unul la celălalt. Medicul își ia imediat rolul în primire și începe să examineze ochii lui Alexander cu o lanternǎ ca un creion.

           — Este mai bine să așteptați afară! ne ordonă Abey.

            Ieșim cu toții din salonul lui Alexander, iar ea rămâne cu medicul înăuntru. Imediat apar câțiva asistenți vânjoși care aduc cu ei o targă și îl scot pe Alexander din camera în care era internat.

           — Îi vor face un RMN pentru a vedea eventuale anomalii ale creierului, ne explică Abey.

             Așteptăm în picioare rezultatul investigațiilor. După aproape o oră, Alexander este adus înapoi. Medicul se apropie de noi și, spre surprinderea mea, sunt lăsată și eu sǎ ascult răspunsurile acestuia cu privire la starea sănătății lui Alexander.

         — Are amnezie lacunarǎ, ne dă verdictul medicul. Adică i s-au șters din memorie ultimii șase ani.

         — Vreți să spuneți că fiul meu crede acum că are nouăsprezece ani? întreabă disperat domnul Smithson.

          —Da, așa este. Nu își aduce absolut nimic aminte din ceea ce i s-a întâmplat în acești șase ani, confirmă doctorul. Este o urmare a loviturii pe care a primit-o la cap.

         — Când își va reveni? întreabă Smithson.

          — Poate azi, poate mâine sau poate niciodată, răspunde medicul filosofic. Creierul uman este încă o enigmă!

          — Asta nu se poate! Trebuie să vorbesc cu el! Dacă află cineva din afară că fiul meu crede că de-abia a terminat liceul, acțiunile companiei noastre se prăbușesc de tot.

          Domnul Smithson se repede în camera în care acum se odihnește Alexander.

             — Nu iese nimeni de-aici! ordonă el paznicilor înainte să închidă ușa.

             Aceștia se postează ca niște străjeri în fața noastră și nu țin cont de protestele judecătorului de pace și ale lui Abey. Eu mă ghemuiesc pe scaun și încerc să-mi adun gândurile care au luat-o razna în urma ultimului eveniment. Venisem hotărâtă să refuz oferta-șantaj a lui Smithson și pentru asta aveam nevoie de sprijinul lui Alexander. Mizam pe buna lui credință că se va împotrivi acestui târg murdar. Acum nu mai știu cum stau lucrurile pentru că în acest moment Alexander crede ca are nouăsprezece ani, nu mă cunoaște și nu îl cunosc pe acest bărbat.

          — Cum era Alexander la nouăsprezece ani?

          Figura lui Abey este elocventă. Mă cutremur.

          Atât de rău?

          — Aș folosi eufemisme dacă aș spune că a fost cumplit, clatină Abey din cap. Ascultă, Christine, nu știu ce ți-a zis Aaron, dar nu trebuie sǎ faci nimic împotriva voinței tale, ai înțeles?

         Răspund afirmativ, dar nu mă pot gândi decât la amenințările domnului Smithson pe de-o parte și la perspectiva de a trai decent, alături de Andy și de bunica Adele, de cealaltǎ parte.

După aproape o oră, timp în care domnul judecător a moțǎit pe un scaun, ușa s-a deschis, iar domnul Smithson a tunat răsunător.

— Toată lumea înăuntru! ACUM!!!