Dincolo de copaci

Capitolul 5 - Depresie

La media: Maître Gims - Brisé

Alexander

          Din nou, alarma telefonului mă trezeşte sfredelindu-mi timpanele cu sunetele ei metalice. Capul îmi zvâcneşte deja în pulsaţii greu de suportat, iar pieptul îmi este strivit de o greutate necunoscută. Răspunsul îmi este dat când zăresc trupul roșcatei prăvălit peste al meu. Îi dau părul la o parte și o recunosc pe Jessica. Icnesc și o împing de pe mine, când simt stomacul cum se revoltă. Fata se îndepărtează și trage tot cearceaful sub ea, înfăşurându-se în el ca într-un cocon. Am pe mine doar boxerii, dar după ce zăresc goliciunea fetei de lângă mine, îmi dau seama că a fost o perioadă în care nu i-am avut.

          Mă strecor din pat și mă îndrept clătinându-mă spre baie. Evit să-mi privesc faţa în oglindă şi întind mâna ca să iau cele două aspirine din dulăpiorul de sus. Le sfărâm între dinţi în timp ce dau drumul apei fierbinți. Apa mă acoperă ca o cascadă și mă sprijin cu palmele de cabina duşului. Încerc să spăl, ca de obicei, toată mizeria ultimelor ore. De fiecare dată mă simt, ca şi cum aş fi spectatorul propriei vieţi. Starea de greață, după fiecare petrecere în care fac abuz de alcool și de femei, mă deprimă în fiecare dimineaţă şi mă face să mă urăsc pentru că nu mă pot opune. Este ca şi cum am fi două persoane în acelaşi trup. Cea de seara doreşte să se distreze, să fie înconjurată de prieteni şi să anime petrecerea, iar cea de dimineaţa este ursuză şi revoltată de excesele din urmă cu câteva ore. Sunt un bărbat sănătos şi normal. Îmi place să fac sex, să beau și uneori să încerc și alte senzații mai tari. Cu toate acestea, organismul meu începe să se opună şi să-şi ceară dreptul la pauză şi la linişte.

         Când aveam șaptesprezece ani și lucrurile scăpaseră rău de tot de sub control, tatăl meu m-a trimis din nou la psihiatru. Credea că sunt nebun pentru că făceam exact invers decât îmi cerea el, din ce în ce mai des. Singurul lucru pe care l-am reținut din cele patru ședințe - doar atât am frecventat - a fost că am adoptat un comportament autodistructiv ca urmare a lipsei de afecțiune din copilărie, pe care adolescentul rebel din mine o resimţea cu putere.

          Am râs în sinea mea de prostiile îndrugate de acel psihiatru. Eram sigur că sunt cuvintele pe care le spune tuturor, fără deosebire. Ce atenţie, ce dragoste îmi lipseau mie? Câţi copii nu rămăseseră orfani de mamă în copilărie? Pe câţi dintre ei tatăl lor îi întreba cum se simt, dacă au nevoie de vreun sfat sau dacă vor să joace fotbal împreună? Dacă lucrurile ar sta aşa, atunci lumea asta ar fi plină de copii răzvrătiţi ca şi mine. Habar nu avea ce vreau, când nici măcar eu nu ştiam ce vreau cu adevărat.

          M-am întrebat atunci ce îmi lipsește. Aveam bani, o casă bogată, arătam extrem de bine, fetele și femeile îngenunchiau în fața mea, și nu întotdeauna în sens figurat. Atunci ce îmi lipsea? Nici până acum nu am aflat ce îmi doresc. Sunt însetat, deşi beau apă și sunt flămând, deşi mănânc. Nimic nu îmi astâmpără focul ce mă arde din interior şi nu am aflat cum arată fericirea despre care citeam odinioară în cărţi.

           Ies de sub jetul puternic al dușului și mă privesc din nou în oglinda aburită. Nu mă recunosc, ca de obicei. Parcă am făcut un salt în timp, am fost aruncat în viitor, peste zece ani. Eu sunt acest individ cu ochi albaștri și goi, ce au sub ei pungi vineții? Barba neagră a crescut în ultimele ore, iar părul închis la culoare îmi atârnă pe umeri în șuvițe umede. Par un bărbat mult mai în vârstă. Aşa voi arăta atunci?

          Nu... aşa arăt chiar acum.

          Mă șterg furios cu prosopul aspru și mă îmbrac cu hainele mele de jogging. Pentru prima oară, mă gândesc să dau dovadă de generozitate și n-o trezesc pe Jessica să plece înainte de a mă întoarce. Îi voi spune după ce mă revin că nu mai vreau s-o văd în casa mea.