Dincolo de copaci

Capitolul 14 - Dezvăluiri

La media:  Maître Gims - Est-ce que tu m'aimes ?

Alexander

          Doctorul William a ajuns de câteva minute și o consultă pe Christine. Îi verifică pulsul, pupilele, apoi își trece mâinile ușor peste gâtul, mâinile,  toracele și picioarele ei. O descalță apoi îi atinge tălpile cu un obiect lung metalic peste tălpi. Degetele de la picioare i se mișcă. Din câte știu, asta e bine.

          — Nu pare să aibă nimic rupt, dar pentru orice eventualitate îi așez gulerul cervical, șoptește doctorul.

          Toți cei prezenți în sală sunt în jurul nostru, deși am țipat cât am putut la ei să stea deoparte. Între timp ajunge și antrenorul Adams care aleargă într-un suflet spre marginea terenului unde zace Christine.

          — Dumnezeule! E bine, doctore?

         — Cred că da, dar mai trebuie să-i fac câteva investigații. Un CT ar fi ideal. Ambulanța trebuie să ajungă în câteva clipe, adaugă el.

          — Cum s-a întâmplat? tună Adams, uitându-se amenințător în jur. Ochii lui s-au agățat de mine.

          Desigur, eu par cel mai vinovat dintre toți.

          Geamătul puternic al Christinei îl oprește pe antrenor să mă sugrume, nu că nu i-aș da dreptate, dar totuși e gâtul meu! Fata dă să se miște, dar William o oprește.

           — Ar fi bine să nu te miști! Nu știu dacă nu ai ceva rupt sau altceva. Loviturile în zona capului sunt deosebit de periculoase.

          — N-am nimic! se aude glasul scâncit al Christinei. Uitați-vă,  domnule doctor, pot să-mi mișc mâinile și picioarele.

           Fără să țină cont de protestele lui William și ale antrenorului Adams, fata începe să-și fluture mâinile și picioarele, gata-gata să îl pocnească pe Adams. Acesta se ferește cu agilitate și izbucnește în hohote.

          — Bravo, fetițo! Așa îmi placi. Ești dintr-un material tare! Voi face din tine o campioană!

          — Până atunci, eu vreau să văd dacă este în regulă! A, iată că a sosit și ambulanța.

          Doi bărbați îmbrăcați în uniformă albastră și portocalie aleargă spre noi și îi pun Christinei masca de oxigen, în ciuda protestelor ei, în timp ce ascultă explicațiile lui William. Apoi, cu Christine culcată pe o targă, aleargă spre mașina parcatǎ în fața sălii de sport.

          — Tu, nu! mă oprește Adams să o iau la fugă după ambulanță. Dacă vrei să ajuți, atunci informează-i familia!

          Să-i informez familia? Care familie? Nici nu știu unde stă! Nu are nici telefon! Nu pricep cum poate respira cineva în zilele noastre fără telefon?!

          Îmi aduc aminte de bibliotecara cea micuță cu păr portocaliu. Poate ea știe cum să ia legătura cu familia ei.

          În niciun caz nu îl întreb pe Bryan!

           Când aude ce s-a întâmplat, Miriam se oferă să meargă cu mine. N-am încotro și accept. Introduc în GPS adresa pe care mi-o indică bibliotecara și gonesc cu peste 100 kilometri pe oră. O sirenă de Poliție se aude în urma noastră.