Christine
Piața de brazi este plinǎ cu copaci proaspǎt tǎiați. Mirosul este atât de puternic ȋncât ai impresia cǎ ești chiar ȋn pǎdure. Deși am inima grea de la ultima idioțenie fǎcutǎ de Alexander, m-am gândit cǎ nu trebuie sǎ ratez Crǎciunul, mai ales cǎ este primul pe care ȋl sǎrbǎtoresc alǎturi de bunica Adele. Am renunțat la gândul petrecerii de "Bun venit!"pe care doream s-o organizez pentru Andy, dar știu cǎ pânǎ la urmǎ voi reuși sǎ-l aduc pe micuț ȋn casa mea. Chiar dacǎ sunt tristǎ, voi sǎrbǎtori cu prietenii mei și voi gǎti cina de Crǎciun pentru ei.
Bradul din dreapta aleii este destul de ȋnalt și bogat. I-l arǎt bǎiatului ȋmbrǎcat ca un Moș Crǎciun, iar el ȋi atașeazǎ cartonul cu adresa mea.
— Ȋl vom trimite la dumneavoastrǎ acasǎ ȋn mai puțin de patru ore. Ȋl aduceam mai repede, dar vedeți ce aglomerat este, aratǎ el mulțimea cu un aer dezolat.
Aprob cu un semn al mâinii și ȋmi continui cumpǎrǎturile. Niciodatǎ nu am știut cum e sǎ faci cumpǎrǎturi de Crǎciun. Sǎ intri ȋn multe magazine și sǎ alegi cadourile pentru cei dragi este o aventurǎ, dar atât de minunată!
Mǎ cuprinde febra cumpǎrǎturilor și asta ȋmi face bine pentru cǎ mǎ ajutǎ sǎ mai uit de Alexander și de tot ceea ce mi-a fǎcut pânǎ acum. Nici mǎcar nu pot sǎ-l urǎsc, doar ȋmi vine sǎ plâng când mǎ gândesc la superficialitatea și egoismul bǎrbatului cu care am ajuns, fǎrǎ voia mea, sǎ fiu cǎsǎtoritǎ.
Așadar, am cumpǎrat pentru bunica Adele un șal gros și mǎnuși din lânǎ, lui Miriam i-am ales o eșarfǎ din mǎtase pe care pusese ochii la ultima noastrǎ campanie de cumpǎrǎturi, lui George i-am luat un fular din lânǎ moale, pentru Nelly am achiziționat ultimul film al lui Theo James, Underworld: Blood Wars, lui Rob i-am cumpǎrat bretele cu personaje din desene animate, iar dragului de Anthony, douǎ bilete pentru meciul de baseball Washington Nationals cu Los Angeles Dodgers. Au mai rǎmas Matt, Andy și doamna Wang. Doamnei Wang i-am gǎsit, ȋntr-un magazin cu mǎrfuri la mâna a doua, un serviciu de ceai din porțelen englezesc cu picturǎ exterioarǎ Old Britain Castles, aflat ȋntr-o stare perfectǎ, iar lui Matt i-am cumpǎrat o cascǎ pentru motocicletǎ, evident neagrǎ.
Pentru iubitul meu, Andy, am cǎutat jucǎria pe care și-o dorea cel mai mult, un Mega Robot GIGANT Star Wars Stormtrooper. L-am cumpǎrat și pe acesta dupǎ ce am colindat prin cinci magazine de jucǎrii. La final, arǎtam ca scoasǎ de sub duș, ȋn ciuda frigului de afarǎ.
Ȋn timp ce mǎ ȋndrept spre stația de metrou, un gând perfid sapǎ ȋn mintea mea. Lui Alexander nu i-am luat nimic.
Dar oare pot sǎ-i cumpǎr ceva?
Ar interpreta greșit gestul meu?
Nu, nu meritǎ sǎ-mi bat capul cu el.
Exact ȋnainte sǎ cobor scǎrile spre metrou, ȋmi apare ȋn cale o bǎtrânǎ slabǎ, ȋmbrǎcatǎ ȋn haine sǎrǎcǎcioase, care are un batic ȋn fața ei, ȋntins pe jos, iar pe el se gǎsesc vechituri de vânzare. Ȋmi aduce aminte de bunica Adele și nu pot sǎ trec pe lâng ea, fǎrǎ sǎ o bag ȋn seamǎ. Ȋi vǎd mâinile cu degetele noduroase vinete de frig și ȋmi dau lacrimile de milǎ. Scot pachetul de mǎnuși, luate pentru bunica Adele, și ȋl ȋntind bǎtrânei ȋnghețate. Ea mǎ privește uimitǎ și ȋși pune mǎnușile. Ȋmi mulțumește cu o voce slabǎ și ia de jos un obiect și mi-l ȋntinde.
— Pentru bǎiatul pe care ȋl iubești, draga mea. Ȋi va aduce noroc!
Iau ȋn mânǎ obiectul și vǎd cǎ este un glob din acelea pe care le agiți și ninge peste o casǎ cu ferestre luminate, la care stau o femeie și un copil cu capetele lipite unul de celǎlalt, ȋntr-un gest de afecțiune. Ȋi mulțumesc bǎtrânei pentru darul ei, chiar dacǎ știu cǎ nu am cui sǎ-l dau. O las ȋn urmǎ, iar ea ȋmi face semn cu mâinile ȋncǎlzite de mǎnușile groase de lânǎ.
CITEȘTI
Dincolo de copaci
Romance*** Dincolo de copaci se află pădurea pe care noi nu o vedem din cauza lor. Suntem orbiţi de prejudecăți şi nu mai suntem capabili să distingem adevărata faţă a oamenilor din jurul nostru. Nu le vedem sufletul... Doar inocenții...
