Dincolo de copaci

CAPITOL ANIVERSAR - Greşeala Christinei

La media: Sia - Angel By The Wings

Azi, 1 decembrie, "Dincolo de copaci" a împlinit un an. Pentru aniversarea cărţii , am mai scris un capitol, iar în zilele următoare voi mai adăuga câteva. Deocamdată, vă invit să-l citiţi pe primul, cel din perspectiva Christinei.

Probabil multă lume a fost uimită cum de Christine şi Alexander au stat despărţiţi atâta vreme. Acum veţi avea o explicaţie. Explicaţia Christinei. 

Va urma şi explicaţia lui Alexander cândva...

           Luna iulie a pus stăpânire cu căldura ei peste oraşul din beton şi oţel. Doar pe aleile din parcuri, umbrite de coroanele bogate ale copacilor, se mai poate găsi umbra şi răcoarea atât de rare în aceste zile. Larma copiilor, care aleargă fericiţi, animă după-amiaza şi dă un aer sărbătoresc acestei zile de duminică.

         Mă reazem de banca din lemn şi oftez nemulţumită. În mod normal nu aş avea de ce să fiu tristă. Fiul meu se joacă împreună cu alţi copii pe care i-a cunoscut aici, iar eu sunt proaspăta absolventă a unui MBA, luat cu distincţia Summa cum laude, şi mă aflu foarte aproape de a deveni preşedinta companiei tatălui meu.

           Telefonul sună de două ori şi îl deschid imediat după ce recunosc numele apelantului.

          — Bună, draga mea, vă aştept să veniţi în seara asta la cină.

          Vocea bunicii Adele îmi smulge un zâmbet. O iubesc atât de mult pe această bătrână încât nici nu ştiu cum de-am putut rezista un an şi jumătate fără să o văd.

         — Bine, voi ajunge cu Andy la ora 20.00. Este în regulă?

         — Şi Alexander? se miră bunica. Voi face coaste de vită la cuptor, preferatele lui. Sper că nu mai munceşte şi în seara asta până târziu.

         Vorbele ei mă fac să îmi muşc buzele. Nu am puterea să-i spun că Alexander mă ignoră de când am venit înapoi. Nici mie nu-mi vine să cred că este posibil să fi pierdut orice şansă de a fi împreună. De fapt ar fi trebuit să îmi amintesc cât de încăpăţânat poate fi uneori Alexander, mai ales când se simte rănit şi umilit. Cele optsprezece luni, în care am stat despărţiţi, au ridicat o barieră între noi, pe care acum, cu toate eforturile noastre, este greu să o facem să dispară.

         — Voi încerca să-l ademenesc, îi promit bunicii, prefăcându-mă că glumesc.

         După ce închid telefonul îmi reiau gândurile întrerupte şi amintirea ultimilor ani începe din nou să se perinde prin mintea mea.

         După moartea lui Aaron Smithson, Alexander a preluat afacerile acestuia şi, chiar dacă absolvise facultatea ceva mai târziu – aşa cum îi ceruse în mod imperativ Consiliul Director – s-a dovedit a fi un bun manager şi flerul său a reuşit să readucă firma pe linia de plutire. Toată lumea a fost mulţumită de preţul acţiunilor care s-a stabilizat în sfârşit, ba chiar au început să intre pe un trend ascendent. În toată această perioadă, Alexander a muncit ca un robot, fără să ia pauză, fără să aloce timpul necesar de a fi fericit. Bănuiesc că acesta a fost felul în care el a încercat să facă faţă dispariţiei tatălui său şi de a-şi clarifica sentimentele faţă de acesta. Fusese cu adevărat un tată iresponsabil, un soţ nepotrivit, un partener trădător şi lacom, un criminal? Dezvăluirile lui Cameron au înlăturat o parte din păcatele atribuite lui Aaron Smithson, dar, cu toate acestea, Alexander s-a simţit părăsit de tatăl său și încă nu putea să-l ierte definitiv.