Impas || Park Jimin

Capitolul 32

   - Nu ne-am văzut de ceva timp, iubito. 

Cuvintele lui o topiră pe fată dar o și enervau. Abia acum realiza că e viu, e acolo, când își întinse mâna și îi dădu jos ochelarii de la ochi. Zâmbetul îi dispăru de pe față, când îi văzu ochii roșii și cearcănele.

-Ce e cu tine?Vocea lui era răguşită.

-Ce nu e cu mine, mai bine zis.

-Ai plâns? Îi mângâia obrazul încet.

-Doar transpiram cu ochii. Glumi ea, punându-şi mâna peste a lui.

-Ce s-a întâmplat? Părea îngrijorat.

-S-a întâmplat că am dat de un tâmpit, idiot bun de nimic și prost. Asta s-a întâmplat.

-Și frumos, nu uita de frumos. Glumi ca să mai destindă atmosfera. Întinse mâna spre ea, prinzând-o ușor de ceafă.

-Și mai ales modest. Îi mângâie chipul și se apleacă mai mult spre el, parcă fiind vrăjită până frunțile lor se ating.

-Am crezut că nu te mai văd. Mi-mi-a fost frică de gândul ăsta. Șopti el cu glas stins.

Fata doar dădu ușor în semn aprobator din cap.

-Dacă eşti prost. Îi reproşă supărată.

-Îmi pare rău că sunt încăpățânat.

-Și mie, idiotule. Mărturisi în cele din urmă ea, privindu-l serioasă.

-Ție ce ?

-Mi-a fost frică.

Îi trase fața mai aproape de el și-și uni buzele cu ale ei, întru-un final, după atâta timp le putea simți. Îi fusese dor de ele. O sărută încet apoi se desprinse puțin, speriați de bipăitul aparatului la care era conectat.

-Uite ce-mi faci. Spuse el arătând spre monitorul ce indica bătăile inimii.

-E nimic pe lângă ce ai făcut tu.

-Mă ierți? Se uită rugător la ea.

-Mă mai gândesc.

O sărută din nou, ea răspunzându-i, fiind la fel dornică să-l simtă, precum era el.

-Dacă te mai gândești, atunci de ce-mi răspunzi la sărut? O privea curios cu zâmbet sfios.

-Dar nu eu îți răspund. Vorbi sinceră.

-Nu? Atunci cine?

-Sentimentele.

Jimin o trase mai aproape de el, scâncind ușor când simți înțepături în zona rănită. Le ignoră, sărutând-o din nou pe cea pe care încercă s-o îndepărteze de câteva luni. Sărutul lor deveni pasional, bucurându-se de el din plin. Fata ajunse aplecată peste el, cu mâinile pe pieptul lui.
Jimin o prinse în brațele lui, strângând-o ferm. Nu avea de gând să o mai lase să plece.

Se despărți doar pentru a respira, apoi el  îi sărută fruntea şi obrajii, revenind în cele din urmă la buzele ei.
O muşcă ușor de buza de jos doar pentru a intensifica sărutul, ea gemând surprinsă , iar el profitând strecurându-şi limba în sărut.

-Nu-i secția de recuperare a timpului în pat pierdut. Dacă vă mai lăsăm puțin, mai că recuperați cele 3 luni de azi. Hoseok vorbi, speriindu-i pe cei doi, intrând în cameră însoțit de Namjoon. Ji Ana roșii imediat, iar Jimin doar râse.

-Ai o perdea între, căști ai, telefon da, muzică la fel. Glumi Jimin sărutându-i mâna iubitei lui, ce îi evita privirea acum.

-Nu fi nesimțit Jimin. Ji Ana îl certă. Dacă eşti rănit nu înseamnă că nu te bat şi eu.