Dincolo de copaci

Capitolul 57- Transformarea

Astăzi am împlinit şase luni... de Wattpad!

La media: Evanescence - My Immortal

Alexander

Tocmai am terminat de împachetat ultimele lucruri. Ceea ce aparținea Christinei am trimis la locuinţa tatălui meu. Zâmbesc amar când scriu adresa pe cutiile care conțin o mică parte din viața ei. Nu are multe lucruri, întotdeauna a fost modestă... Nu a știut să profite de averea mea. Iar acum nici nu știu unde locuiește cu Andy. Am anulat supravegherea comandată lui Jefferson Kenneth, iar singurul contact este adresa fostului ei socru... bunicul lui Andy și tatăl meu.

După procesul care începe mâine, Andy va veni în noua noastră casă pe care am cumpărat-o în apropierea locului în care se afla fosta lui locuință, în care a trăit alături de bunica Adele şi Christine. Am căutat să nu plec din acel cartier pentru a nu simți atât de puternic șocul despărțirii de tot ce cunoştea și iubea.

Sunt conștient de importanța Christinei în viața lui şi nu-l voi rupe total de prima lui familie, dar vreau să trăiască alături de mine la fel de mult cât a fost lângă ea. Destul că a stat atâția ani departe de mine. Vreau să mă implic în viața lui şi să fiu acel tatǎ pe care eu nu l-am avut.

Am reușit cât de cât să mă resemnez cu pierderea Christinei. Nu am încotro, trebuie să accept această realitate. Nu știu cum voi trăi de-acum încolo, dar Andy va fi singura mea preocupare.

Am discutat despre el şi cu Brianna. Evident că nu a fost încântată să crească un copil care nu este al ei - ea nu poate fi Christine - şi care îi este şi ostil. Va trebui să se adapteze şi să facă tot ce este posibil ca să-i fie o mamă bună.

Mă deranjează însă ceva în privința Christinei... Părea atât de fragilă, pierită, obosită... bolnavă. M-a sfâșiat să o văd așa. Măcar dacă tot a făcut alegerea asta, mi-ar plăcea să o văd fericită. Atunci aș putea-o urî mai mult. Nu-mi dă pace sentimentul acesta de îngrijorare, care mă cuprinde ori de câte ori mă gândesc la ea. Oare nu-i merge bine sarcina?

Ce fericit aș fi fost dacă era copilul nostru...

De altfel, amânarea procesului pare să demonstreze acest lucru. Am văzut-o chiar din acea vineri de la facultate că nu se simțea bine. Voiam să o ajut, sǎ fac ceva pentru ea... Mă speriase îngrozitor felul în care arăta. Am avut chiar senzația că nu mă recunoaște. Dar chiar în momentul în care eram gata să intervin, a apărut cavalerul ei alb, Bryan... Iar eu, demonul care râvnise la atingerea aripilor de înger, a trebuit să mă retrag învins.

Astăzi este ziua ei... Cât de mult mi-ar fi plăcut să o strâng în brațe şi să-i spun că o iubesc! Am fi aniversat ziua ei de naștere pentru prima oară împreună.

Dar mi-au luat acest lucru, mi l-au răpit...

Telefonul vibrează pe măsuța din living. Este ultima piesă de mobilier care nu a fost luată de-aici. Noului proprietar i-a plăcut mult şi m-a rugat să i-o cedez lui. Îmi alung gândurile amare şi încerc să identific apelantul.

Este Matt... Prietene, tu lipseai!

- Alexander, unde ești acum? Vreau să ne vedem imediat!

Pare furios prietenul meu. Oare de ce nu mă mir? S-a întâlnit precis cu marea lui iubire, care i-a plâns la piept, iar acum bărbatul din el este animat de duhul răzbunării.

- Bună ziua şi ție, Matt! În acest moment sunt în fosta mea casă. După cinci minute merg la un hotel, dar nu-ți spun adresa pentru că trebuie să mă odihnesc și nu am chef să dau explicații mâine la proces de ce am buza spartă sau ochiul vânăt.