CENUȘĂREASA
Am rămas cenușăreasă, fără caleașcă de dovleac,
Asta-i soarta ce mi-e dată; spune, ce-aș putea să fac?
Să ies desculță în lume, cam pe-o jumate de picior,
Distins motiv pentru mirare... un măscărici în capul gol.
Unde mi-a dispărut condurul? În debara cu praf ticsită?
Demolată-n întuneric, de un miez de noapte afurisită.
Cum de am ajuns acolo, n-am ocolit ceasul acela?!
Când două ursitoare rele, ședeau și unelteau nuvela.
Am surprins din șușoteală, numai două trei cuvinte,
Il dăm pe prințul Șovăială, să nu meargă înainte.
Baricadând trufaș intrarea, ridicolul păzind-o strașnic.
Poticnindu-se încurcată în zborul ei către fantastic.
Alături de valeții îndoielii, incertitudinile să o stingă,
Iar sfeșnicii aroganței, înspre prăpastie s-o-mpingă.
Că-n privirea ei stă teama, să se lupte nu-i putere,
Nu va opune rezistență, va accepta orice durere .
CITEȘTI
SURÂS ENIGMATIC
PoesíaPoezia-i o oază de melancolie ,o exaltare a sufletului sufocat de tăceri ,care încearcă să redea instantanee ale vieții neștiute,ascunse în arcuirea unui surâs,care captează atenția ,stârnește interesul ,dar rămâne tot o enigmă și un semn de întreba...
