Impas || Park Jimin

Capitolul 34 - 1

-Am înțeles, Jin. O să continui şi eu cercetarea. Totul e bine ai... Jimin fu întrerupt de țipătul fetei ce plecase acum câteva minute în bucătărie pentru a pregăti prânzul.

-Aia e Ji Ana? Jin întrebă râzând.

-JIMIN, VINO! JIMIN! Fata țipa din ce în ce mai tare.

Se duce grăbit spre încăperea din care țipa, speriat că ar putea să i se fi întâmplat ceva, îi închise lui Jin, urmând să-l sune mai târziu.

-Ce... Rămase cu gura căscată văzând-o pe fata cocoțată pe blatul din bucătărie cu o tigaie în brațe. Naiba faci?!

- Ia-l de acolo! Ia-l ! Se agită ea țipând, arătând spre gândacul care intrase pe fereastră dinspre balcon.

-Tu-ți bați joc de mine? O privi serios, apoi se uită spre locul care indica.

-Ia-l Jimin! Nu-mi plac! Se plânse strângând tigaia la piept. Omoară-l! Dă-l afară! 

Jimin trecu pe lângă acesta, speriindu-l pe săracul gândac, apoi se ajută de mâini și se ridică pe blat, stând cu picioarele atârnate. Ji Ana doar privea speriată la el. 

-C-ce faci? 

-Ce?Ridică din umeri. Și mie mi-e frică. 

-Ești bărbat sau femeie, Park Jimin-a? Râse ea, încă stând în picioare. 

El doar avea de gând să glumească pe seama ei și a fricii de gândaci. Voia să o vadă cum reacționează. 

-Dacă se târăște și are aripi, sunt tot ce vrei tu. Lăsă capul pe spate să o privească. 

-Jimin, ce facem acum? Se foi și-l călcă cu piciorul pe mână. 

-Au! Își trase mâna rapid, prefăcându-se rănit. Mă omori, femeie. 

-Scuze, scuze. Se lăsă pe vine și îi luă mâna în a ei, analizând-o. E bine încă , o poți folosi. Și apoi ai două mâini, deci poți scăpa de una. 

-Vrei să te oferi tu să mă ajuți când e nevoie ? Ai mâini mici, dar destul de dibace. Zâmbi pervers, iar ea ridică tigaia asupra lui. 

-Vezi tu dibăcie acum. Mai fă aluzii la tâmpenii și o să-i cunoști marginea ăsteia. 

Jimin izbucni în râs, apoi se dădu jos de pe blat, făcându-se că pleacă spre cameră. 

-Park Jimin, treci și ajută-mă! 

-Ce-mi dai la schimb? Rânji sprijinindu-se de ușă. 

-O tigaie în creieri! Țipă speriată apoi, când gândacul se îndrepta spre ea. Ia-l de acolo și-ți dau ce vrei! 

Rânji satisfăcut și luă un sevețel din rola de pe masă, apucând gândacul și lăsându-l apoi liber, aruncându-l pe fereastră. 

-Nu a greșit cu nimic, merită să trăiască și el. 

Ji Ana răsuflă ușurată și se lăsă pe blat jos. Aproape coborî, însă Jimin o opri. 

-Acum răsplata, unde crezi că pleci? Își puse mâinile pe o parte și alta a corpului ei, privind-o zâmbind. 

-Ce vrei să-ți dau? Întrebă curioasă. 

-Ai zis că orice, nu? 

Ea dădu din cap, afirmativ.

-Atunci... își mușcă buza ostentativ. Te vreau pe tine.

Nu apucă să-i mai răspundă, căci Jimin o prinse de ceafă și o trase într-un sărut flămând. Ji Ana icni surprinsă, răspunzând cu întârziere sărutului. Își puse mâinile în jurul umerilor lui și-l trase mai aproape de ea, devenind la fel de implicată în sărut precum el. Își plimbă mâna liberă în voie pe coapsa ei, acum dezgolită de materialul rochiei ce se ridicase. Coborî cu săruturile pe linia maxilarului, apoi pe gât, determinând-o pe fată să geamă și să-și lase capul pe spate pentru a-i permite accesul mai mult. O mușcă în joacă, apoi sărută zona încet. Respirația lui caldă pe pielea ei o excita.