Impas || Park Jimin

Capitolul 40

-Dacă asta e o criză de gelozie, ei bine să rămână cu ea! Ji Ana se trânti pe canapea lângă Jin.

-Dacă te-ai calma aş înțelege. Brunetul o privi amuzat.

-Dacă te mai vopseşti mult o să cheleşti. Oftă şi îşi prinse părul într-un coc dezordonat. Jimin nu vorbeşte cu mine şi e indiferent de ieri seară. E deja o zi de când se poartă aşa. Ce are?

-Par eu ghicitor în stele? Cititor de gânduri?

-Nu mă ajuți deloc, Jin. Serios acum, ce e cu el? Tu ar trebui să-l cunoști mai bine.

-Dacă ai zis că e aşa de când cu Yugyeom, e criză de gelozie. Nu a mai fost implicat în aşa ceva, nu a mai avut treabă cu asemenea sentimente, la capitolul relații serioase, ei bine, e începător. Dar vorbeşte cu el, mergi acasă!

Fata se ridică şi privi la cel ce acum îi zâmbea. Trecuse pe la Jin pentru a lua hainele rămase. Casa ei era acum în siguranță, băieții îi montase un nou sistem de alarmă, ce avea să-i anunțe şi pe ei dacă se întâmpla ceva.

-Merg acasă. Anunță şi luă pe umăr geanta cu haine.

-Bună alegere, mergi şi vorbiți!

-Acasă la mine, Jin. Nu la el. Să rămână cu nebuniile lui dacă e în stare să creadă că eu aş avea ceva de împărțit cu Yugyeom, după ce tot el m-a lăsat în grija lui.

-Vă împăcați voi, am să vorbesc cu el totuși, dar mergi şi discutați, spre binele amândurora. Ah! Ji Ana, împacă-te cu Jimin repede, vine nunta, ai nevoie de partener! Jin îi făcu cu ochiul, privind-o din cadrul uşii.

-O să-l pe Yugyeom în felul ăsta. El facă ce o vrea. Replică supărată şi ieşi.

Tot drumul mintea ei îi fusese la Jimin şi la gelozia lui fără rost. Nu-l înțelegea, nu făcuse nimic greşit, el a lăsat-o cu Yugyeom, au vorbit despre Jimin în mare parte şi tot ce remarca la el, îi amintea de el.

-Aish! La naiba şi cu tine! Țipă revoltată când taximetristul oprise la destinația indicată.

-S-a întâmplat ceva? Se întoarse acesta speriat spre ea.

-Nimic. Mulțumesc! Îi plăti cursa, apoi ia geanta şi intră în casă. Îşi pune rufele la spălat, aranjează prin casă lucrurile ce au mai rămas tefere după ce casa fusese spartă. Îşi scutură capul când gândul că e posibil acel criminal să revină sau să urmărească locuința. Paranoică, vinovate în principal fiind filmele văzute şi cărțile sau scenariile citite, începu să caute prin toate locurile mici, nesemnificative, dar totuși la vedere, după micro-camere sau transmițători audio.

Verifică toate obiectele de decor, printre frunzele florilor, sub masă, prin perne, căuta în spatele televizorului, pe şi sub canapea.

-Acolo erai! Declară mândră cu voce tare, vorbind singură.

Îşi strecoară brațul sub canapea, după obiectul destul de măricel, ce părea a fi ceea ce căuta.

-Cercelul meu, doamne credeam că te-am pierdut! Aici erai piticanie de tinichea.

Se ridică şi caută în continuare, până termină toate lucrurile de cercetat.

-Nu-i... se aruncă pe canapea şi oftă. Televizorul şi min... Se opri observând ultimul lucru neatins. Lustra! Cel mai simplu de ataşat. Dar cum ai tu creiere de gând să ajungi acolo? Vorbi de una singură. Îşi puse telefonul în buzunar, apoi privi după ceva ce avea să o ajute. Trase masuța, dar era vizibil că nu avea să ajungă. Merse după unul dintre scaunele din bucătărie, dar nici aşa nu avea să ajungă să observe cu adevărat dacă e ceva. Oftă şi privi în jur după altceva ce o putea ajuta. Luă una dintre boxele medii ale sistemului audio şi se urcă pe ea, preventiv. O ținea.