Dincolo de copaci

Capitolul 11 - Proiecte

La media: Maître Gims - J'me tire

Alexander

           Dacă nu ajung nici azi la cursul domnului Woods pot să-mi iau adio de la absolvire, iar ticălosul de Bryan îmi va da cu tifla de pe scaunul de președinte.

            În timp ce mă îmbrac - de data aceasta îmi iau o cămașă albă - Glasul meu interior îmi comentează evenimentele de ieri.

            Doamne, ce m-am amuzat la cafeneaua Universității. Am văzut cum trei persoane, pe care le detest, au jucat într-o comedie de mare clasă.

            Nu știu ce căuta Christine în local cu idiotul de Bryan, dar părea fascinată de el. N-am mai văzut niciodată lumina aceea din ochii ei. Strălucea ca pomul de Crăciun. Iar când a venit, zgripțuroaica de Louisa făcea pe rănită de parcă i-ar fi prins pe amândoi în pat... A fost tare când i-a pus prăjitura în cap lăptăresei...

           Când ne-a văzut cum râdeam, aproape că a început să plângă. Bryan a fugit după ea, dar cred că nu a găsit-o pentru că s-a întors și s-a certat cu Louisa din cauza Christinei.

           Acum sărăntoaca și-a mai tras o prietenă. Pe Louisa. La cât mai multe!

            Închin cu apa în cinstea Christinei, apoi îmi aranjez părul, mă parfumez discret și gata, pot să merg la facultate. Diseară, merg în club cu băieții și sper să mă descarc de tot stresul acumulat în ultimele zile. Unul din videoclipurile urcate pe YouTube a totalizat peste 500.000 de vizionări și aproape 100.000 de like-uri. Blestem ghinionul care mi-a adus-o pe Christine în cale.

           Sper să nu ni se mai încrucișeze pașii niciodatǎ.

            Hm? Dar dacă nu a mințit și chiar este studentă?

            Nu, asta nu poate fi adevărat. Asta este una din cele mai costisitoare facultăți din statul Washington. Nu are ea bani de așa ceva.

             Deci, pe lângă hoață, criminală, sărăntoaca, mai este și mincinoasă fata!

             Dacă mă grăbesc puțin, ajung și la bibliotecă să iau cursul caraghiosului de Woods.

            Setez alarma și mă urc în mașină, deschid ușa garajului cu telecomanda și ies în stradă. Ajung în douăzeci de minute la Universitate. Parchez în locul rezervat pentru sponsorii facultății - nici măcar asta nu l-a determinat pe Woods să fie mai indulgent - și mă îndrept spre bibliotecă.

            Intru și constat că nu sunt mulți studioși la această orǎ. Bibliotecara cu părul portocaliu - naiba știe cum o cheamă, are un nume lung pe care nu l-am reținut în ăștia cinci ani - îmi zâmbește - ea știe de ce - și mă întreabă ce vreau.

           — Cursul domnului Woods, comand eu.

           — Imediat! bibliotecara parodiază un chelner ca să râdă de mine pentru că sunt arogant.

           De-aia n-o să pot dormi la noapte, frumoaso!

Tastează ceva la calculator, iar după cinci minute lungi, în care număr ostentativ cărțile de pe raftul de deasupra părului ei orange, apare o fată din spate și îi pune bibliotecarei cartea pe masă. Eu număr cărțile în continuare, dar observ mișcările lor cu vederea periferică.