REFUGIATUL
Nu rețin pe nimeni în clipa egoistă,
În colțul izolat mă voi retrage iar .
Singurătatea-i un refugiu ce insistă,
Să-mi fie caravană poleită cu cleștar.
Ungherul părăsit, l-am făcut palat.
Servindu-mi ca mijloc de apărare..
Când de calomnie fi-voi împroșcat,
Să mă ascund sub mască răbdătoare.
Falsitatea o simt cum inima atinge,
Ponegrindu-mă cu vorbele mieroase.
Buzele viclene înmuiate-n sânge
Fac artă prin cuvintele frumoase.
Cu demnitatea îmbrăcată-n zdrențe
Și sufletu-ntristat , făcut mii de fâșii.
De-ți permiți, să judeci după aparențe,
Nimic concret de mine nu vei știi.
CITEȘTI
SURÂS ENIGMATIC
PoesíaPoezia-i o oază de melancolie ,o exaltare a sufletului sufocat de tăceri ,care încearcă să redea instantanee ale vieții neștiute,ascunse în arcuirea unui surâs,care captează atenția ,stârnește interesul ,dar rămâne tot o enigmă și un semn de întreba...
