Impas || Park Jimin

Epilog**

     *Nu sunt atât de nașpa, chiar sunt drăguță.* 😅😅

       Își porni muzica în căști, ascultând melodia pe care o tot ascultase de 3 ani încoace, „Missing You" de la BTOB. Fredonă încet versurile deja cunoscute, așteptând taxiul să sosească.

-„Mi-am petrecut o zi fiindu-mi dor de tine,/ Mi-am petrecut un an fiindu-mi dor de tine

Trăiesc așa...„ Cânta legănându-se în fața porți de pe un picior pe altul. Intră în taiul ce ajunse destul de repede, ea încă fredonând în minte versurile.

„Chiar dacă mă gândesc că va fi bine".

Fu condusă la masa ei, fiind anunțată că bărbatul încă nu ajunse, dar că la telefon confirmase rezervarea. Se așeză la masă, într-un foișor ferit de civilizație, înconjurat doar de natură, de un lac artificial, de câteva bănci și un leagăn. Amintirile de la țară, de când Jimin îl bătu pe "Credit Urgențe", de când stăteau pe leagăn, îi treceau prin minte. Visul avut despre apus, nopțile petrecute împreună și primul sărut de pe blatul de la bucătărie. De primele certuri și de tachinările lor, își aminti până și de clipele suferință. De dansul de la restaurant, de promisiunea făcută în mașină... Toate amintirile erau acolo, mai vii decât erau vreodată. Se uită la paharul cu vin ce fusese pus în fața ei. Îl apucă încet, înghețând cu eu el în aer. Inelul era pe deget, cum fusese trei ani la rând. Își mușcă buzele și lăsă jos paharul, privind fugitiv la ceas. 20:53, stătuse 37 de minute să-l aștepte pe Sehun, dar acesta nu mai apărea, la fel cum nu mai avea să apară nici cel ce îi însenină ziua și îi distruse viața apoi.

„Finalul zilei mele se termină din nou cu tine" gândi la versul melodiei.

Se enervă când cel aștept îi respinse. Avea să-l aștepte încă puțin, apoi să plece. Se juca cu șervețelul și analiza restau2rantul, era destul de gol, în afara a câteva cupluri ce erau în colțuri, nu mai era nimeni. Se uită la ceas, apoi iar intrare, dar niciun semn de la acesta. Sună din nou la el, de data aceasta îi dădu că are telefonul închis.

Oftă și chemă ospătarul pentru a plăti consumația. Așteptând dezamăgită nota, o persoană se așeză în fața ei, fiind acoperită de o multitudine de trandafiri. Ji Ana pufni uitându-se la cel ce trebuia să fie Oh Sehun, fiind cuprinsă de nervi. Avea să-i facă o scenă întreagă acestuia, pentru toată așteptarea.

-Atât de nesimțit! Cum îți poți permite, tu, om întreg la minte să ceri o întâlnire unei femei căsătorite? Țipă, atrăgând atenția întregii săli. Cum? Nu crezi că îți permiți prea multe? Dar vorbește omule! Cum să-ți perimiți să ceri așa ceva unei femei căsătorite de 3 ani?

-E-e-e-u d-d-o-ar li-livra flo-flori-le. Se apără băiatul ce le lăsă pe scaun, cu o față speriată și aproape tremurând.

-Tu..Ah! Scuze! Ji Ana își trecu mâna prin păr și oftă resemnată. Credeam că ești altcineva. Nu am vrut... scuze, scuze. Băiatul doar aprobă și plecă, iar ea se așeză pe scaun jenată. Karma avea planuri să se răzbune pe ea.

-Minți, Ji Ana. Cu cine ești tu căsătorită de atâta timp?

Fata neatentă parcă explodă atunci când auzi întrebarea. Se ridică nervoasă de la masă și-i țipă în față.

-Cu Park Ji... se opri uimită de chipul pe care-l vedea în fața ei. Aproape că îi cedase picioarele când conștientiza că e acolo, nu doar o iluzie.

-Cu cine? Tânărul ce purta un păr cu reflexii gri platinat, zâmbea amuzat.

-Ji-min. Abia scoase cuvintele pe gură. Se dezechilibră și aproape cunoscuse podeaua, dacă mâna lui nu avea să o prindă la timp.