Impas || Park Jimin

Epilog*

-Ji Ana nu răspunde la telefon.

-M-ai sunat să-mi zici asta? Nu răspunde de un an...

-Ji Ana nu e acasă.

-Poftim? Unde ești?

-La tine acasă. Namjoonie, îmi e frică.

-E bine. Probabil iar a plecat de nebună. Îl liniști acesta. Mașina e?

-Nu era aici. Nu are nici cheile. Doar telefo... Jin se opri și privi la video-ul pus pe pauză, pe ecran. Cred că știu unde e.

*

Trecuse mai bine de un an de când Jimin dispăruse. Nimeni nu primise niciun semn de la el, nici măcar Eun Mi. Era din nou ianuarie, iar Ji Ana deși îi mințea că și-a revenit, nimeni nu o credea. Își pierdea repede concentrarea la muncă, uita replicile și energia ei era tot mai scăzută. Începuse să urască munca, să urască lumina reflectoarelor, să urască tot ceea ce îi aducea aminte de Jimin. Inclusiv viața.

Se mutase, la insistențele lui Jin, la Namjoon acasă, pentru a îi opri iluziile și alergatul spre ușă, ori de câte ori suna cineva.

Se prefăcea perfect când erau evenimente importante, machiajul și lentilele de contact fiind cei mai buni prieteni în astfel de situații. În rest stătea izolată în casă, cu greu reușind ceilalți să o mai distragă. La nunta Misei, după 7 luni de la dispariția iubitului ei, zâmbi cu adevărat. Era fericită că în final cei doi și-au unit destinele și că au construit în final o familie. Nu avea cum să nu zâmbească când Lee Shin, care începu să meargă singur, alerga fericit spre trena mamei sale pentru a sări pe ea. Când Hoseok afișa acel zâmbet care însenina și cea mai mohorâtă zi, când ceilalți erau fericiți.

Cu toate că fericirea nu ținu mult, inelul de pe degetul ei arătând greu în astfel de clipe. Odată, demult, credea că va ajunge acolo, alături de el, promițând că vor rămâne o viață împreună, acum aveau să fie doar basme de adormit copiii. Ce mai însemna acum iubirea, încrederea? Nu știa să mai răspundă. Concluzionă doar că nu e destul de bună pentru el, că iubise o iluzie și că fusese folosită.

Plecase de la nuntă după câteva ore, în ciuda insistențelor celorlalți. Era fericită să vadă că Namjoon se împăcase cu Jin, după mai multe certuri și dispute din care nimeni n-a putut înțelege nimic. Erau fericiți, erau împreună.

La fel și Taehyung, care își programă nunta în anul următor, așteptând mai întâi nașterea gemenilor, ce urma a avea loc peste 2 luni.

Emma era toată un zâmbet, de la Crăciun, Jungkook o duse la cabana din Bolivia, unde îi promise că va fi Dumnezeul ei, loc în care o ceru de soție. Acceptă fericită propunerea, anunțând imediat gurile curioase ale mediei.

Și în cele din urmă Yoongi, care-și dădu seama că greșise atunci când își varsă nervii pe soția sa, totul revenind la normal, copilul născându-se sănătos la scurt timp.

Ji Ana doar se decise să trăiască fericită cu Miso, motanul ce se îngrășase și deveni neașteptat de iubitor. Era singurul plan pe care-l putea vedea și pe care îl respectă o perioadă scurtă, de cam doi ani...

*

-Bună ziua, vă pot ajuta cu ceva? Tânărul o întâmpină la intrarea în restaurant. Acum era sigură că-l găsise, după atâta rătăcit.

-Nu chiar, doar vreau să văd ceva.

Acesta afirmă și o privi ciudat, apoi plecă spre bar , atent însă la fată. Ji Ana merse direct spre perete, imaginea de acum 3 ani fiind întipărită în minte. Caută pe peretele însemnat de vizitatori numele lui Jimin. Abia acum își dădu seama că băiatul se întoarse pentru asta.