Dincolo de copaci

Capitolul 49 - Durere

La media: Lara Fabian - Je suis Malade

Christine

Ploaia izbește cu putere ȋn fereastrǎ și ȋmi strâng mai mult ȋn jurul meu pledul ușor ȋn care m-am ȋnfǎșurat dupǎ ce am pǎrǎsit cǎldura brațelor lui Alexander. Este abia ora 5.00, iar soarele nu a rǎsǎrit ȋncǎ și nici nu se va lumina prea curând, din cauza norilor groși care acoperǎ orașul de mai bine de trei zile. Ador ploaia și ȋmi aduc aminte de spusele bunicii Adele cǎ, atunci când plouǎ, Dumnezeu plânge pentru durerile și nefericirea oamenilor. Sunt ușor melancolicǎ, deși nu am vreun motiv. Alexander mǎ rǎsfațǎ și are grijǎ de mine și de Andy. De când am fǎcut dragoste pentru prima datǎ, simt cǎ totul s-a schimbat ȋntre noi sau, mai bine zis, am trecut cu relația noastrǎ la un alt nivel. Acum sunt ȋmplinitǎ și am parte, ȋn sfârșit, de el, așa cum nici mǎcar ȋn vise nu cutezasem sǎ sper.

Andy a devenit un copil fericit și, de câte ori ȋi privesc ȋmpreunǎ, constat cât de asemǎnǎtori sunt, de parcǎ ar fi cu adevǎrat tatǎ și fiu. Ȋi iubesc atât de mult ȋncât simt cǎ o sǎ plesnesc de atâta fericire. Nu credeam cǎ va fi posibil vreodatǎ sǎ am sufletul atât de plin de dragoste, pace și mulțumire.

Nu este oare aceasta fericirea?

Și totuși...

Privesc stropii de ploaie ȋn lumina becurilor de pe stradǎ și inima mea se strânge puțin, cu toate cǎ nu vreau sǎ las cea mai micǎ urmǎ de ȋndoialǎ sǎ pǎtrundǎ ȋn sufletul meu. Este un mic nor pe cerul senin al relației nostre. Deși eu i-am zis-o de mai multe ori, Alexander nu mi-a mǎrturisit niciodatǎ cǎ mǎ iubește și, știindu-i trecutul, mi-e teamǎ cǎ nu sunt altceva decât o jucǎrie nouǎ pe care și-a dorit-o pentru cǎ era greu de obținut, iar acum aștept sǎ se plictiseascǎ de ea.

Știu cǎ eu sunt singura care complic totul și cǎ doar mintea mea este vinovatǎ de grijile astea. Alexander nu ȋmi dă nicio dovadǎ sǎ mǎ ȋndoiesc de el și nu se desparte nicio clipǎ de mine. Fiecare secundǎ pe care o petrecem ȋmpreunǎ este un prilej pentru el ca sǎ mǎ atingǎ, fie ȋntâmplǎtor, ȋn micile noastre activitǎți domestice, fie intenționat atunci când mǎ ȋmbrǎțișeazǎ și mǎ sǎrutǎ de câte ori suntem singuri. De fiecare datǎ mǎ topesc de fericire și plutesc pe deasupra norilor când mǎ alintǎ dragostea lui.

Am ȋnvǎțat sǎ zbor de când suntem ȋmpreunǎ...

Da, Alexander este ȋndrǎgostit de mine, dar oare mǎ iubește? Ce se va ȋntâmpla după ce vom da de obstacole, care sigur vor apǎrea ȋn drumul nostru?

— De ce te-ai trezit atât de devreme?

Vocea somnoaroasǎ și dragǎ a lui Alexander ȋmi susurǎ la ureche și cǎldura respirației lui mǎ ȋnfioarǎ. Ȋmi ȋntorc fața spre el și buzele lui ȋmi ating obrazul, apoi gâtul. Mǎ cutremur de plăcerea intensă pe care o simte trupul meu. Rezonez cu el la fiecare atingere de parcǎ aș fi un instrument muzical, iar el un interpret genial.

— Am vrut sǎ beau un ceai... Vrei și tu?

Alexander ȋși apropie fața de cana mea și inspirǎ adânc.

—Mmmm! Miroase... ca tine. Ce este?

— Levǎnțicǎ, rǎspund și ȋmi lipesc obrazul de buzele lui. Ceai de levǎnțicǎ, repet cu voce tremurǎtoare. Vrei și tu?

— Aș vrea... Nu știu... Poate... Nu m-am gândit! Nu are gust de sǎpun? se rǎzgândește el repede și schimbǎ imediat sensul a ceea ce voia sǎ spunǎ inițial.

Dar eu ȋnțeleg prea bine și obrajii ȋncep sǎ-mi ardǎ. Ȋncǎ nu m-am obișnuit cu intimitatea dintre noi, chiar dacǎ, atunci când suntem ȋmpreunǎ, mǎ pierd cu totul sub mâinile și sǎruturile lui fierbinți. Sunt ca lutul moale ȋn mâinile olarului și poate sǎ ȋmi dea orice formǎ dorește. Devin frumusețe și extaz datoritǎ pasiunii sale și ȋi reflect cǎldura și lumina, ca un astru mort și arid. Strǎlucesc datoritǎ lui și mǎ scufund ȋn noaptea cea mai ȋntunecatǎ fǎrǎ focul din el.