Impas || Park Jimin

Capitolul 4

    În mașină era liniște, niciunul nu spunea nimic. Hee Young îl analiza.  Nu-i plăcuse niciodată de el, atât comportamentul lui cât și atitudinea lăsau de dorit pentru un reprezentant al cinematografiei moderne. 
    Până și fața lui spune că e o acritură.  
   Fața ovală, pielea albă, ochi mici și negri, cu un nas mic, puțin ascuțit. Cumva, combinația acestora îi dădea o expresie arogantă. 
   Sau poate sprancenele prea mult pensate...gândi amuzată.
   Totul avea să se termine în câteva ore. Aveau să anunțe la gală despărțirea. Avea să scape de el o dată pentru totdeauna.
  -Jae Soo îmi pare bine de colaborare. Spune aceasta în cele din urmă, prinzând curaj. Chiar îmi pare bine.
  -Serios? El era atent la condus.
  - Da, îmi pare rău de discomfortul creat de relație. Nu am ştiut că asta va face ... Jae Soo? De ce o iei pe aici? Nu ăsta e drumul.
-E o scurtătură, ocolim traficul. Stai liniştită ajungem la timp.
Ea îl privea temătoare. Nu ştia ce să mai zică. Doar a tăcut privind la drum.  Ceva era ciudat. Îi vedea reflexia lui Jae Soo în oglindă. Încerca să  se abțină din râs. De ce râdea? Caută în geanta plic telefonul. Încerca să pară naturală. Avea să îi trimită mesaj lui Su Bin. Ceva era straniu la mijloc.
-Ce faci? Tonul lui era destul de ridicat.
-Am... verific ceasul. Era surprinsă. Acesta mărise viteza.
-E 15:16, mai avem timp să ajungem.
Doar încuviință dând din cap. S-a întors spre fereastră şi i-a dat mesaj lui Su Bin. „Ceva e ciudat. Reacționează straniu."
-Ce faci? De data asta se speriase şi scapă telefonul din mâna.
-Vorbesc cu o prietenă.  Trebuie să spun mereu ce fac? Întreabă iritată.
-Va trebui să dai socoteală pentru tot. Nu doar atât.
Hee Young îl privea ciudat.
- Nu crezi că exagerezi? Azi se încheie contractul ăsta. Hai să terminăm în termeni buni.
-Nu o să termin nimic.
-Poftim?
-Cum auzi. Pe lângă contract, am plătit o sumă destul de mare pentru tine la Lee Se Hyo, dar nu m-am ales cu nimic.
Hye Young era uimită de ceea ce zicea el.
-Cine? Ce? Ce plată?
-Crezi că tipa a reuşit să reziste unei tentați de a te vinde?
-Vorbeşti de un corp, o persoană! Țipă ea. Cum să mă vândă?  Ai băut ceva?
-Ascultă bine la mine. Nu ştiu ce jocuri faci tu sau aia de e închisă, dar eu am plătit nişte bani buni pe tine.
Ea rămase fără cuvinte. Nu îi venea să creadă ce auzea.
-Opreşte maşina. Țipă speriată văzând că mărește viteza şi mai mult. Opreşte!
Jee Soo râdea. Se amuza pe frica ei.
-Eşti nebun, omule! Opreşte! Țipa aceasta din nou la el, plângând. Aruncă cu geanta în el.
-Doar când o să murim. Se răsti nervos la ea, virând brusc, Hee Young lovind geamul mașinii cu capul. Deja se îndepărtau de oraş. Durerea o amețise . Plângea. Printre lacrimi observase telefonul căzut. A încercat să se aplece după el, însă Jae o lovise puternic cu pumnul în coaste. Aceasta scoase un țipăt de durere şi se chirci pe scaun. Respira scadat. Nu mai era conştientă de cum şi unde era.
   Maşina se oprise după un timp. Nervos, Jae Soo coborî. Ea profită de timp, deschide portiera şi fuge spre unde vede cu ochii. Țipetele lui se auzeau din spate. O urmărea. Terenul denivelat nu îi era de ajutor, descălțându-se de pantofi. Prost moment...  Acesta o prinse din urmă şi o trânti de pământ. Contactul cu solul îi îngreună respirația şi mai mult, accentuând şi durerea pe care o avea de la lovitura lui.
-Panaramă, crezi că scapi? O lovi peste față.
Aici mor. Aşa o să mor. Era tot ce putea gândi.
-Uită-te la mine! Ca să îți vezi moartea cu ochii. O forță să îl privească. Refuza. Încerca să îl lovească cu mâinile, dar mișcările i-au fost anticipate. Sigur se alesese cu câteva vânătăi din urma strânsorilor lui.
-Lasă-mă! Te rog! Te implor! Reuşi Hee să spună printre suspine.
-Stai să vezi cățea ce eşti, cât o să mai implori! Scoase un briceag din spate şi îl privea rânjind la el. Se sperie şi mai tare. Mai ales când acesta îi trasă o linie superficială cu vârful briceagului pe gat. Zbaterea ei era în zadar.
 Îi simți buzele pe gâtul ei, moment în care a început să țipe şi să se zbată. Încerca să-şi întoarcă capul, era prea greu. Jee Soo îi rupse din partea de sus din rochie.
    În foiala ei, observă unul dintre pantofi lângă ea. Încerca să se întindă după el. Era singura ei şansă de a scăpa. După alte câteva zbateri a apucat pantoful de toc. El nu era atent la ceea ce făcea, spre norocul ei. Respiră adânc înainte de a strânge pantoful cu toată puterea şi al lovi în față cu acesta.  El se ridică de pe ea, punându-şi mâinile la tâmplă, amețit. Ea se ridică la fel de repede şi-l lovi din nou cu pantoful în cap, după care fugi în direcția opusă lui. Jae Soo se auzea înjurând. Avea să vină după ea. O durea tot corpul, însă alerga continuu.
  Observă după câțiva copaci un zid de beton. Trebuia să ajungă acolo, cumva, să îl treacă. Nu era foarte înalt, însă era destul de greu să ajungă la el, în modul în care corpul ei se afla. A încercat să sară, să se prindă de el ,dar degeaba. Avea nevoie de încă ceva ce să o ridice sau să se prindă de ceva.
 Cum o să te urci tu acolo? Mintea ei se trezi la viață. Trebuie. Cu toată forța.
Alerga în jurul zidului, se opri când observase câteva crapături în zid. Avea să se ajute de ele. Norocul ei că nu a avut timp de unghii. Se prinde de prima crăpătură şi se întinde spre a doua. Ratează însă. Îşi scutură mâinile şi încearcă din nou. Reușește în cele din urmă să se urce pe zid. În fața se vedeau doar copaci. Atenția i-a fost atrasă  de gardul de fier ce se afla imediat lângă cel de beton.
"Cine face două garduri, unul lângă altul? " Un obstacol în plus. Trebuia cumva să sară dincolo de ele.  Frica însă îi bântuia gândurile. Nu știa cum putea să sară de acolo . Era destul de înalt. Respiră adânc şi încearcă să găsească o soluție.
-Crezi că te poți ascunde la nesfârșit? Vocea lui Jae Soo se auzi din depărtare.
 Moment în care mintea i-a fost acaparată de un gând: "Mai bine mor, decât violată de un nebun." Fără să mai gândească la consecințe, la ceea ce va păți după se aruncă peste gardul de fier. La contactul cu pământul, simți durerea în fiecare părticică a corpului. Tuşi de la impact şi rămâşe lipită de pământ. Era rece, îi făcea corpul să se simtă puțin mai  bine. Frigul de afară îi îngheța corpul abia acoperit de materialul ce mai rămăsese din rochie. Am să mor în pustietate, dar măcar nu violată. Se gândi ea.