AGĂȚAT DE VIAȚĂ
Viața -i o tortură albă, căreia nu-i văd rostul,
Un spațiu iluzoriu, în care mă zbat ca prostul.
Cu-ncăpățânare de catâr, țin de clipă cu dinții,
Pentru fărâma de noroc, aș implora toți sfinții.
Îndepărtat de bunătate, înțelepciune și iubire,
Cu greu retrocedez tărânei, sărmana plămădire.
Că dialog cu sufletul, nicicând n-am stabilit,
Cununa de ani frumoși, în zadar i-am irosit.
Dar când nefastul menghina in jur și-o strânge,
Mândria și puterea in lacrimi fierbinți se frânge.
Și-atunci privivesc în urmă, la timpul ce s-a scurs,
Reîntors din rătăcire, mai doresc o șansă-n plus.
Răul să-ncerc să-l repar, împăcându-mă cu mine,
Acceptând din ce-i lumesc, nimic nu îmi aparține.
Sunt doar o trecere grăbită, pribegind în trist exil,
Conștient că se va stinge, al existenței slab fitil .
CITEȘTI
SURÂS ENIGMATIC
Thơ caPoezia-i o oază de melancolie ,o exaltare a sufletului sufocat de tăceri ,care încearcă să redea instantanee ale vieții neștiute,ascunse în arcuirea unui surâs,care captează atenția ,stârnește interesul ,dar rămâne tot o enigmă și un semn de întreba...
