Impas || Park Jimin

Capitolul 5

                  Ea simțea căldură. Soare. Visa casa de la țară a bunicilor ei. Tatăl ei zâmbind în pragul casei. Apoi o succesiune de imagini îi treceau prin fața ochilor. Amintiri de la şcoală, liceu, de la debut . Simțea ca şi cum întunericul îi invada corpul şi râsul malițios a lui Jee Soo se auzea în ecou. O senzație ciudată îi cuprinse corpul, ca şi cum ceva îi umbla prin vene. 

    Tresări speriată privind în jur. Jin şi Jimin o priveau uimiți. Reacția ei bruscă îi surprinse pe amândoi. Nimeni nu spunea nimic. Ea doar îi privea speriată pe cei doi, nu conștientiza încă ce se întâmplă.

- Hei, Jin îi prinse acul de mână, apoi se duse mai aproape de ea. 

Jimin parcă împietrise. Nu îşi mai putea explica nici măcar propriile reacții.

-Eşti în siguranță. O linişti Jin. Sunt doctor. Mă poți auzi, nu? Încerca să îi vorbească cât de calm putea. Gândurile ei erau goale. Nu înțelegea de ce e aici. Ce s-a întâmplat. Se uita la cel din fața ei. Părea sincer. Avea o voce destul de blândă.

E în regulă Hee Young. E în regulă. Încerca să se susțină singură.

-Sunt Seokjin. Tu cine eşti? Se aşază lângă ea. Mă auzi? Clipeşte de două ori dacă mă auzi.

Îl privea pe tipul cu păr blond din fața ei. Se putea jura că baiatul ăsta e mai frumos ca ea. Clipise după cum îi spuse.

-Bun, poți să te linişteşti, este un spațiu protejat aici. Ai nevoie de ceva?

"Doar de Subin" gandi ea. Încerca să răspundă, vocea fiindu-i mai degrabă ca o șoaptă.

- Mai odihnește-te puțin, după încearcă să vorbești. Jin îi zâmbi larg, liniștitor. Îi mângâia părul. Ea privea pierdută prin cameră. Privirea ei i se opri pe cel de-al doilea tip care stătea la capătul patului, inexpresiv, parcă figură de ceară sau o statuie din Grecia Antică dacă era să adauge frumusețea și pielea albă.

Hee Young și aproape moartă tot după tipi îți fug ochii. Adevărul era că era frumos, pielea părea fină, albă, ochii negri care o priveau pătrunzător, obrajii plini, completat de buze roşiatice, cărnoase. Are față de copil, dar totodată pare şi matur.

Dacă nu aş simți atâta durere, aş crede că am ajuns în rai. Gândi ea, fără să își dea seama că zâmbește.

Jimin o văzu zâmbind la el, o privea și mai confuz.

De ce naiba zâmbește tipa? Altă nebună?

Jin își plimba privirea de la unul la altul. Nici el nu înțelegea reacția ei. Privirea lui se oprise pe Jimin, care stătea nemișcat.

-Jimin! Strigase Jin și acesta întrerupse contactul cu Hee Young. Sperii fata, dobitocule. Nu mai sta așa de țeapăn.

Dă din cap afirmativ și se mișcă puțin de pe locul în care stătea.

-Tu, te-ai lovit la cap cumva? Îl întreabă din nou pe acesta. Am impresia că ești mai speriat decât ea. Hei, cum te cheamă? Jin i se adresa ei.

-Hee ... spuse șoptit. Hee Young.

-Frumos, eu sunt Jin, el , indică spre tipul ce stătea împietrit, e Jimin. Scuză-l că e așa, dar e puțin mai ... lasă propoziția în aer și gesticulă cu mâna că e nebun. Hee Young râse de data asta. Se opri imediat simțind o durere accentuată în zona coastelor.

- Ușor, spuse Jin, vâzând-o cum se crispează de la durere. Jimin se așeză lângă ei.

-Ce are? Vorbea pentru prima data aceasta.