Impas || Park Jimin

Capitolul 38

    Drumul era tăcut, Eun Mi ceru doar să dea mai tare volumul la radio, apoi nu mai scoase un cuvânt. Jimin se mai calmase, privind la drum şi la cele două fete din maşină, din când în când. Însă observă ceva ciudat la iubita sa, care se tot foia trecându-şi mâinile peste brațe.

-Iubito? Puse mâna peste a ei, făcând-o atentă. Îți e frig? Vrei să dau drumul la aerul condiționat?

-Ah? Ce? Da. Adică nu, trece. E aşa. Minți cu desăvârșire fata.

-Mamă, poți să-i dai hanoracul meu de lângă tine, te rog? Se uită în oglinda retrovizoare. Aceasta i-l înmână fetei fără să zică nimic. Îl puse pe umeri şi se lăsă pe spate.

-Mai bine? Jimin o întrebă zâmbind.

-Mult mai bine! Minți scărpinându-şi mâinile încet încât să nu fie vizibil. Adevărul era că nu se simțea bine dinainte de masă. O furnica corpul şi avea senzația de leşin. Dar avea probabil să fie de la oboseală, fiind moleşită brusc. Păru ca adormise la scurt timp după.

-Ji Ana, vrei ceva? Eun Mi o atinse pe fata care dormea, când Jimin opri să alimenteze.

-Mnu... mormăi şi strânse brațele mai bine în jurul ei. Femeia coboară, iar Jimin deschise portiera pasagerului, lăsându-se pe vine lângă aceasta. Îi mângâie obrazul şi o acoperă mai bine, apoi închise uşa ușor, urcând la volan.

Traficul era destul de fluid, aşa că ajunsese destul de repede acasă. Parcă în fața blocului, iar Eun Mi ieşi prima, zicând că are nevoie la baie.

Jimin oftă, privind lung la cea care dormea. Aprinse lumina din plafon şi căută telefonul lui şi portofelul. Le băga în buzunar şi merse spre Ji Ana, din nou, reluând poziția de la peco. O zdruncină ușor iar ea se trezi speriată.

-Haide, am ajuns, dormi în casă.

-Îhm. Fata trase hanoracul lui pe ea şi ieşi sprijinindu-se de portieră, apoi se prinse de Jimin simțind că avea să cadă.

-Ji Ana! Jimin se întoarse speriat spre ea, prinzand-o după talie. Ce ai?

-Doar de la somn. Haide să mergem.

Încuie maşină şi merge încet cu ea sprijinită până la lift. Ajuns în casă o pune pe aceasta pe pat şi ea se lipește de așternuturi, moleşită.

-Vin imedi...

-Stai două secunde cu mine. Cât să adorm. Îl rugă, iar el se conformă. Se pune lângă ea în pat şi o sărută pe frunte.

-Nu-ți pare rece? Şopteşte ghemuită la pieptul lui.

-Încă îți e frig? E cald în casă. Trase aşternutul peste ea, învelind-o. O simți tremurând în brațele lui. Te-ai speriat? Ai cumva un atac de panică?

-Nu... Ah, Jimin! E cald şi nu încetează! Vorbi răgușită şi se chinui nervoasă să dea jos de pe ea cearceaful şi apoi hanoracul. Ajută-mă!

-Ya! Ce ai? Se uită la ea. Începuse să transpire, corpul ei frigând. Îi descheie hanoracul şi-l trase ușor de pe mâini, rămânând şocat de ceea ce vedea.

-Ji Ana? Ce e asta? Întrebă speriat uitându-se la mâinile ei pline de blânde roşii, semn că le avea de ceva vreme şi se scărpinase, erau predominant pe încheieturi. Îi desfăcu primii doi nasturi ai cămășii şi îi privi stupefiat zona pieptului şi a gâtului, era roșie toată şi începu să se umfle.

-Ce ai man.. stai nu ai mâncat nimic, doar ai luat pas... nu. Îşi trecu mâinile prin păr. Park Eun Mi! Țipă după mama lui, femeia apărând destul de repede în camera lor.