Impas || Park Jimin

Capitolul 45

   Zgomot, mult zgomot şi țipete. Erau singurele lucruri pe care Jimin le mai conștientiza în acele momente. Sirene gălăgioase activate, vorbărie multă şi agitație.

În multitudinea sonoră, singurul lucru ce-l asculta era pulsul aproape inexistent al fetei pe care o iubea şi care îi zăcea inconştientă în brațe.

Un echipaj de pe salvare abia-l desprinse de corpul fetei, rămânând al nimănui pe jos, cu mâinile şi hainele pline de sânge.

Se trezi imediat din gânduri, fiind scuturat uşor de umăr de către Jin. Îl privi întrebător, neavând glas.

-Eun Mi e în taxi, ajunge imediat. Şopteşte luându-l de mână. O să fie bine, Ji Ana nu cedează aşa de repede.

-Mi? De unde ...

-Am anunțat-o eu. E familia voastră, are voie să ştie. Nu, îl opri acesta înainte de a mai zice ceva, nu comenta. Ji Ana înseamnă mult şi pentru ea, iar tu ai nevoie de ea.

Jimin doar aprobă tacit şi privi spre uşile de un alb opac, așteptând ca cineva să le dea o veste despre cea care fusese băgată în operație de urgență.

Namjoon se alătură celor doi în final, stând lângă Jin şi luându-l de mâna liberă. Restul erau să mănânce, la insistențele lui Jin, pe când Hoseok şi Yoongi erau la sediu căutând să afle despre planul idiot în care Ji Ana devenise obiect de momit.

-Jimin? Eun Mi se auzi vorbind în sincron cu paşi ei apăsați. Puiul meu! Vai, copilaşul meu! Se aplecă în fața celui pierdut. Îşi puse geanta pe jos şi îl îmbrățișă strâns, acesta începând a suspina din nou, cu capul ascuns în umărul ei.

-E în regulă, o să fie bine. E bine, trebuie. Îşi întoarse capul privind spre Jin. Băiatul indică din degete răspunsul pe care-l aştepta. 4 degete ridicate. 4 ore de când era în operație Ji Ana. Timp destul de mult pentru extragerea unui glonț, în condiții normale... ceea ce dovedea că există complicații.

Aveau să aştepte tăcuți pe hol, până când cineva avea să-i anunțe despre starea fetei.

-Jimin. Jin îndrăzni într-un final să-l deranjeze din gândurile lui.

-Mm?

-Într-o oră e şedința, trebuie să mergi şi tu. Îi vorbi blând, uşor temător.

-Ca să-i omor pe toți sau ce? Pufni sarcastic. Nu mă nicăieri, să se ducă dracului cu şedința lor.

-Poate ar trebui să mergi, afli măcar despre ce e vorba.

-Sau lasă. De lângă Ji Ana nu mă mişc nici mort. Să n-aibă pretenții să fiu prezent la ceva ce-mi distruge viața. Jimin se ridică strângând din pumni, nervos. Începu să se plimbe dintr-o parte în altă în fața salonului. Aproape se lovi de o femeie ce venea în fugă spre uşi, nefiind atent.

-Scuze, mi-a văzut cineva fata? Întrebă aceasta plângând şi respirând greu.

Era uşor de înțeles că era o pacientă, hainele fiind principalul motiv. Privea rugător la uşile ce ascundeau viețile oamenilor.

-Doamnă stai! Vocea unui bărbat se auzi pe hol, făcându-i pe toți să-şi îndrepte atenția spre el. V-am spus să stați în pat, rana e deschisă, nu puteți alerga aşa.

-Copila mea e acolo! Nu-mi zici tu mie ce să fac! Se revoltă femeia imediat.

-Joonie? Jin se aplecă spre iubitul său, trecând mâinile prin fața ochilor lui.

-Hă? Tresări uitându-se la Jin. Ce e?

-Ce e cu tine, mai bine între... se opri imediat ce Namjoon se ridică de pe scaun şi merse la cea din față, care continua a se certa cu doctorul.