Dincolo de copaci

Capitolul 54 - Câinele Iadului

Mi s-a părut că melodia asta se potriveşte mai bine cu ziua de azi. E un cântec de dragoste, aşa cum meritaţi în fiecare zi!

Să aveţi o zi perfectă!

Şi nu uitaţi că totul e o poveste!

La media: So Far Gone - Thousand Foot Krutch

Christine

—A fost cel mai bun tort pe care l-am mâncat! Matt zâmbește spre mine, apoi se întoarce spre celelalte persoane. Îmi spune şi mie cineva ce naiba se întâmplă aici?

În sufrageria, animată până acum câteva minute, se lasă liniștea. Nimeni nu vrea să deschidă un subiect care pare neînțeles şi frustrant. Nici măcar domnul Smithson nu are chef să vorbească.

—Cred că pot eu să-ți povestesc, se sacrifică Bryan. Dar, hai, să bem mai întâi o bere!

Cei doi dispar afară cu câte o cutie de bere în mână. Noi ne prefacem că ne distrăm în continuare, dar atmosfera s-a stricat dintr-odată. Nimeni nu mai are chef de povești şi de întâmplări amuzante. Pe măsură ce întunericul coboară, devenim tot mai tăcuți. Cred că toată lumea se gândește la același lucru. Procesul de mâine este tot mai aproape. Nu pot decât sǎ aștept resemnată ceea ce îmi mai oferă Alexander.

A zis că se răzbună și că voi plăti scump. Iată că se ține de cuvânt.

—Hei, cine mai vrea o felie de tort? Abey ridică o farfurie cu o bucată mare de tort, dar toată lumea ridică din umeri.

Din nou tăcere...

— Noi plecăm acum, se ridică bunica Adele care o trage discret în sus şi pe doamna Wang. E târziu și...

Nu mai continuă pentru că e inutil. Toți știm de ce pleacă. Tensiunea din cameră este atât de groasă încât poate fi tăiată cu cuțitul.

— Andy, tu vii cu noi, nu-i așa? întreabă doamna Wang pe micuțul care desenează absorbit în blocul lui de desen.

— Pot, mami? se roagă el. Nu l-am mai văzut demult pe Johnny și mi-a promis că mă învață să joc baseball.

— E în regulă, Andy, dar nu uita că mâine mergi la grădiniță!

Ne îmbrățișam, iar Thomas le conduce pe bătrânelele mele dragi şi pe Andy la taxiul care a ajuns deja la poartă. În ciuda insistențelor asistentului domnului Smithson, ele nu au acceptat să meargă decât cu taxiul, în felul acesta au reuşit să protejeze identitatea doamnei Costas.

— Au plecat Andy şi bunicile? se mirǎ Bryan intrând în casă. Voiam eu să-i duc acasă. Dacă știam că se grăbesc...

— Unde e Matt, îl întreb pe Bryan privind în zadar în spatele lui.

— A trebuit să plece urgent. Avea puțină treabă, răspunde el ocolindu-mi privirea.

Așa, carevasăzică? Din ăștia îmi sunteți? Faceți pe misterioșii?

— Credeam că mai stăm de vorbă şi îmi povestește pe unde a fost și ce-a făcut de când nu ne-am mai văzut.

— Era obosit, răspunde Bryan căscând şi el ostentativ, e pe drum de trei zile şi nu prea a apucat să doarmă. A zis că vorbiți mâine! mai adaugă, de parcă s-ar dezvinovăți pentru cǎ mǎ expediază așa de repede.

Accept explicația șubredă pe care mi-o dă pentru că oricum alta nu primesc și merg în camera mea - așa-i spun camerei în care am fost dusă prima dată de Alexander când m-am întors de la spitalul închisoare. Ce mult timp mi se pare că a trecut de-atunci. Îl măsor în sentimentele care pe-atunci erau și acum nu mai sunt. Mă întind în pat şi număr bătăile ceasului sincronizate cu pulsul care îmi zvâcneşte în urechi. Urmăresc cum noaptea începe să se transforme în zi.