-Ce? Jimin privea uluit cu gura căscată la cea ce tocmai îi spuse că îl iubește.
Cap idiot, asta te-ai trezit să zici?!
-Seon Ji Ana, ce îndrugi acolo? Jimin o privea încă chinuindu-se să proceseze vorbele ei.
Era treaz, se simțea treaz. Nu avea halucinații, mâna ei prinsă de brațul lui, îi era dovadă. Nici nu ştia ce să înțeleagă. Era prima persoană care-l aducea în astfel de situații spontane și confuze. Ceea ce îl speria, mai mult decât restul situaților, era faptul că acele cuvinte chiar păreau să aibă impact asupra lui.
-Nu, eu nu am vrut să zic asta. Ji Ana își retrage mâna de pe el. Auto-corectul.
-Știi că ăla se folosește doar în scris, nu?
-La mine funcționează invers. Se apără de tâmpenia pe care tocmai a spus-o.
-Sigur, că te și cred. Ce ai vrut să spui? Jimin o privea insistent.
- Doar, eu doar... uite. Arată cu degetul spre Yoongi care se afla la câțiva centimetri de fața lui Kate.
-Ah... acum și-au găsit să se împace, oftează privind la cei doi. După mult timp îl vedea pe prietenul său zâmbind. Chiar se împacă? Sau e vreo altă ceartă? Jimin privea la cea de lângă el.
Hoseok trecu în viteză pe lângă cei doi, mergând spre terasă. Nu apucă niciunul să-l oprească, astfel că momentul celor doi e întrerupt.
-Jung Hoseok! Țipă Jimin la el, lovindu-se peste față cu palma.
-Yoongi, a zis Jin, să îți miști fundul ăla imediat. Plecăm la Z2. Îl anunță pe cel ce se retrase de lângă Kate.
-Oke. Răspunde sec, enervat că-l întrerupse. Oftă și ieși de pe terasă. Park? Ce ești așa alb la față?
-Îți pare. În 25 minute plecăm.
Cei doi s-au luat cu vorba, plecând după Jin în bucătărie. Hoseok se opri lângă Seon Ji Ana și îi zâmbi. Fata mai avea puțin și-l lovea.
-Soare, ai răsărit prea devreme astăzi. Comentează ea nervoasă, mergând pe terasă.
-Nu am făcut nimic, se plânse el plecând din living.
-Dar nu mai poate și omul să doarmă aici! Se revoltă Taehyung, trezindu-se.
Se întinde și o împinge fără să vrea pe cea care dormea pe el. O prinde de umăr, apucând accidental și câteva șuvițe. Hannah gemu de durere și se trase din strânsoarea lui. Aproape căzu de pe canapea. Taetae se ridică și o așează pe canapea. Luă una dintre hainele de pe marginea canapelei și o înveli pe fată, aproape împiedicându-se de picioarele lui Jungkook. Se sprijină de canapea, trăgând-o iar pe Hannah de păr.
-Animalule...mormăi ea nervoasă, fiind deranjată din somn.
Pe fața lui se afișă un zâmbet larg. O mângâie pe păr și adoarme imediat la loc. Se uită în jur și le privește pe cele două fete pe terasă, iar pe Emma și Kookie dormind unul peste altul. Se întinde la loc pe canapea lângă Hannah, strecurându-și brațul stâng sub capul ei. O luă în brațe și adormi instant cu zâmbetul pe buze.
-Kate, ești bine? Ji Ana o privea pe cea care se sprijină de bara terasei.
-Mhm. Se întoarse cu spatele la ea privind spre grădină.
-Ce s-a întâmplat? Prietena ei îi imită gestul. Kate luă o țigară din pachetul albastru pe care îl scoase din buzunar. O aprinde și trage puternic din ea.
CITEȘTI
Impas || Park Jimin
FanfictionHee Young , proaspăt actriță ajunsă în top. Park Jimin cel mai bun agent secret. Ea cu o viață publică, activă, el mereu cu identitatea ascunsă. Viața ei ascunde la fel de multe precum ascunde el. Pentru amândoi, profesiile sunt pe primul loc. Vieți...