Impas || Park Jimin

Capitolul 2

 - Dă-mi drumul! Începe să țipe panicată, trăgând să-și elibereze mâna captivă.

La început se amuza de reacția ei, apoi își dă seama că tonul ei e prea ridicat și ar putea atrage atenția. Plus faptul că trebuia să ajungă la sediu mai repede.

-Ajumma! Hei! Ajumma! Nu mai țipa. Îi spune el calm, impunător.

Conștientizase, Hee Young, acum că cel ce-i reținea mâna era un bărbat. La naiba.

-Shhh! Ajumma. Nu mai țipa și îți voi da drumul. El încerca să o facă să se oprească cumva.

-Ajumma?!Ommo, începe nervoasă, pe cine faci tu ajumma? Ce-și imaginează ăsta, că sunt o babă de 80 de ani?

-Aish! Probleme de politețe îmi mai lipseau. Orice ai fi nu mai țipa. Încerca să îi vorbească calm, dar vocea ei îl acoperea. Mi-a trebuit mie să testez dacă ești om, preferam fantomă. Spuse el oftând.

- Fantomă-i bunica. Și îi plăceau ăștia mai tineri, așa că ai grijă. Lasă-mă până nu o pun pe tine! Hee Young era agitată, iar reacțiile ei o surprind până și pe ea. El râse.

- E felul tău de a zice: „Du-te dracu"?

Ea se decise să ignore subiectul, tăcând.

-Ce cauți pe întunericul ăsta pe scarile de urgență?O întreabă încă tinându-i mâna captivă.

„ Să vezi, sunt ditamai celebritatea și am ajuns într-o încurcătură, iar prietena mea a dispărut cu o asistentă prin mall, ca să facă o diversiune. Și eu încerc să ies din bezna asta să ajung la Namjoon unde o să fiu omorâtă. Su Bin... m-ai lăsat singură! Ommo te omor, mă jur!"Gândi ea nervoasă. El doar îi privea reacțiile. Apoi se pomeni cu ea șoptind că va omorî pe cineva, nu, doar nu e vreun adversar pe aici. Pare prea inocentă totuși. Ce rival își trimite sub acoperire o persoană ca ea? Renunță la ideea ce tocmai îi trecu prin minte. Prea prostesc pentru el.

-Pe cine omori? Întrebarea lui o trezi din gânduri pe Hee.

-Poftim? Spuse prinsă cu garda jos. Ah...nu nimic. Ăăă... m-am rătăcit.

-Coborai sau urcai?

-Sus, adică da, coboram în parcare... . Spune încurcându-se în cuvinte. Nu trebuia să descopere cine e. Bărbatul nu-i răspunde nimic, deși o simțea că minte. Ea se considera norocoasă, el nu a zis nimic, puteam spera că a fost crezută. Însă curiozitatea începea să o roadă pe ea... ce caută el aici?

-Te ajut să cobori? Întrebă politicos după câteva momente de liniște, el. Se vedea că are nevoie de ajutor.

„Asta e șansa mea, pot scapa de el." Își spuse Young în minte.

-Mă descurc și singură, minți ea.

-Ești sigură? Încerca să se abțină din râs. Oare cât mai mințea?

-Sigur!

Hee Young privea dezorientată prin beznă, vorbind șoptit acum. Abia acum realizase că o ținea încă de încheietură. Îi dăduse drumul la mână și a coborât câteva scări pentru a o testa. Ea răsufla ușurată. Acum avea să înceapă iar chinul. Începe să coboare, dar după câteva trepte se împiedică, din nou, acum de propria rochie. Când i-am dat drumul?

Ridică materialul rochiei în brațe și începe să coboare nervoasă, uneori ratând câte o treapă.

În tot acest timp, bărbatul o analiza. Îi părea amuzantă, era binedispus după o perioadă îndelungată. S-a decis, totuși, să o ajute.