***
Dincolo de copaci se află pădurea pe care noi nu o vedem din cauza lor. Suntem orbiţi de prejudecăți şi nu mai suntem capabili să distingem adevărata faţă a oamenilor din jurul nostru. Nu le vedem sufletul...
Doar inocenții...
Vă invit să mai citiţi încă un capitol despre cele două personaje preferate din această poveste.
***
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
La mulți ani de Florii și de ZiuaPăcălelii! Am republicat capitolul pentru că am o mică surpriză pentru voi. O găsiți la finalul acestui capitol. Nu e păcăleală!
***
Mă uit de câteva minute la plicul primit de mai bine de o lună. Este trimis de Matt, dar nu ştiu ce mă înfioară mai mult, cheia pe care o ţin în mână sau biletul laconic care o însoţeşte.
„Hey, Alexander,
Dacă nu dau niciun semn de viaţă până la începutul lunii octombrie, te rog să vii în Los Angeles şi să cauţi în caseta de valori din banca ale cărei detalii le ai mai jos. Acel dosar trebuie să ajungă în presă, numai el mai poate face lumină în mocirla asta.
Vreau să-ţi spun, în încheiere, că ai fost cel mai bun prieten al meu şi îţi doresc să ai curajul de a te ierta şi de a găsi calea spre a fi fericit.
Matthew Ramirez (Carson)."
Mai jos sunt trecute adresa băncii, numele funcţionarului de-acolo şi un număr de telefon pe care să-l utilizez „numaiîn caz de urgenţă".
Această scrisoare o scot, aproape zilnic, din sertarul biroului şi o citesc deşi îi cunosc mult prea bine textul, chiar şi înfloriturile scrisului de mână. Aş putea să o reproduc şi cu ochii închişi.
— Of, prietene, în ce te-ai băgat?
Aud paşi uşori în spatele meu şi strâng repede biletul, apoi îl ascund în sertarul de unde l-am scos. Este Christine. Mâinile ei mici îmi acoperă ochii şi îi simt răsuflarea caldă şi dulce pe urechea mea.
— La ce meditezi așa de preocupat? Te-am strigat şi nu m-ai auzit.
Deşi au trecut câteva săptămâni de când a acceptat să-mi fie soţie, Christine nu s-a mutat încă în apartamentul meu. Este modul ei de a-mi acorda ocazia să mă „bucur" de „vacanţă" înainte de a ne căsători. Evident că este doar o iluzie această libertate. Dacă aş înşela-o, ar fi pentru ultima oară, sunt convins. Ar pleca fără să se uite înapoi, deşi sunt sigur că mă iubeşte. S-a schimbat mult în ultimii ani. A devenit mult mai hotărâtă să nu mai accepte compromisuri. De orice fel. Iar eu nu vreau să fac ceva care să-mi compromită în vreun fel fericirea de a fi alături de ea pentru tot restul vieţii.
