Dincolo de copaci

Epilog

La media: Ed Sheeran - Perfect

               Maşina neagră luxoasă se opreşte într-un nor de praf la marginea cimitirului de pe deal, în apropierea intrării înalte, străjuite de leii din piatră care priveau cu ochii goi puţinii trecători. Căldura copleşitoare a lunii iulie a alungat pe cei dornici să-şi viziteze rudele sau prietenii plecaţi de pe lumea aceasta. Un tânăr elegant coboară ţinând un buchet de trandafiri albi în mână. Faţa lui bronzată este acoperită de o pereche de ochelari fumurii prin care i se întrezăresc ochii obosiţi şi trişti. Străbate pe jos drumul până la poarta cimitirului şi ridică privirea spre pietrele albe din marmură care străjuiesc colina. Aleea este acoperită cu plăci gălbui şi roz din travertin lustruit, de parcă morţilor le-ar mai păsa de luxul din jur. Desigur, acesta trebuie să creeze iluzia de VIP aparţinătorilor. Ei trebuie să nu-şi murdărească încălţările din piele fină cu lutul negru şi gras al mormintelor.

              Tânărul este înalt şi bine clădit. Sacoul îi îmbracă perfect umerii largi şi se cambrează pe talia suplă. Felul în care se mişcă sugerează o felină. Portarul îl salută cu respect pe bărbatul care abia îşi întoarce capul spre el. La cei treizeci şi cinci de ani ai săi, John Clampy are o burtă pe care abia o acoperă cu haina subţire din tercot. Cercuri albicioase îi înconjoară subţiorile, iar părul jilav şi rar se întinde pe ţeastă rotundă, sufocată de şapca uniformei. În timp ce pe el hainele sunt şifonate şi urât mirositoare, tânărul pare ca scos din cutie şi în urma lui rămâne aroma unui parfum scump. După ce îl vede trecând, John îşi aprinde o ţigară şi începe să viseze la prânzul pe care i-l pregăteşte Rozalia, soţia sa. Astăzi va avea raţă pe varză. Numai gândul la bucata aurie de carne înconjurată de un strat gros de grăsime, care răzbate pe deasupra stratului de varză tăiată subţire, îl face să saliveze. Ar fi plecat de multă vreme, dacă nu ar fi fost anunţat de vizita bogătaşului la mormântul tatălui său.

         Tocmai acum şi-a găsit şi Brad să se îmbolnăvească, gândeşte John cu necaz, apoi trage cu poftă din ţigara care a ajuns deja la jumătate. Gura îi este amară şi uscată, aşa că dă pe gât apa caldă şi sălcie din cana de pe masa scorojită de timp. Iese în alee şi se uită lung după bărbatul care a ajuns deja în faţa mormântului. Îl studiază atent cum depune buchetul de trandafiri şi cum stă apoi cu ochii în jos şi cu palmele unite în rugăciune. Şi voi muriţi, bogătanilor, îşi spune satisfăcut John. Măcar aşa să fie şi ei, cei săraci, egali cu milionarii ăştia.

         După aproape jumătate de oră în care s-a recules, tânărul se întoarce la maşină, unde desigur aerul condiţionat îi va alunga fierbinţeala amiezii. John îl salută din nou şi primeşte recunoscător bancnota strecurată de acesta în mâna sa bătătorită. Degetele fine ale bogătaşului îl ating pentru o clipă şi nu se poate opri să nu-i admire manşeta albă a cămăşii pe care străluceşte un buton dintr-un metal alb. Probabil că valorează cât casa pe care o plătesc în rate de cincisprezece ani, oftează paznicul, dar se înclină linguşitor în faţa acestuia. De fiecare când vine îi lasă un bacşiş generos. În ultimii cinci ani a venit în fiecare lună.

          Tânărul se urcă în maşină şi şoferul demarează în trombă stârnind din nou un nor de praf care îl învăluie pe John. Acum pot pleca, se bucură acesta, pipăind între degete filigranul hârtiei de o sută de dolari. Aş putea cumpăra chiar şi o sticlă de vin bun şi astfel Rozalia îmi va fi recunoscătoare după masă, hohoteşte tare paznicul, speriind o cioară adormită de căldură.

         În timp ce John se îndreaptă voios spre căsuţa de la marginea oraşului, ascunzând sub haină o sticlă de vin de-ăla bun, maşina cea neagră se opreşte în faţa clădirii înalte păzită de o firmă uriaşă pe care scrie Smithson Corporation. Tânărul coboară şi îşi duce la ureche telefonul cu un aer preocupat şi dă câteva ordine cu o voce severă.